Poveste extraordinară a lui „Tarzan” Johnny Weissmuller, înotătorul născut pe teritoriul României și primul campion olimpic care a coborât sub un minut la 100 de metri!

Johnny Weissmuller, cel care l-a jucat pe Tarzan în 19 filme, s-a impus pentru prima oară la 100 metri liber la Jocurile Olimpice din 1924, apoi și la cele din 1928, el fiind primul înotător care a coborât sub un minut în această probă.

Johnny Weissmuller a fost un adevărat personaj, cu o poveste care a captivat și pe marginea căreia s-au croșetat multe legende. Campion olimpic în probele de înot, apoi actor, s-a născut pe teritoriul de acum al României și este revendicat de români, austrieci, sârbi și maghiari, el având însă cetățenie americană.

Într-o carte numită „Tarzan, tatăl meu” și publicată în 2002, fiul lui Weissmuller, Johnny Jr, decedat în 2006, a încercat să lămurească unele mistere legate de cvintuplul campion olimpic și apoi actorul care a interpretat personajul Tarzan., timp de 19 filme.

Fiul celebrului înotător și actor reia saga familiei și încearcă să lămurească originea tatălui său, punând totul în contextul istoric. Bunicii săi, Petrus Weissmuller și Elizabeth Kersh, s-au cunoscut în 1902 în micul oraș Szabadfalu, parte din Imperiul Austro-Ungar, unde s-au și căsătorit un an mai târziu.

Cei doi au trăit apoi în casa părinților din Szabadfalu, dar și alte orașe din regiunea Banatului - cum ar fi Timișoara, Gottlob, Johanisfeld și Liebling - la fel ca majoritatea orașelor din vecina Transilvanie, au fost populate de coloniști germani încă din secolul al XIII-lea.

Până în 1919, populația Banatului era un amestec de români, austrieci, sârbi și maghiari, austriecii vorbitori de limbă germană reprezentând 23% din total.

Clanul Weissmuller (inițial Weiszmueller, apoi Weissmiiller - tradus ca „morar alb”) era format din etnici austrieci. În urma modificărilor de graniță din 1919, după Primul Război Mondial, zona Banatului a devenit parte a României și a Iugoslaviei. În această perioadă, Szabadfalu a fost redenumit Freidorf.

Acest lucru a provocat multă confuzie în anii următori în ceea ce privește înregistrările de naștere. Mulți oameni din acea regiune, până în ziua de azi (în funcție de datele de naștere), nu știu dacă sunt cetățeni legali ai Ungariei, ai României sau ai Iugoslaviei.

„La 2 iunie 1904, bunica Elizabeth a dat naștere unui băiat de 5 kilograme, pe care părinții l-au numit Janos (John) Weissmuller. Sarcina ei nu fusese teribil de dificilă, dar Elizabeth s-a plâns, într-o scrisoare către mama ei, că bebelușul era „pur și simplu prea greu”.

Fotocopiile din registrele parohiei romano-catolice din Freidorf, comitatul Temes, Ungaria, includ următoarea mențiune: Registrul de botez: Janos (Johann) Weiszmueller, un bărbat, copil legitim, s-a născut la 2 iunie 1904 și a fost botezat în biserica parohială la 5 iunie 1904.

Părinții săi au fost Petrus Weiszmueller, un zilier din Varjas, și Ersebert (Elisabetha) Kersch, din Szabadfalu”, se arată în carte.

Johnny Weissmuller dus în SUA la 7 luni

După insistențele lui Petrus, familia a decis în 1904 să plece în SUA pentru un viitor mai bun. Iar în ianuarie 1905 erau la bordul vasului S.S. Rotterdam, care e plecat spre New York din portul cu același nume pe data de 14. Au ajuns în SUA pe 26 ianuarie, când Johhny avea doar șapte luni, lucru atestat în manifestul navei.

După o scurtă vizită la prieteni și familie în Chicago, familia s-a mutat în Windber, Pennsylvania, la îndemnul altor rude care locuiau acolo. Petrus, fost soldat în armata lui Franz Josef, s-a făcut miner, hotărât să strângă bani pentru a deschide un salon de bere în Chicago.

