Sepsi Sfântu Gheorghe a învins Politehnica Iași, scor 1-0, în prima etapă a Superligii. Golul lui Cosmin Matei din minutul 23, a 40-a reușită în primul eșalon pentru decarul covăsnenilor, a decis soarta celor trei puncte.
Sepsi a deschis scorul la prima mare ocazie a meciului. În minutul 23, Oroian a executat o lovitură liberă cu pământul, suficient pentru a-l surprinde pe portarul Fernandez. Fostul goalkeeper al celor de la Real Madrid a respins în față, iar Cosmin Matei a urmărit balonul, pe care l-a introdus în poartă. A fost al 40-lea gol marcat de Matei în Superligă.
Poli Iași a dat emoții spre finalul primei reprize
Covăsnenii au continuat să fie periculoși tot dintr-o lovitură liberă. Cinci minute mai târziu, Kallaku a trimis puțin peste poarta apărată de Jesus Fernandez o minge pe care scria 2-0.
Sepsi a continuat să domine teritorial, însă Poli Iași a fost ulterior echipa aproape de a înscrie. În minutul 37, Tailson a scăpat, pe partea stângă, singur pe contraatac cu Niczuly. A trans puțin pe lângă poarta covăsnenilor, spre nemulțumirea lui Valentin Gheorghe, care aștepta o pasă pentru a înscrie cu poarta goală, pe cealaltă parte a terenului.
Prima repriză s-a terminat cu Politehnica Iași în atac, de asemenea. Valentin Gheorghe a trimis un șut violent de la marginea careului, însă execuția sa din poziție centrală a fost mult peste poarta covăsnenilor.
În prima parte a jocului, Sepsi a avut o posesie a balonului de 63 %. Cu toate acestea, moldovenii au fost mai periculoși în partea secundă a primei reprize, după ce covăsnenii au fost cei care au avut inițiativa până la momentul în care au deschis scorul.
Sepsi și Poli Iași s-au trezit după pauză în minutul 60
Politehnica Iași a început repriza a doua în căutarea egalării, însă fără să creeze un mare pericol pentru Sepsi. Alimi, mijlocașul covăsnenilor, a reușit să respingă o centrare periculoasă, în minutul 54.
După 15 minute amorțite în a doua repriză, cele două echipe s-au trezit și au început să creeze pericol timp de cinci minute de la o poartă la alta. Mai întâi Breij (60’) l-a încercat pe Fernandez, de la aproximativ 25 de metri, poziție centrală, însă portarul moldovenilor nu a greșit de această dată.
Politehnica Iași a dat la faza următoare replica. Stefanovici (61’) a trimis cu interiorul la colțul lung, însă Niczuly și-a pus în evidență agilitatea cu un plonjon spectaculos.
Marius Coman a fost foarte aproape să facă 2-0 pentru Sepsi Sfântu Gheorghe. Fostul atacant al celor de la Corvinul Hunedoara nu l-a putut învinge pe Fernandez, în două rânduri, în aceeași fază. Coman a fost lăsat singur cu goalkeeperul trupei pregătite de Tony din pasa lui Alimi.
Au urmat iar mai multe minute în care ambele echipe nu s-au remarcat la capitolul ocazii. Politehnica Iași a fost foarte aproape să egaleze cu noroc. În minutul 87, Harrison a șutat violent în colegul său Itu, care era să devieze în stilul lui Inzagi în poarta lui Niczuly. Goalkeeperul covăsnenilor fusese prins pe contre-pied, însă norocul a fost de partea sa.
Intrată în criză de timp, Poli Iași a început să joace cu minge lungă, însă fără a puncta pe tabelă. Kallaku, în minutul 90 + 4, a fost foarte aproape să dubleze avantajul covăsnenilor, iar Teixeira i-a trimis o minge de priză lui Niczuly, la ultima fază a jocului, la colțul scurt. S-a terminat 1-0 pentru Sepsi. Trupa lui Bernd Storck a obținut astfel, încă din prima etapă, primele 3 puncte ale sezonului.
