Noul sezon de Superligă ia startul la mai puțin de 2 săptămâni după eliminarea României de la Campionatul European și cu două zile înainte ca turneul final să ia sfârșit. Altfel spus, fotbalul nostru începe înainte ca fotbalul mare să se încheie. Totuși, speranțele de preamărire rămân la fel de bine reliefate deși strategiile cluburilor importante diferă diametral.
După 2 ani de zile în care componența playoff-ului a fost aceeași, pare mai clar decât oricând de la implementarea acestui sistem bizar faptul că avem un campionat în care există delimitări. Un campionat în care se justifică statutul de echipe cu pretenții (deși minore în esență aceste pretenții) și echipele care se zbat pentru supraviețuirea generată de banii din drepturile de televizare.
La cum a arătat această vară și la ce se anunță în continuare în mult prea agitata perioadă următoare, unde FCSB, CFR și Craiova au de parcurs piramida europeană încă de la bază, se pare că favoritele rămân aceleași, iar configurația play-off-ului poate fi amenințată doar de către UTA sau Universitatea Cluj.
Pe FCSB am văzut-o deja de două ori în meciuri pe cât de irelevante, pe atât de convingătoare. Sau invers. Fără Florinel Coman, dar cu Darius Olaru drept pilon principal, campioana vrea să ajungă, vorba cântecului, tot mai sus. Sigur că e un concept relativ și supus ajustărilor pentru că după penuria europeană din sezonul precedent și hiperbolizarea unor adversari precum Nordsjaelland, chiar și o prezență în grupele Europa League ar reprezenta o culme greu de atins.
Politica de transferuri rămâne una preponderent autohtonă, așa cum a fost și în ultimii ani, marșând pe ideea că este esențial să știi ceea ce aduci în funcție de necesități. Sau de dorințe? Rămâne marele mister.
Rapid propune o abordare complet diferită. După schimbarea la față și cea a fațadei, giuleștenii încep sezonul centenar + 2 cu o formulă ce se remarcă prin garanția pe care o prezintă Neil Lennon, nord-irlandezul sinonim cu triumful de epocă recentă al lui Celtic, un manager de factură proaspătă sub multe aspecte în peisajul mioritic.
Poleirea alb-vișiniului cu praf occidental se produce printr-o poartă către Europa, o poartă pe care speră să li se și permită accesul în acest sezon. Altfel, degeaba este deschisă.
CFR Cluj revine la formula succesului precedent. Și nici nu pare a fi atât de greu atunci când acea formulă are un nume aproape sinonim cu succesul de dată recentă al ardelenilor. Dan Petrescu reprezintă argumentul principal, prezența sa pe banca tehnică promițând că lucruri mai bune vor veni. Pare să conteze mai puțin pentru fani cum, cu cine sau în ce mod. Dacă cineva are soluțiile, acela este SuperDan. Dar nu cel din sezonul 2022/2023! Celălalt Dan Petrescu.
Vorbeam mai sus despre imaginea din ce în ce mai îngrijită a Rapidului. Ar fi nedrept să omitem Craiova (acum e mai simplu deoarece a rămas una singură în Superligă) din acest tablou. Cu fani devotați, un club curat la nivel de imagine și marketing și un antrenor modern și bine cotat, Costel Gâlcă, trupa din Bănie s-a obișnuit să pretindă mult și să obțină puțin sau nimic. Așa e la Craiova, așa va fi mereu? Rămâne de văzut!
Farul și Sepsi sunt celelalte două certitudini din ultimele sezoane. Cu o distincție majoră între ele pentru că, până la urmă, Farul e campioana din urmă cu două sezoane și o echipă care arată că uneori ciorba reîncălzită are gust, depinde doar de ingrediente și de bucătar.
Cluburi ce par mai bine organizate decât celelalte încă de la nivel de copii și juniori (mențiuni speciale pentru FCSB și Craiova aici) și aspirante la statutul de granzi. Aspirante în ochiul public, pentru mine l-au căpătat deja.
Pe lângă cele 6 se pot insinua UTA, Petrolul sau (mai ales) Universitatea Cluj, cluburi cu tradiție și anvergură, cluburi ce au arătat că ar putea, dar nu până la capăt. Dinamo? Nu e întâmplător semnul de întrebare, însă acesta nu poate fi la nesfârșit o umbrelă sub care să se adăpostească speranțele generate de trecutul glorios. Dinamo trebuie să învețe faptul că trecutul alimentează doar în foarte mică măsură prezentul. Și face asta mai mult în ochii fanilor decât în ai celorlalți.
Cu toate metehnele și neajunsurile, cu toate absurditățile și în rocambolescul ce face deja parte din firescul ei, Superliga e gata de start. Iar noi o așteptăm pentru a vedea dacă după ce dăm pagina începe cu adevărat un alt capitol.
{{text}}