Xabi Alonso, antrenorul campioanei Germaniei, l-a scos din lot pe iranianul Sardar Azmoun, abia întors după împrumutul la AS Roma. Jucătorul a „sărit” antrenamentul de luni și apoi a motivat că nu s-a simțit bine.
Pregătirile pentru noul sezon n-au demarat sub cele mai bune auspicii la Bayer Leverkusen. Luni, în prima zi de antrenament, iranianul Sardar Azmoun a spus „pas”. Iar ulterior, atacantul în vârstă de 29 de ani i-a „servit” antrenorului Xabi Alonso un motiv cu care nu l-a convins câtuși de puțin: „Nu m-am simțit bine”.
Tabloidul Bild scrie că Sardar Azmoun vrea să forțeze plecarea de la Bayer Leverkusen
Astfel că marți, tehnicianul spaniol a decis să-l excludă din lot. Azmoun nu se va mai pregăti cu echipa, ci separat, la alte ore decât coechipierii săi. De asemenea, clubul i-a pus la dispoziție și un preparator fizic.
Atacantul iranian s-a întors în această vară la Leverkusen, după ce sezonul trecut a jucat la AS Roma, sub formă de împrumut. Iar tabloidul Bild susține că vrea să plece din Bundesliga și că absența lui de la antrenament ar fi, de fapt, o provocare, pentru a-i forța pe conducătorii campioanei Germaniei să-l vândă.
Bayer Leverkusen vrea 12 milioane de euro în schimbul lui Serdar Azmoun, FC Sevilla l-ar lua, dar împrumut
FC Sevilla este interesată, dar preferă să-l împrumute, mai degrabă, decât să-l cumpere, în condițiile în care Bayer vrea 12 milioane de euro. Azmoun, care a venit de la Zenit St. Petersburg pentru 2,5 milioane de euro, la începutul lui 2022, are de multă vreme reputația că nu se implică sută la sută la antrenamente și în meciuri.
Bild dezvăluie că Alonso plănuia oricum stagiunea viitoare fără internaționalul iranian: „Mare iubitor de cai, Azmoun are 5,8 milioane de urmăritori pe Instagram - mulți din țara sa natală. Xabi nu este însă unul dintre fanii săi. Ceea ce contează pentru el este performanța, voința și spiritul de echipă”. Capitole la care iranianul, e clar acum, n-a luat note de trecere!
{{text}}