Notele GSP după Sepsi – Politehnica Iași:
Sepsi (4-4-2): Niczuly 8 – Oroian 6 (Oteliță 6, 46’), D. Ciobotariu 6, Ninaj 6, Fl. Ștefan 7 – Alimi 7, K. Varga 6 (Neskovic 63’, 6), C. Matei 8 (Bardea 83’, N/A), Kallaku 7 - M. Coman 6 (Hajdin 88’ N/A), Breij 6 (Mino 63’, 6)
Antrenor: Bernd Storck 7
Poli (4-4-2): J. Fernandez 6 – Todoroski 6, F. Ilie 5, Samayoa 5, Ispas 6 – Marchioni 7 (Miskovic 74’, 6), Bordeianu 6 (Itu 67’, 6), Ștefanovici 6 (Mihai 74’, 6), Tailson 6 (Teixeira 83’, N/A) – V. Gheorghe 5 (Harrison 67’, 6), Roman 6
Antrenor: Toni da Silva 6
LIVE » Sepsi - Poli Iași 1-0
- Pentru statistici, click AICI
- 4.020 de spectatori au fost prezenți la meci
- Programul etapei #1
- A marcat: Cosmin Matei (23')
- Cosmin Matei a marcat golul cu numărul 40 în Liga 1
Sepsi - Poli Iași, echipe de start
Sepsi (4-4-2): Niczuly - Oroian, D. Ciobotariu, Ninaj, Fl. Ștefan - Alimi, K. Varga, C. Matei, Kallaku - M. Coman, Breij
Rezerve: D. Moldovan, Oteliță, Renta, Bardea, Hajdin, Gyenge, Sota Mino, Popsa, Neskovic, Marian Drăghiceanu
Absenți: Păun (accidentat)
Antrenor: Bernd Storck
Poli (4-4-2): J. Fernandez – Todoroski, F. Ilie, Samayoa, Ispas – Marchioni, Bordeianu, Ștefanovici, Tailson – V. Gheorghe, Roman
Rezerve: Ailenei, Niga, Moreira Da Silva, Guilherme Soares, Atanaskoski, Miskovic, Ciobanu, Itu, Luca Mihai, Harisson, Goncalo Teixeira, Matei Tănasă
Absenți: -
Antrenor: Toni da Silva
Stadion: Sepsi Arena
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti). A1: Constantinescu Andrei (Bucureşti), A2: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava)
Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti). Arbitru AVAR: Necula Mihaita (Bucureşti)
Sepsi - Poli Iași, cele mai interesante informații înainte de meci:
- Sepsi OSK a devenit un nume important în fotbalul autohton, prestaţiile covăsnenilor din precedentele şapte sezoane petrecute în Superligă fiind de multe ori apreciate de către iubitorii "sportului rege".
- Poli Iaşi a avut un final foarte bun de sezon 2023/2024, reuşind salvarea directă de la retrogradare.
- O singură înfrângere au suferit covăsnenii în ultimele şapte partide disputate pe teren propriu în campionat, în rest, două succese şi patru rezultate de egalitate.
- În ediţia precedentă, Poli Iaşi a fost echipa cu cele mai puţine goluri încasate în urma unor faze fixe, doar şase.
- Sepsi OSK şi Poli Iaşi s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 12 ori, de şase ori au câştigat ardelenii, de două ori s-au impus moldovenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.
- Primul meci a avut loc pe 28 august 2017, CSM Poli Iaşi-Sepsi OSK 0-2 („dublă” Claudiu Herea).
- Întâiul succes din contul ieşenilor s-a înregistrat pe 5 iulie 2020, CSM Poli-Sepsi 3-1.
- Cea mai recentă dispută directă din Superligă a consemnat şi cea mai mare diferenţă de scor: 19 ianuarie 2024, Sepsi OSK-Poli Iaşi 6-0.
- Mediile de vârstă:
- Sepsi OSK - 25 de ani;
- Poli Iaşi - 23 ani şi 11 luni.
{{text}}