Între timp, Elizabeth l-a născut pe Petrus Weissmuller în 1905. Petrus tatăl și-a văzut visul împlinit, deschizându-și un salon de bere. Elizabeth s-a angajat ca bucătăreasă. „A fost o angajată respectată și apreciată timp de mulți ani. Petrus, însă, a dat faliment după ce a risipit banii atât pe prieteni, cât și pe străini și, probabil, a băut cantități mari din acțiunile sale.

Elizabeth i-a plătit datoriile după ce salonul s-a închis, dar până atunci căsnicia s-a deteriorat. Petrus s-a resemnat cu faptul că soția sa avea succes, iar el era un eșec. Atunci au început crizele de beție și bătăile”, scrie fiul lui Johnny Weissmuller.

Tatăl său nu a vorbit prea mult despre acea perioadă, dar la un moment i-a spus că „obișnuia să-și acopere urechile pentru a nu auzi țipetele și palmele, când tatăl său venea acasă beat și îi bătea mama”.

Johnny avea doar zece ani și obișnuia să plece de acasă în timpul acestor scandaluri. ”Adesea dormea sub calea ferată supraetajată, acoperindu-se cu ziare. Deși se temea de asta, de obicei se întorcea acasă dimineața și încasa inevitabilele bătăi și înjurături de la Petrus. Buzele însângerate și ochii înnegriți au devenit aproape normale pentru tânărul Johnny Weissmuller. Odată mi-a mărturisit că se simțea vinovat pentru că erau momente în care chiar voia să-și ucidă tatăl. Dar nu a fost nevoit să o facă. Bunicul Petrus și-a abandonat familia în 1916”, continuă povestea.

Pentru că i se părea o rușine, Elizabeth a răspândit vestea că soțul ei a contractat tuberculoza din cauza muncii în acele schimburi lungi în minele din Windber și a murit în 1918. Această poveste se află în majoritatea biografiilor lui Johnny Weissmuller, însă există un act de divorț din 1925, și fiul lui Johnny Weissmuller spune că se pare că bunicul său a trăit până la o vârstă înaintată, recăsătorindu-se în mai multe rânduri și având și alți copii.

Viața lui Johnny s-a desfășurat departe de tatăl său. „Lăudăm succesele celor care au venit să se stabilească în America și încercăm să uităm eșecurile. Din păcate, bunicul Petrus a fost un eșec, iar el nu mai joacă niciun rol în această poveste”, concluzionează fiul lui Johnny.

Cum a ajuns la înot și la Jocurile Olimpice?

Fiul lui dezminte și un alt mit legat de felul în care a ajuns la înot. Legenda spune că un doctor i-a recomandat lui Elizabeth să îl ducă la acest sport pentru că era extrem de bolnăvicios.

„Am citit în diverse „biografii Weissmuller” că bunica Elizabeth l-a dus pe tatăl meu la plajă la sfatul medicului ei de familie, care i-a spus: „înotul poate fi singurul lucru care îl poate salva pe fiul tău bolnăvicios de la un mormânt timpuriu!”.

Odată i-am menționat acest lucru lui tata, iar el a spus: „Asta e o prostie! Slab? Da. Bolnăvicios? Niciodată în viața mea!” Totuși, este posibil ca înotul să-l fi salvat pe tatăl meu de la o viață de delincvență juvenilă și poate chiar de la închisoare”, istorisește fiul în carte.

La opt ani, Elizabeth i-a cumpărat o pereche de pernuțe de înot și l-a dus la lacul Michigan în largul plajei Fullerton din Lincoln Park.

„Tata mi-a spus: „Nu pot să explic cu adevărat, decât să spun că a fost ca și cum m-aș fi întors acasă. Îmi găsisem elementul. Să înoți? La naiba, pentru mine a fost mai ușor de învățat decât să merg pe jos”, este un pasaj din carte.

