Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Prima explicație a acționarului plecat de la Dinamo: „Vin oameni serioși!”

Eugen Voicu

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 15 iulie 2024

Eugen Voicu a oferit o primă reacție, după ce a decis să facă un pas în spate din conducerea lui Dinamo.

Eugen Voicu deține 41 la sută din acțiunile Red&White, societatea care are 80 la sută din Dinamo. În locul lui vor veni cei de la Renovatio, unul dintre sponsorii clubului, care a livrat aproape toți banii din anul 2024.

Voicu va păstra un procent simbolic de acțiuni, nu va mai avea rolul din ultimul an și jumătate. El a ajuns la Dinamo în februarie 2023, prin compania Red&White, înființată alături de Andrei Nicolescu, administratorul special al echipei din „Ștefan cel Mare”.

Eugen Voicu: „Există acționari serioși la Dinamo”


„Cât am putut să contribui, am făcut-o. Am ajuns într-o situație în care consider că este mai bine să fac acest pas. Mi-am făcut datoria când a fost mai mare nevoie, iar acum consider că există acționari puternici, destul de retrași, serioși, care nu caută publicitate și pot duce mai departe această structură pe care am realizat-o din februarie 2023.

Pentru că există această structură! Lucrurile sunt așezate pe un făgaș. Direcția pe care am setat-o e bună, Dinamo e pe un drum corect, tot ce mai trebuie este… timp, care este comprimat. Timp și puțină răbdare.

Dacă vrei să construiești un club trebuie să ai un schelet, care atunci când am preluat, nu era. Când am venit totul atârna de o fărâmă de ață. O să-mi păstrez un anumit procent, da. Va exista, cel mai probabil, cât de curând, o schimbare în Registrul Comerțului”, a declarat Eugen Voicu, potrivit Prosport.

Potrivit surselor Gazetei Sporturilor, Renovatio a investit 5 milioane de euro la Dinamo. Firma din domeniul energiei regenerabile a contribuit la aducerea jucătorilor din iarnă, care au ajutat echipa să nu retrogradeze.


Cum se împart acțiunile la SC Dinamo 1948 SA

  • Red&White 2022 Management (80,77%)
  • Asociația ”Peluza Cătălin Hîldan” (12,06%)
  • Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo (deținută de Nicolae Badea) (7,03%)
  • Dinamo Socios, Andrei Cionca și Sorin Preda (0,03%)
  • Dorin Șerdean - ”Lotus” (0,01%).

Cum se împart acțiunile la Red&White, momentan

  • Eugen Voicu - 40,25%
  • Andrei Nicolescu - 26,92%
  • Renovatio (prin RNV Sport SRL) - 21,67%
  • Team Sport Management SRL (Bogdan Pavel) - 8,33%
  • Dan Gătăianțu - 2,83%
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.