Campionate

Kylian Mbappe, prezentat la Real Madrid. Primit ca un rege pe „Santiago Bernabeu” + Imagini de colecție

+25 Foto
Kylian Mbappe/ foto Guliver/GettyImages

Articol de Adrian Duţă  —  marți, 16 iulie 2024

Kylian Mbappe (25 de ani) a fost prezentat la Real Madrid, în fața a 85.000 de suporteri prezenți pe „Santiago Bernabeu”.

Starul francez venit de la PSG a fost primit ca un erou, tot stadionul l-a ovaționat când a pășit pe gazon. A fost o prezentare asemănătoare cu cea a lui Cristiano Ronaldo, din 2009.

+25 Foto
Prezentarea lui Mbappe la Real Madrid/ foto: Guliver/GettyImages

Kylian Mbappe, prezentat la Real Madrid: „O zi incredibilă”

„Este o zi incredibilă. De când eram copil am avut un singur vis și să fiu aici înseamnă foarte mult pentru mine. Le mulțumesc madridiștilor pentru că timp de mulți ani mi-au dăruit dragostea lor.

Acum am un alt vis, acela de a fi la înălțimea istoriei acestui club. Îmi voi da viața pentru acest club și pentru această stemă Am un mesaj pentru copii. Am fost un copil ca și voi. Cu pasiune și vise puteți realiza orice vă doriți”, a declarat Mbappe pe scena de pe „Santiago Bernabeu”.

UPDATE VIDEO 14:00. Kylian Mbappe: „Uno, dos, tres...Hala Madrid”

Kylian Mbappe a recreat celebrul moment din 2009, de la prezentarea lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid.

Acesta i-a îndemnat pe fani: „La 3, strigăm toți «Hala Madrid»”. Iar publicul s-a conformat. Mbappe a început numărătoarea, în spaniolă: „Uno, dos, tres”. Apoi, tot stadionul a strigat: „Hala Madrid”.

UPDATE 13:55. Primele declarații ale lui Mbappe

„Bună ziua tuturor. Voi încerca să vorbesc în spaniolă. Wow... Este incredibil să fiu aici. Am visat de mulți ani să joc pentru Real Madrid și astăzi visul meu devine realitate.

Sunt un băiat fericit. Vreau să îi mulțumesc președintelui Florentino Perez care a avut încredere în mine din prima zi. S-au întâmplat multe lucruri... dar vă mulțumesc. De asemenea, mulțumesc tuturor oamenilor care au făcut posibil ca eu să fiu aici. Îmi văd toată familia, mama mea care plânge”, a declarat Mbappe pe scenă, apoi a sărutat stema lui Real Madrid

UPDATE 13:45. Mbappe a pășit pe „Bernabeu”

+25 Foto
Prezentarea lui Mbappe la Real Madrid/ foto: Guliver/GettyImages

În ovațiile unui stadion înteg, Kylian Mbappe a pășit pe gazonul de pe „Santiago Bernabeu”; pentru prima dată din postura de jucător al lui Rea Madrid.

UPDATE ora 13:20. Perez și Zidane au ajuns pe gazon, urmează Mbappe

Înainte ca Mbappe să își facă intrarea, pe gazonul de pe „Santiago Bernabeu” au pășit Florentino Perez, președintele clubului, și Zinedine Zidane, legenda echipei.

Perez și Zidane au ajuns pe gazon

UPDATE ora 12:25. Mbappe va purta numărul 9

Flornetino Perez și Kylian Mbappe au prezentat tricoul pe care îl va purta noul atacant al lui Real Madrid. El a luat numărul 9, pe care îl va purta în premieră în carieră.

UPDATE ora 12:20. Kylian Mbappe a semnat formal contractul cu Real Madrid

Kylian Mbappe a semnat contractul cu Real Madrid, în prezența lui Florentino Perez, la stadionul „Santiago Bernabeu”.

UPDATE ora 11:55. Scena pe care va călca Mbappe e pregătită

Scena pe care Kylian Mbappe va fi prezentat e deja pregătită, iar primii suporteri sunt deja în stadion. Înainte de a păși pe teren, Mbappe va da declarații în sala de conferințe.

UPDATE ora 11:30. Suporterii lui Real Madrid așteaptă să intre pe stadion

Mii de fani ai lui Real Madrid au ajuns la stadion și așteaptă să intre pe „Santiago Bernabeu”. Mbappe va fi prezentat pe scenă, în fața lor.

Kylian Mbappe a ajuns la Madrid, urmează prezentarea oficială

După terminarea EURO 2024, fotbalul de club revine în prim-plan. Primul mare eveniment al verii e prezentarea lui Kylian Mbappe la Real Madrid. La două zile după ce Spania a câștigat EURO 2024, ibericii sunt din nou în vrie.

Vor fi 85.000 de oameni pe „Santiago Bernabeu” la prezentarea lui Mbappe, un record absolut. Vor fi mai mulți fani decât la prezentarea lui Cristiano Ronaldo din 2009.

Atunci, 80.000 de suporteri îl întâmpinau pe cel care avea să devină golgeterul all-time al lui Real Madrid, cu 450 de goluri marcate. Spaniolii estimează că Mbappe îi va bate recordul. Evenimentul va începe la ora 12:00, cu semnarea formală a contractului, în prezența lui Florentino Perez, președintele lui Real Madrid.

Apoi, atacantul francez va face declarații în fața presei și apoi va coborî pe gazon, unde va fi întâmpinat de fanii lui Real Madrid.

Mai mulți suporteri l-au așteptat pe Mbappe și după ce acesta a efectuat vizita medicală, Kylian le-a dat autografe și a făcut poze cu ei. Francezul vine de la PSG, liber de contract.

VIDEO. Kylian Mbappe a făcut vizita medicală și urmează prezentarea oficială la Real Madrid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.