International   •   Euro 2024   •   GOLGETERI

Cine sunt cei 6 golgeteri de la EURO 2024 și câte goluri au marcat

Dani Olmo, cel mai eficient jucător de la EURO/ FOTO Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 15 iulie 2024

Campionatul European s-a terminat, Spania a câștigat trofeul după finala cu Anglia, scor 2-1. În clasamentul celor mai buni marcatori de la EURO, 6 jucători se regăsesc pe primul loc, fiecare cu 3 goluri înscrise.

EURO 2024 nu a avut un golgeter detașat, precum EURO 2020, când Ronaldo a fost cel mai bun marcator, cu 5 goluri. Acum, 6 jucători au terminat cu 3 goluri, doi dintre ei fiind apariții-surpriză pe listă: Ivan Schranz (Slovacia) și Georges Mikautadze (Georgia).

Cine sunt cei 6 golgeteri de la EURO 2024

Georges Mikautadze (23 de ani), atacantul Georgiei, a fost una dintre revelațiile EURO 2024. El a punctat de 3 ori în grupele Campionatului European și și-a ajutat echipa să ajungă în optimile de finală, la prima participare din istorie la un turneu final. Jucătorul transferat de Monaco de la Metz după EURO a marcat câte un gol cu Turcia (1-3), Cehia (1-1) și Portugalia (2-0).


Ivan Schranz (30 de ani), atacantul Slovaciei, a punctat și el de 3 ori la turneul final. A marcat cu Belgia (1-0), Ucraina (1-2) și Anglia, în optimi (1-1, 1-2 după prelungiri). Doar România a scăpat fără gol primit de la Schranz, în ultimul meci din grupa E, încheiat 1-1.

Jamal Musiala (21 de ani), mijlocașul ofensiv al Germaniei, a punctat și el de 3 ori la turneul final, până în faza sferturilor, când nemții au fost eliminați de Spania. Jucătorul lui Bayern Munchen a înscris cu Scoția (5-1), Ungaria (2-0) și Danemarca (2-0)

Cody Gakpo (25 de ani), atacantul Olandei, a jucat 6 meciuri la EURO 2024, a înscris în 3 dintre ele, iar cel mai bun joc l-a făcut în meciul cu România, în care a marcat și a dat un assist. olandezii s-au impus cu 3-0 în optimile de finală. Gakpo a mai punctat cu Poloni (2-1) și Austria (2-3), în grupe.

Harry Kane (30 de ani), atacantul Angliei, a făcut un turneul final slab, deși a marcat de 3 ori. Inexistent în finala pierdută cu Spania, el a fost schimbat în minutul 61. A marcat la turneul final cu Danemarca (1-1), Slovacia (2-1 după prelungiri) și Olanda (2-1). Cu danezii și olandezii a înscris din penalty.


Dani Olmo (26), mijlocașul ofensiv al Spaniei, a contribuit la cele mai multe goluri la EURO, 5, la egalitate cu Lamine Yamal. Olmo a marcat de 3 ori, cu Georgia (4-1), Germania (2-1 după prelungiri) și Franța (2-1). În plus, el a reușit două pase decisive.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.