Dennis Man (25 de ani), extrema dreaptă de la Parma, autorul a două assisturi la EURO 2024, s-a întors joi din vacanță, însă nu a parafat reînnoirea contractului # „E un acord bine stabilit, așa cum am vrut noi. Cred că se va aranja totul, iar săptămâna viitoare va semna”, a spus impresarul Ioan Becali # Am aflat însă că bonusurile de performanță cerute ar fi de până la 300.000 de euro, iar Parma vrea să le includă în salariul total de două milioane net anual, nu să fie separate!
De aproape două săptămâni se tergiversează rezolvarea situației contractuale a lui Dennis Man la Parma.
Evoluțiile sale bune de la Euro 2024, unde a fost titular în naționala României și a reușit două pase decisive și a contribuit și la al treilea gol din victoria cu 3-0, în meciul de deschidere a grupei E, i-au ridicat cota de piață la zece milioane de euro și au atras atenția Borussiei Dortmund.
Transfermarkt a dat deja ca reînnoit contractul lui Man!
La câteva zile după ce „tricolorii" au fost eliminați de Țările de Jos (0-3) în „optimi", Ioan Becali anunța deja că extrema dreaptă va parafa reînnoirea angajamentului cu nou-promovata în Serie A scadent pe 30 iunie 2025. Și presa italiană a preluat declarația dată de agentul lui Dennis Man și toată lumea aștepta ca părțile să bată oficial palma și să semneze actele.
Doar că atunci Man își petrecea vacanța și nu s-a întâmplat nimic. Au trecut aproape două săptămâni și Dennis e tot cu vechiul contract în vigoare, deși pe portalul Transfermarkt apare scris că „expiră pe 30 iunie 2027".
Specialiștii germani în mercato s-au grăbit, pentru că speța nu e rezolvată! Să fie de vină pretențiile ca salariul său să crească de la 1,1-1,2 milioane la 2 milioane de euro net anual?
13goluri și 7 assisturi a reușit Dennis Man în 35 de meciuri la Parma în sezonul trecut. În total pentru clubul gialloblu, el are 24 de goluri și 12 pase decisive în 108 partide
Pe 9 iulie, directorul sportiv anunța iminența prelungirii
Fostul fotbalist al lui FCSB, care l-a vândut în Italia cu 11 milioane de euro în ianuarie 2021, s-a întors de joi la Parma și și-a reluat pregătirile cu echipa antrenată de Fabio Pecchia.
Dar, surpriză, nu a fost chemat să parafeze înțelegerea verbală, pe care chiar și directorul sportiv Mauro Pederzoli o confirmase pe 9 iulie! Astfel că discuția finală s-a amânat din nou, pentru săptămâna viitoare.
Dennis Man ar urma să continue la Parma până în 2027 / Foto: Parma CalcioIoan Becali: „Parma vrea o sumă imensă de transfer!"
Agentul românului a încercat să lămurească aseară situația. „Dennis Man nu a semnat încă prelungirea cu Parma, dar o va face. Deocamdată s-a prezentat la echipă, a făcut vizita medicală, cred că săptămâna viitoare va semna. E un acord bine stabilit. E un acord așa cum am vrut noi, e un mic chițibuș, dar cred că se va aranja.
Problema lui nu e că ar vrea să-i păcălească pe cei de la Parma și după șapte luni să poată să semneze ca jucător liber, problema este că clubul dorește o sumă enormă pentru a fi transferat acum. Ne-au zis să le aducem 14 milioane și putem pleca unde vrem", a dezvăluit Ioan Becali pentru fanatik.ro.
Dennis Man mai are un an de contract și nu se pune problema să nu se antreneze, să nu joace, fiindcă el poate prelungi și în septembrie, octombrie. Aș fi putut să zic «OK, stăm aici, ne antrenăm și mai vedem», dar nu fac eu așa ceva!
Ioan Becali, agent Dennis Man
Lui Man i se oferă 1,7 milioane salariu plus 300.000 bonusuri
GSP.ro a vrut să afle detalii despre „chițibușul” despre care vorbea Becali și a contactat un ziarist de la Gazzetta di Parma. „Și noi știm aici că părțile ar fi înțelese asupra salariului. Se vorbește că agentul a cerut două milioane de euro plus bonusurile de performanță, pentru salvarea de la retrogradare, numărul de goluri marcate, de assisturi și, probabil, și de prezențe. Aici mai sunt discuții”, ne-a spus Sandro Piovani, în exclusivitate.
Numai că patronul american Kyle Krause nu e de acord și vrea ca primele de obiectiv să fie incluse în salariu: adică 1,7 milioane plus 300.000 de euro! Îndeplinirea acelor baremuri l-ar face pe Man să devină cel mai bine plătit în sezonul viitor din lotul „cruciaților”, peste mijlocașul brazilian Hernani, fostul lider.
{{text}}