International

Georges Mikautadze, deturnat din drumul spre Monaco! A fost prezentat OFICIAL la altă formație

Georges Mikautadze, foto: Imago Images

Articol de Cezar Titor  —  joi, 18 iulie 2024

Georges Mikautadze (23 ani), unul dintre golgheterii Campionatului European, s-a transferat la Lyon, deși era așteptat să semneze cu Monaco. Mutarea a picat în ultimul moment. Starul Georgiei era așteptat duminică să semneze în Principat.

Lyon le va achita celor de la Metz suma de 18,5 milioane de euro, la care se pot adăuga alte 4,5, dar și un procent de 15% și 1 milion de euro dintr-un posibil viitor transfer. Comparativ, oferta lui Monaco era superioară: 25 milioane de euro.

Georges Mikautadze a avut un Campionat European de vis

Mikautadze a fost unul dintre cei șase golgheteri de la Campionatul European cu trei reușite. Ceilalți cinci sunt Dani Olmo (Spania), Harry Kane (Anglia), Cody Gakpo (Olanda), Jamal Musiala (Germania) și Ivan Schranz (Slovenia).

În cazul în care mai mulți jucători sunt la egalitate în ierarhia marcatorilor, titlul de golgheter va fi împărțit între aceștia, spre deosebire de vechiul sistem în care exista un criteriu de departajare: numărul de pase decisive.

Mikautadze a contribuit din plin la calificarea gruzinilor în optimile de finală, punctând în fiecare partidă din faza grupelor (1-3 cu Turcia, 1-1 cu Cehia și 2-0 cu Portugalia). Georgia a fost eliminată de Spania, câștigătoarea competiției, fiind învinsă cu 4-1 la Koln.

Prestațiile sale de la Euro 2024 au atras atenția mai multor cluburi, fiind la un pas să semneze cu Monaco, echipă care va evolua în sezonul următor de Champions League. Cu toate acestea, mutarea a picat pe ultima sută de metri, gruzinul preferând să meargă la Lyon.

Suntem mândri să anunțăm revenirea lui Georges Mikautadze la clubul său favorit. Internaționalul georgian a semnat un contract pe patru ani cu OL. Cu 29 selecții și 13 goluri pentru Georgia, Georges Mikautadze a făcut istorie recent pentru țara sa, care a ajuns în „optimile” Campionatului European, chiar la prima participare

- Comunicat Lyon

Georges s-a născut la Lyon, în districtul Gerland, făcându-și junioratul la acest club, pe care l-a părăsit la 15 ani pentru a merge la Saint-Priest. Acesta poate fi și cel mai important motiv pentru care a ales să se alăture celor de la Lyon în detrimentul lui Monaco.

13goluri și 4 pase decisive a reușit Mikautadze în stagiunea precedentă de Ligue 1. Cu toate acestea, Metz, sub comanda lui Boloni, a retrogradat în eșalonul secund

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.