Nicolae Dică, 44 de ani, încearcă să-și relanseze cariera de antrenor în Liga 2, la FC Argeș, club unde revine după o pauză de cinci ani de la precedentul mandat derulat în Trivale. În ultimii ani, „Nick” a avut mai multe experiențe în Superligă, dar rezultatele au întârziat să apară de fiecare dată.
În martie, Nicolae Dică era concediat de FC Voluntari după doar șapte meciuri petrecute pe banca echipei ce avea să retrogradeze la finalul sezonului.
Nici precedentele aventuri, consumate la FCU Craiova, Mioveni și FCSB, n-au fost unele de lungă durată, un detaliu care l-a determinat pe tehnicianul de 44 de ani să pună sub semnul întrebării viitorul său în această breaslă.
„Dacă nu voi avea rezultatele pe care mi le doresc, este posibil să renunț (n.r. - până la 50 de ani). Pentru că eu nu fac asta pentru bani! Mulțumesc lui Dumnezeu, am o situație financiară bună și fac asta din plăcere și din pasiune! Dar dacă nu voi avea rezultatele pe care mi le doresc, e posibil ca, la un moment dat, să renunț”, explica Dică în august 2022, într-o „spovedanie” făcută la GSP Live.
Nicolae Dică: „Am învățat că trebuie să-mi fac contractul beton atunci când merg la o echipă”
Doi ani mai târziu de la acea afirmație, Nicolae Dică a dezvăluit care e principala lecție pe care a dobândit-o în cei 10 ani petrecuți în meseria de antrenor. Într-un interviu acordat canalului FC Argeș TV, tehnicianul nu și-a ascuns dezamăgirea acumulată în ultimii ani, mărturisind că a învățat să fie mult mai atent cu clauzele stipulate în contractele sale.
„Cel mai greu mi-a fost acum, la ultimele două echipe pe care le-am antrenat (n.r. Voluntari și FCU Craiova). Glumind puțin, nici nu pot să spun că le-am antrenat. Câte o lună de zile la Craiova și la Voluntari, dar mai mare a fost decepția la Voluntari, unde, din păcate, am stat foarte puțin.
Am învățat că nu-ți este apreciată munca, nu e apreciat ceea ce faci, toată lumea vrea pe repede-înainte. Am învățat că trebuie să-mi fac contractul beton atunci când merg la o echipă”, a afirmat Dică, potrivit sursei citate. Becali, Mititelu și Voluntariul lui Pandele, toți au încheiat abrupt colaborările cu Dică în ultimele sezoane.
„Și prudența e bună în anumite momente”
Dică a mai vorbit în cadrul aceluiași interviu despre filosofia după care se ghidează în antrenorat, recunoscând una dintre greșelile comise la început de carieră:
„Îmi place fotbalul ofensiv, îmi place ca echipa mea să fie agresivă, să facă acel presing sus, să aibă reacție după pierderea mingii, să aibă o posesie bună, să marcheze multe goluri, dar asta depinde de jucătorii pe care-i ai. Este clar că trebuie să analizezi foarte bine lotul pe care-l ai și în acest mod să-ți faci strategia. Așa gândesc eu.
Am antrenat 10 ani până acum, în unele momente am făcut-o bine, în unele momente nu am făcut-o, dar am învățat din lucrul acesta. Atunci când m-am apucat de antrenorat, gândeam doar ofensiv, dar am învățat în acest timp că și prudența e bună în anumite momente”.
Nicolae Dică, bun doar în Europa
Perfomanțele lui Nicolae Dică se leagă în principal de parcursul european al FCSB-ului cu el pe bancă. „Nick” a dus echipa în play-off-ul Champions League, în grupele și în primăvara Europa League și în grupele Conference League.
În prima campanie europeană, 2017/'18, a accesat play-off-ul de Champions League, unde a fost eliminat de Sporting, dar a plonjat în grupele Europa League. A ajuns în primăvară, „dublă” cu Lazio în „16”-imi, victorie acasă, 1-0, eșec clar la Roma, 1-5.
Anul următor nu s-a calificat în grupele Europa League, fiind eliminat de Rapid Viena în play-off. S-a revanșat în vara lui 2022, când a dus echipa în grupele unei competiții europene - Conference League, de această dată - după 5 ani de pauză.
{{text}}