Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - DINAMO 3-2

Concluziile lui Zeljko Kopic, după ce a fost întors de la 2-0: „La ce calitate are, vreau să controleze jocul 90 de minute!”

+15 Foto
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 14 iulie 2024

Zeljko Kopic, 46 de ani, antrenorul principal al lui Dinamo, a comentat înfrângerea cu CFR Cluj, scor 2-3, din prima etapă a campionatului.

Sezonul trecut, Dinamo a evitat in extremis retrogradarea, având nevoie de a învinge divizionara secundă Csikszereda într-un baraj de totul sau nimic.

„Câinii” s-au întărit peste vară, au adus câțiva jucători noi, 3 dintre ei titulari astăzi, dar s-au văzut învinși în Gruia, 2-3 cu CFR Cluj, după ce au condus cu 2-0.

„Știam că va fi un meci dificil, că CFR are multă calitate, nu doar în primul 11, dar și pe bancă, jucători care pot face diferența în orice moment. În prima repriză am făcut multe lucruri bune, au fost multe faze bune. În partea a doua am făcut câteva greșeli, dar am încercat să jucăm.


La 2-2 am avut o ocazie bună prin Bani, au mai avut șanse Amzăr, Selmani. CFR a păstrat intensitatea, au câștigat câteva dueluri la mijloc. E primul joc, trebuie să continuăm să lucrăm, să analizăm și să ne îmbunătățim unde este cazul”, au fost concluziile lui Zeljko Kopic după acest meci.

Zeljko Kopic: „La ce calitate are, vreau ca Cătălin Cărjan să controleze jocul 90 de minute”

Scorul a fost deschis de tânărul mijlocaș Cătălin Cîrjan, 21 de ani, transferat în această vară de Dinamo. Kopic speră ca de acum încolo, Cîrjan să aibă o influență chiar mai mare asupra jocurilor.

„Au intrat jucători tineri. Vrem să-i dezvoltăm, să le oferim încredere. Am încredere deplină în ei.


Cîrjan a fost bun, cu câteva momente excelente. Când am decis alături de club să-l aducem, știam că are o astfel de calitate. Trebuie să lucreze de la zi la zi, la ce calitate are vreau să controleze jocul 90 de minute, să fie tot timpul la balon, dar asta va veni cu timpul”, a afirmat antrenorul croat.

Obiectivul meu și al clubului este să evoluăm mai bine. Trebuie să devenim mai buni, să avem un sezon mai stabil, cu evoluții mai bune decât în precedentul și, bineînțeles, mult mai multe puncte.



- Zeljko Kopic, antrenor Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.