Liga 1

Duel nemaivăzut în Ghencea. Câți foști jucători de la FCSB îi înfruntă pe roș-albaștri: decizia lui Sabău

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul celor de la U Cluj

Articol de Adrian Duţă  —  sâmbătă, 13 iulie 2024

U Cluj are în echipa de start pentru meciul cu FCSB 5 foști jucători de la echipa roș-albastră.

După transferurile din această vară, U Cluj arată diferit față de sezonul trecut. Jumătate dintre jucătorii de câmp folosiți în prima etapă a noului sezon au trecut pe la FCSB.

Lui Alex Chipciu, căpitanul ardelenilor, i s-au alăturat alți foști 4 roș-albaștri în această vară: Radu Boboc, Vadim Rață, Ovidiu Popescu și Iulian Cristea. Toți cei 4 nou-veniți sunt titulari pentru ardeleni

5 foști jucători de la FCSB sunt în echipa de start a lui U Cluj la meciul din Ghencea

Alex Chipciu, triplu campion cu FCSB, e deja de doi ani la U Cluj, nu e la primul duel cu fosta lui echipă din postura de jucător al „studenților”. Asta spre deosebire de foștii lui coechipieri.

Vadim Rață debutează la U Cluj chiar împotriva celor de la FCSB, echipă la care a trăit un coșmar. Transferat în 2022 de la Voluntari, a fost trimis înapoi de Becali după 3 săptămâni.

Nici Radu Boboc nu a avut o experiență plăcută la FCSB, el a venit în vara lui 2022 și a fost dat afară după jumătate de an. Ulterior a ajuns la Voluntari, în vara anului trecut, după jumătate de an de pauză, perioadă în care nu a avut echipă. Iar în acest mercato a fost luat de U Cluj

Iulian Cristea a stat 4 ani la FCSB, din 2019 până în 2023. Anul trecut era lăsat liber de contract și ajungea la Rapid, de unde a plecat după doar un sezon. A ajuns gratis la U Cluj în această vară.

Și Ovidiu Popescu a fost luat de ardeleni din postura de jucător liber de contract, dar el a venit direct de la FCSB, spre deosebire de ceilalți 4. Mijlocașul a câștigat titlul în sezonul trecut, apoi nu i-a mai fost prelungit contractul. Debutează la noua echipă împotriva celor care i-au fost coechipieri până în urmă cu două luni.

Echipe de start la FCSB - U Cluj

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.