Johnny a renunțat la școală pe când avea 12 ani pentru a-și ajuta mama să întrețină casa, el lucrând pe posturile de clopotar și mai apoi de liftier, iar în timpul liber mergând la înot. În 1916 a intrat în echipa YMCA, o asociație nonprofit care se preocupa traiul sănătos și de dezvoltarea tinerilor, apoi a ajuns la Illinois Athletic Club.

În cadrul clubului l-a întâlnit pe Bill Bachrach, care l-a remarcat pe tânărul înotător.

„Își ținea capul atât de sus în afara apei, lovea și stropea astfel încât îmi amintea de un câine care înota. Nu cred că am văzut vreodată în viața mea un om care să înoate mai rău. Dar am ținut un cronometru în mână și cronometrul nu minte! Puștiul a terminat într-un timp record - și nici măcar nu s-a străduit!", spunea antrenorul într-un interviu ulterior.

Fiul susține că tatăl său și-a dezvoltat acest stil pentru că în copilărie înota în ape murdare și trebuia să-și țină capul sus.”Bachrach - sau Bach, cum îi spuneau unii - nu a încercat să schimbe acest stil, pentru că și-a dat seama din timp ce se întâmpla. În schimb, l-a dezvoltat și l-a îmbunătățit”, se arată în carte.

Un stil care era descris astfel de jurnaliști vremii așa: ”A înotat cu spatele arcuit și cu capul, umerii și pieptul scoase din apă. Își scutura ușor capul dintr-o parte în alta, inspirând și expirând de ambele părți. Își înclina coatele sus, își împingea brațele în apă cu putere. În timp ce dădea șase bătăi de picior la fiecare ciclu al brațelor, el considera că lovitura de picior are importanță doar pentru a-și menține echilibrul, a rămâne sus în apă și a reduce rezistența la înaintare".

Weismuler a început să se antreneze cu Bach la 16 ani, în 1920. Pe lângă antrenamentele fizice, care au devenit din ce în ce mai dure și mai specifice, unul dintre principalele sfaturi au fost: „Relaxează-te!".

Fiul său aduce la lumina și prima cursă în care Johnny a concurat, în 1921, la juniori, la 100 metri liber, o cursă pe care a pierdut-o, dar pe care o considera neoficială.

De aceea, tatăl îi spunea că a fost una neoficială și că el în toată carieră nu a fost învins niciodată. Atunci a dat vina pe pălăria de înot, care i s-a dat peste ochi la întoarcere.

După alte curse, presa a început să-l numească „Pește zburător", „Hidroplan uman" și „Regele înotătorilor", mai ales că doborâse multe recorduri.

Bachrach spunea despre Johnny: „Are forța foștilor campioni, dar fără greutatea lor pe care să o împacheteze în apă... dar mănâncă prea mult. El crede că pe lume nu există decât carne și înghețată. Încerc să-l fac să mănânce mai multe legume și altele, dar e greu. Totuși, este tânăr și plin de viață și înoată atât de mult încât nu trebuie să își facă griji. Peste patru sau cinci ani va trebui să acorde mai multă atenție dietei sale..."

Anii au trecut repede, Johnny câștiga cursă după cursă, iar Jocurile Olimpice de la Paris erau aproape. Exista doar o problemă, faptul că Johnny, dacă voia să participe la concursul de selecție al SUA, trebuia să prezinte un certificat de naștere american. A fost scandalul acelor vremuri, cu presă încercând să afle adevărul.

Elizabeth susținea sus și tare că fiul său este născut în Chicago și că va împlini 20 de ani în iunie 1924.

”Tatăl meu și bunica Elizabeth (cu deplinul concurs și complicitate ale unchiului Pete) au pus la cale un complot pentru a schimba locul său oficial de naștere din Chicago în Windber, Pennsylvania.

Pe atunci, în registrele de botez ale bisericii catolice St. John Cantius din Windber exista o intrare pentru fratele mai mic al tatălui meu, Petrus. Astăzi, acea mențiune consemnează botezul tatălui meu. "Petrus Weissmuller" este scris cu o singură mână, dar "John" a fost inserat între "Petrus" și "Weissmuller" cu o cerneală și o caligrafie net diferite.

