După 7-1 în tur, FCSB s-a impus și în returul cu Virtus, scor 4-0, și continuă drumul spre grupele UEFA Champions League # Urmează duelul cu Maccabi Tel Aviv (24 și 31 iulie), din turul 2 # Datorită victoriei cu Virtus, FCSB și-a asigurat primul bonus din partea UEFA.
FCSB e în turul doi al preliminariilor UEFA Champions League, după două victorii categorice. Echipa roș-albastră e cu gândul la turul următor, în timp ce UEFA a pregătit primul cec pentru FCSB, unul cu o sumă importantă.
Câți bani și-a asigurat FCSB din partea UEFA după victoria cu Virtus
Pentru fazele preliminarii din cele trei competiții, UEFA a modificat modalitatea de plată. Premiile nu vor mai crește după fiecare rundă. Cluburile vor încasa câte 175.000 de euro pentru fiecare fază eliminatorie. Și o sumă la eliminare. Cu cât clubul e eliminat mai târziu, cu atât suma e mai mare. Într-un final, fiecare club ajunge în Conference League, acolo unde se va stabili ce bani primește.
Iar pentru eliminarea din a treia competiție europeană va încasa:
- Turul 1: 150.000 de euro
- Turul 2: 350.000 de euro
- Turul 3: 550.000 de euro
- Play-off: 750.000 de euro
- Grupe: 3,17 milioane
În acest moment, FCSB are locul asigurat în play-off-ul Conference League, unde va ajunge dacă pierde în turul doi din preliminariile UCL și în turul 3 din preliminariile Europa League. Ceea ce înseamnă că în acest moment are asigurată suma de 1,5 milioane de euro. E suma minimă pe care o va încasa, chiar dacă va pierde toate meciurile europene de acum înainte.
- 350.000 de euro pentru cele două tururi din preliminariile UEFA Champions League
- 175.000 de euro pentru un posibil meci în turul 2 al preliminariilor Europa League
- 750.000 de euro pentru o eventuală participare în play-off-ul Conference League
- 260.000 de euro pentru campioanele care nu ajung în grupele niciunei competiții europene
{{text}}