Cristi Chivu (43 de ani), fost câștigător de Champions League alături de Inter, a fost prezent în Giulești pentru partida dintre Rapid și CFR Cluj, terminată la egalitate, 2-2.
Acesta a oferit și declarații după fluierul final, transmițându-le reporterilor prezenți că va răspunde unei singure întrebări.
VIDEO. Cristi Chivu: „La fel ca întotdeauna, atmosfera a fost una frumoasă pe Giulești”
„A fost o atmosferă frumoasă, ca întotdeauna pe Giulești. E început de sezon, mai e mult de lucru din partea ambelor echipe. Sper să le ia cât mai puțin timp să dureze motoarele la maximum”, a declarat fostul internațional.
Fiind întrebat de o posibilă revenire în fotbalul autohton, Cristi Chivu a ridicat din sprâncene, preferând să evite întrebarea.
În ultima perioadă, numele fostului fundaș de la Ajax, Roma sau Inter a fost vehiculat drept o opțiune viabilă pentru banca primei reprezentative, asta în cazul în care Edi Iordănescu nu își va prelungi înțelegerea.
„Dacă pleacă Edi Iordănescu, prima opțiune a mea ar fi Cristi Chivu. Am auzit lucruri foarte bune despre el la Inter și mi-ar plăcea să-l văd la un nivel mai ridicat, să i se acorde încredere la fel cum i s-a acordat și lui Edi Iordănescu, mai ales după campania ratată din Liga Națiunilor.
Chivu a spus că își dorește să antreneze și așteaptă ca un club să vrea un tânăr antrenor ambițios și dornic de treabă. Vorbim despre unul dintre cei mai importanți jucători români din istoria recentă, 100% ar fi respectat în vestiarul naționalei”, spunea Raul Rusescu la GSP Live despre o posibilă numire a lui Cristi Chivu la cârma „tricolorilor”.
Aflându-se în Capitală, Chivu nu a ratat ocazia de a participa la derby-ul etapei, cel dintre Rapid și CFR Cluj, terminat la egalitate, scor 2-2, după ce Hasani a egalat la ultima fază a partidei. Acesta a stat în loja oficială a gazdelor, fiind însoțit de soția și fetița lui.
{{text}}