Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

„Deja e prea mult!” » Legenda din anii' 90 a urmărit-o pe Dinamo și dă verdictul într-un interviu pentru GSP: „Lui Kopic ar trebui să-i dea de gândit” + „Echipa trebuia construită în jurul lui”

+52 Foto
Dinamo s-a prăbușit din nou pe final în deplasarea din Gruia / FOTO: Ionuț Iordache (Gazeta Sporturilor)

Articol de Remus Dinu   —  marți, 16 iulie 2024

Gică Mihali, 58 de ani, fostul mare fotbalist al lui Dinamo, de două ori campion în tricoul „câinilor roșii”, a acceptat invitația Gazetei Sporturilor de a radiografia jocul prestat de dinamoviști la Cluj, în înfrângerea cu CFR, 2-3.

Stoperul „Generației de Aur” e îngrijorat că marea problemă a lui Dinamo din sezonul precedent, golurile încasate pe finalurile meciurilor, persistă și în acest campionat, „câinii” primind lovitura decisivă în Gruia tot în prelungiri.

Mihali așteaptă întăriri la Dinamo - „le trebuie un fundaș central și un atacant central” - considerând că, în acest moment, echipa e mai vulnerabilă în comparație cu finalul campionatului anterior.

Gică Mihali, despre problema care persistă la Dinamo: „Antrenorului ar trebui să-i dea de gândit”


„Ce-mi place e că au început să dea credit tinerilor, văd că sunt foarte mulți jucători tineri români.

Ceea ce nu-mi place, și cred că asta e treaba antrenorului, deja e prea mult să pierzi atâtea meciuri în minutul 93! Nu ne-am învățat lecția?! S-au piedut atâtea puncte importante anul trecut, care ar fi putut să-i coste și să ajungă iar în Divizia B!

Acum iarăși... Să pierzi din nou în minutul 93-94, după ce ai condus cu 2-0, antrenorului ar trebui să-i dea de gândit chestia asta.

Dar, repet, îmi place că au adus tineri. Acum trebuie să unească echipa, să-i unească pe cei tineri cu cei cu experiență, să-i facă să funcționeze. Și sper din tot sufletul să nu mai trăim ce am trăit acum un an.


Cu CFR, s-au lăsat prea mult dominați în ultimul sfert de oră. Ar fi trebuit să gestionze altfel mersul jocului! E o întrebare foarte importantă pentru ei: De ce se pierd încontinuu meciuri în minutul 93?

Bine, aici e și treaba jucătorilor, trebuie să existe unul care să-i strângă și să le spună: «Băi, stați așa, mai sunt 3 minute! Dăm în tribună, facem ceva, stăm pe jos, intră doctorul»... Dar măcar scoți un punct, apoi ai un altfel de moral”, a afirmat Mihali, în exclusivitate pentru GSP.ro.

Am înțeles că vor să mai aducă 2-3 jucători. Au adus tineri talentați, dar le mai trebuie vreo doi fotbaliști cu experiență mare. Cred că au nevoie de un fundaș central și de un atacant central.

- Gheorghe Mihali, fost campion cu Dinamo

„Cea mai mare pierdere e Pavicic! Ar fi trebuit să construiască echipa în jurul lui”

Fostul fundaș al „câinilor” din anii '90 consideră că șefii lui Dinamo ar fi trebuit să-l convingă cu orice preț pe croatul Domagoj Pavicic să continue la echipă, mijlocașul părăsindu-i pe roș-albi în această pauză competițională.

„Părerea mea că la finalul sezonului trecut era o echipă puțin mai bună, cu Pavicic bun de tot, poate și cu Moura, care dădea un ton de agresivitate tuturor din echipă, e foarte important să ai lângă tine pe unul cu o astfel de atitudine pozitivă, să-l simți că-și dă viața pe teren.

Cea mai mare pierdere pentru Dinamo este Pavicic! Se simte mult de tot! Ei ar fi trebuit să facă toate eforturile să-l țină, ar fi trebuit să construiască echipa în jurul lui. A fost un jucător extraordinar, mie mi-a plăcut mult”, a mai spus Mihali.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.