Liga 1

Mihai Stoica a răbufnit la debutul noului sezon din Superligă: „Măcar eu nu sunt ipocrit!”

Articol de David Marinescu   —  sâmbătă, 13 iulie 2024

Mihai Stoica (59 ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a avut un discurs dur imediat după încheierea primului meci al noului sezon din Superligă, Farul - Unirea Slobozia, încheiat cu scorul de 0-1.

Florin Purece, fostul elev al lui Gică Hagi, a marcat unicul gol al meciului, aducând toate cele trei puncte în contul Unirii Slobozia.

Mihai Stoica, discurs dur după golul lui Florin Purece: „Măcar eu nu sunt ipocrit!”

Mihai Stoica a comentat gestul lui Florin Purece după ce mijlocașul în vârstă de 32 de ani a ales să nu sărbătorească golul marcat în poarta fostei sale echipe.


Gestul lui Florin Purece după ce a marcat împotriva fostei sale echipe / Foto: Captură Prima Sport

„Nu pot să vorbesc pentru fiecare în parte, dar știu jucători care își tăiau o mână doar ca să dea gol împotriva echipei de la care au plecat și după fac gestul ăsta.

Eu vorbesc din punctul meu de vedere și măcar eu nu sunt ipocrit. Înotăm în ipocrizie! Nu se bucură nimeni, dar în sinea lor...Nu știu dacă e cazul lui Purece, dar crezi că după meci a zis «Vai, ce rău îmi pare că am dat gol?»”, a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.

Florin Purece a fost elevul lui Gică Hagi în două rânduri, în perioada iulie 2016 - august 2017, timp în care a câștigat și titlul alături de Viitorul, și în perioada iulie 2021 - iulie 2022.


Florin Purece: „Știam că așa vom marca și asta s-a întâmplat”

„A fost un meci foarte greu, căldură mare, adversar foarte bun care a avut posesia, inițiativa. Dar știam ce avem de făcut, Mister a pregătit excelent jocul. Știam că așa aveam să-i surprindem, știam că așa vom marca și asta s-a întâmplat. Avem un grup extraordinar de bun și încredere în noi.

Dacă i-am oferit sfaturi antrenorului? Am discutat, da, dar Mister a analizat-o foarte bine pe Farul, a venit cu informații corecte și concrete”, a comentat Florin Purece la finalul meciului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.