Liga 1

Rapid, anunț important pentru cei peste 10.000 de spectatori așteptați în Giulești: „Am obținut prelungirea programului”

Rapid a început sezonul cu o remiză // sursă foto: Imago Images

Articol de Marius Mărgărit, Daniel Grigore  —  vineri, 19 iulie 2024

Rapid a anunțat că sâmbătă seara, după meciul cu CFR Cluj, programat la ora 22:00, mijloacele de transport STB, respectiv liniile adiacente zonei Giulești - Crângași, vor avea programul prelungit.

Sâmbătă, Rapid și CFR Cluj se vor înfrunta în etapa 2 de campionat. Meciul a fost programat la ora 22:00, într-o încercare de a feri părțile implicate de vremea toridă din ultima vreme.

Programarea târzie a partidei a născut însă alte probleme. Una dintre ele o reprezintă orarul mijloacelor de transport în comun, care circulă până spre ora 23:30.

Rapid anunță: programul STB în seara meciului cu CFR Cluj a fost prelungit cu o oră

Dintre cei peste 10.000 de oameni care vor fi în tribune, mulți s-ar baza în mod normal pe transportul în comun, fie că vorbim despre metrou, autobuze sau tramvaiul 41, care leagă Piața Presei de cartierul Ghencea.

În încercarea de a veni în ajutorul suporterilor, Rapid a demarat discuții cu administrația locală și a obținut prelungirea programului STB, pe liniile adiacente zonei Giulești - Crângași, cu o oră. Totodată, „numărul autobuzelor de noapte a fost suplimentat”, notează clubul din Giulești.

Rapid nu a avut succes în privința metroului. Metrorex, compania care gestionează metroul, deținută de Stat, a respins solicitarea clubului, însă Rapid se arată încrezătoare că „până la ora meciului vom rezolva această speță”.

Peste 10.000 de oameni așteptați la meci

La partida dintre Rapid și CFR Cluj, asistența va trece de 10.000 de oameni. Rapid are aproximativ 4.300 de abonați, iar cu tot cu cei care au cumpărat bilete, numărul spectatorilor trece de 10.000.

În prezent, mai sunt disponibile puțin peste 1.000 de bilete. Rapid mai oferă și 500 de invitații, la jumătate față de numărul de sezonul trecut.

În prima rundă a noului sezon, Rapid a remizat la Arad, 1-1 cu UTA. CFR Cluj a debutat cu o victorie, 3-2 cu Dinamo, după ce a fost condusă de „câini” cu 0-2.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.