International   •   Campionate   •   SCANDAL

Francezii iau măsuri, după ce jucătorii Argentinei au cântat versuri șocante: „Joacă pentru Franța, dar sunt toți din Angola!”

+13 Foto
Argentinienii, scandând acel cântec reprobabil

Articol de David Marinescu   —  marți, 16 iulie 2024

Federația Franceză de Fotbal a anunțat că va da în judecată Federația Argentiniană, după cântecul interpretat de jucătorii și suporterii campioanei Copa America, unul plin de comentarii rasiste și jignitoare.

Luni dimineața, naționala Argentinei a cucerit Copa America după 1-0 în finala contra Columbiei.

Sărbătoarea sud-americanilor a provocat un moment reprobabil. Jucătorii argentinieni au scandat un cântec rasist despre fotbaliștii francezi, o serie de versuri care au făcut valuri prima dată înaintea finalei Cupei Mondiale din 2022.

+13 Foto
Argentina - Columbia, finala Copa America / Foto: Imago Images

Enzo Fernandez a filmat totul!

Imaginile au fost filmate și transmise în timp real chiar de un fotbalist argentinian, mijlocașul Enzo Fernandez. El transmitea live pe contul de Instagram cum alături de colegii lui recitau acele versuri reprobabile, pline de observații rasiste și jignitoare la adresa francezilor.

Pe transmisiune s-au auzit primele versuri ale melodiei - „Naționalitate franceză pe pașaport / Ascultați, răspândiți vorba / Ei joacă pentru Franța, dar sunt toți...” -, înainte ca cineva să spună „Oprește filmarea”, ceea ce s-a și întâmplat.

Versiunea completă spune că „Joacă pentru Franța, dar sunt toți din Angola”, „Le place să facă dragoste cu persoanele trans” și „Mamele lor sunt nigeriene, tații camerunezi, dar pe pașaport scrie: Franța”.


Imaginile au făcut înconjurul planetei, jucătorii argentinieni au fost arătați cu degetul, în special Enzo Fernandez, cel care se filma cântând cu ardoare versurile.

Francezii îi dau în judecată pe argentinieni, după imaginile șocante

În această seară a venit replica francezilor. Aceștia, prin președintele Federației Franceze de Fotbal, au anunțat că vor da în judecată atât Federația Argentiniană, cât și FIFA, forul care conduce fotbalul internațional.

„Președintele Federației Franceze de Fotbal, Philippe Diallo, condamnă în cei mai vehemenți termeni comentariile inacceptabile, rasiste și discriminatorii, făcute împotriva jucătorilor echipei Franței în contextul unei melodii cântate de jucătorii și suporterii naționalei Argentinei, după victoria acesteia în Copa America, difuzat într-un video de pe rețelele de socializare.

Confruntat cu gravitatea acestor replici șocante, contrare valorilor sportului și drepturilor omului, președintele FFF a decis să-și conteste omologul argentinian și pe FIFA, dar și să depună o plângere legală pentru comentarii jignitoare, de natură rasistă și discriminatorie”, se arată în comunicatul Federației.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.