Stranieri

Ianis Hagi schimbă campionatul după Euro 2024?! » Ar fi transferul verii: are ofertele pe masă

+50 Foto
Ianis Hagi, la finalul partidei cu Olanda (0-3). Sursă foto: Imago

Articol de Cezar Titor  —  Saturday, 13 July 2024

După Campionatul European, Ianis Hagi (25 ani) are mai multe oferte din Serie A.

Fotbalistul lui Rangers a făcut parte din angrenajul lui Edi Iordănescu pentru Campionatul European, fiind folosit în toate cele patru partide ale „tricolorilor”.

Ianis Hagi este dorit în Italia

La Euro 2024, cu Slovacia și Olanda, Ianis Hagi a fost titular, iar în primele două partide, cu Belgia și Ucraina, a intrat pe parcurs. În duelul cu selecționata lui Francesco Calzona, decisivă pentru calificarea în optimile de finală, Ianis a obținut penalty-ul transformat de Răzvan Marin, cel care a și pecetluit soarta partidei de la Frankfurt.

După nunta de la Domeniul Știrbey, care va avea loc duminică, Ianis Hagi poate prinde un transfer important, fiind dorit de mai multe echipe din Serie A, acesta înclinând spre a da curs uneia dintre acestea. Prestațiile de la Euro 2024 au atras interesul italienilor și ar fi primit deja mai multe oferte de la formații din prima ligă, notează Antena Sport.

Conform site-ului de specialitate transfermarkt, Ianis este cotat la 2 milioane de euro, cea mai mare evaluare a internaționalului român fiind de 7 milioane, la sfârșitul anului 2021. În sezonul trecut, acesta a fost împrumutat de trupa de pe Ibrox în La Liga, la Alaves, unde a reușit două pase decisive, precum și două goluri în Copa del Rey.

De-a lungul carierei, Ianis a mai evoluat pentru Genk, Viitorul Constanța sau Fiorentina, unde a fost folosit în două partide de Serie A, așa că experiența peninsulară nu ar fi una nouă pentru „decarul” primei reprezentative.

În această perioadă de mercato estival, numele lui Ianis Hagi a fost vehiculat drept țintă pentru mai multe formații din continent, inclusiv Galatasaray.

Dacă ar fi după mine și aș antrena o echipă mare, primul l-aș semna pe el! Când intră Ianis, tot stadionul se ridică în picioare! Este extrem de iubit, ce să zic altceva? În viață există momente și momente, trebuie să lupți, să ieși din ele.

- Gică Hagi, manager tehnic Farul

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.