Oficialii bisericii, până în prezent, nu sunt siguri când sau cum a fost modificată înregistrarea. Pentru a consolida înșelăciunea, frații și-au schimbat numele și certificatele de naștere: Peter, deși i se spunea întotdeauna Pete, a susținut de la sfârșitul anului 1923 până la moartea sa în 1966 că numele său "real" era John Peter Weissmuller și că era român născut în 1904.

Tatăl meu a susținut începând din 1924 că adevăratul său nume era Peter John Weissmuller și că s-a născut în Pennsylvania în 1905”, este pasajul din carte care explică felul în care au stat lucrurile.

Dar nu sunt date mai multe detalii. „Tata a decis să ia secretul cu el în mormânt. Și exact asta a făcut. Nimeni - inclusiv cele cinci soții ale sale, cei trei copii, zeci de rude, mii de prieteni sau milioane de fani - nu a știut niciodată întregul adevăr”.

Experiența olimpică de la Paris

La Paris, unde a ajuns cu vaporul, Johhny a fost starul, cucerind trei medalii de aur la 100, 400 m liber și cu ștafeta de 4x200 metri liber a SUA. Într-un mod în care azi nu mai este posibil, el a făcut parte și din echipa de polo a țării sale și a câștigat bronzul.

Weissmuller a înotat la Paris cei 100 de metri în 59,00, un record olimpic. El stabilise un nou record mondial în 1922, când parcursese cele două lungimi de bazin în 58,6. A mai corectat o dată recordul mondial în 1924, când a ajuns la 57,40, un record care a rezistat zece ani. Acum recordul mondial în proba pe care o va înota David Popovici la Paris este 46,80 și aparține chinezului Pan Zhanle. Românul figurează și el pe lista evoluției recordului mondial cu 46,86, înregistrat în 2022, acesta rezistând apropae doi ani.

Celebritatea l-a îmbrățișat la întoarcerea în SUA și pentru a vedea că unele lucruri nu se schimbă niciodată, antrenorul îi spunea: „Johnny, ești în formare. Uită de 1924, aia e istorie. Trebuie să ne gândim la 1928”.

A refuzat toate invitațiile, dar a acceptat una la studiourile MGM de la Hollywood. Acolo a fost remarcat de cineva, dar un director a spus că nu este potrivit pentru rolul lui Tarzan. Șase ani mai târziu îl implorau să-l joace, însă i-a refuzat.

O listă scurtă pe care el a început-o

Primul om care a coborât sub un minut în proba de 100 metri liber, Johhny Weissmuller a mai concurat și la Jocurile Olimpice de la Amsterdam din 1928, unde s-a impus din nou în proba de 100 metri liber, cu un timp de 58,6, el fiind unul dintre cei patru înotători care au reușit să-și apere titlul olimpic de-a lungul istoriei. Doar Duke Kahanamoku (1908, 1912), Alexander Popov (1992, 1996) și Pieter van den Hoogenband (2000, 2004) au mai făcut-o.

În 1929 s-a retras din activitatea de înotător amator, iar viața sa a luat un alt curs. După o incursiune la Miami cu petreceri și chiar câteva ore de închisoare, el a devenit profesionist, semnând un contract cu BVD, o firmă de lenjerie, care-I asigura 500 de dolari pe săptămână pentru a da lecții de înot, a apărea la emisiuni televizate, a semna autografe și a promova produsele lor.

Un contract pe care era să-l piardă după ce apăruse într-un film acoperit doar cu frunze în loc de lenjerie intimă. Cum a ajuns să-l joace pe Tarzan este o altă poveste, el debutând în acest rol în 1932 și încheindu-și cariera în de actor în 1957. A decedat în 1984, dar a lăsat în urmă multe povești fascinante. Și multe secrete.

Palmaresul lui Johnny Weissmuller la JO

• 1924 – aur la 100 m liber,  400 m liber și cu ștafeta de 4x200 m liber, bronz cu echipa de polo a SUA
• 1928- aur la 100 m liber și cu ștafeta de 4x200 m liber