Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Zeljko Kopic a numit problema momentului la Dinamo: „Vreau să insist pe asta”

Articol de Adrian Duţă, Valentin David (video)   —  sâmbătă, 20 iulie 2024

Înainte de meciul lui Dinamo cu Petrolul, Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor”, a numit mare problemă a echipei lui din acest moment, după ce a făcut analiza partidei cu CFR Cluj, scor 2-3.

Deși a fost mulțumit de anumite aspecte ale jocului lui Dinamo cu CFR Cluj, Kopic a observat că jucătorii lui au probleme în duelurile 1 la 1, atât în apărare, cât și în atac. Croatul crede că din acest motiv roș-albii au fost întorși de la 2-0 de clujeni.

Dinamo - Petrolul, în etapa a doua a Superligii, are loc duminică, de la ora 22:00.

VIDEO. Zeljko Kopic, înainte de Dinamo - Petrolul: „Nu ați vrea să fiți în locul meu”


„Nu vă doresc să fiți în poziția mea, să ai 2-0 și să pierzi meciul. Am avut multe momente bune la Cluj, prima jumătate de meci a fost bună, am avut ambiție, am fost buni în dueluri, am avut ocazii. Am făcut acel penalty din lipsă de concentrare, i-am băgat pe cei de la CFR Cluj în meci.

Am mai avut ocazii, dar am pierdut meciul. Sunt mulțumit de unele lucruri, dar nu e bine pentru echipă când pierzi așa. Am băgat mulți tineri, vreau să insist pe asta și să văd cât pot da în acest moment. Săptămâna aceasta a fost bună, nu avem probleme de lot.

Eram bine structurați când am primit golul al treilea, dar duelurile din defensivă nu au fost cum au trebuit. În unele momente trebuie să fii mai bun decât adversarul în duelul 1 la 1. Trebuie să fim la un nivel mai înalt, insist pe asta, lucrăm la antrenament și sper să rezolvăm problema duelurilor 1 la 1.


Încercăm să mai aducem jucători, să fie luptă pe posturi. E foarte important pentru mine să putem conta pe jucătorii de acum încă 3-4 ani, să nu schimbăm lotul în fiecare an.

Asta vreau, să facem o echipă puternică de acum. Vrem ca Dinamo să fie o echipă bună în fotbalul românesc, așa cum merită”, a declarat Kopic la conferința de presă premergătoare meciului cu Petrolul

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.