Liga 1

De ce nu a mai ajuns Gicu Grozav la Dinamo? Kopic a oferit explicația

Gicu Grozvan în tricoul lui Dinamo / Foto: GSP.ro

Articol de Emanoil Ursache  —  duminică, 21 iulie 2024

Zeljko Kopic, antrenorul croat al lui Dinamo, a explicat motivul pentru care Gicu Grozav (33 de ani) nu a mai ajuns la Dinamo, ci a semnat prelungirea contractului cu Petrolul Ploiești.

Deși a recunoscut că îl consideră pe Grozav „un jucător foarte bun”, Kopic și-a asumat decizia ca extrema stângă să nu revină în tricoul alb-roșu, deoarece își propune să construiască o echipă tânără.

Zeljko Kopic își dorește să construiască la Dinamo o echipă tânără

Tehnicianul a comparat, din acest punct de vedere, situația lui Gicu Grozav cu cea a lui Gabriel Moura (36 de ani), fundașul dreapta brazilian plecat liber de contract de la Dinamo în această vară.

„Grozav este un jucător excelent, dar este într-o situație asemănătoare cu Gabriel Moura. Grozav este un jucător foarte bun, cu multă calitate, îmi place acest profil de jucător, poate juca în stânga, în centru.

Este foarte periculos în ultima treime, dar nu a fost pe lista mea, pentru că eu vreau o echipă mai tânără. În rest, am un respect mare pentru el, pentru calitatea lui și pentru personalitatea de pe teren, care este foarte importantă”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă premergătoare meciului Dinamo - Petrolul Ploiești.

Situația lui Gabriel Moura

Referitor la cazul lui Gabriel Moura, Kopic i-a transmis apărătorului lateral brazilian că își dorește să îl păstreze în staff.

„În această perioadă am discutat puțin cu Moura. I-am zis și lui că am un respect imens pentru tot ce a făcut la club, pentru atitudinea lui, pentru tot ce a făcut pentru acest tricou. Dar un lucru important pentru noi în acest moment e ca echipa să devină competitivă pe termen lung, să construim pentru următorii 2-3 ani.

În finalul sezonului trecut a contat doar rezultatul, doar salvarea de la retrogradare. I-am spus că eu caut jucători tineri în acest moment, dar dacă vrea să rămână în club, în staff, poziția e deschisă.

El încă mai caută opțiuni să joace. Cât despre anunțul clubului, nu pot eu să vorbesc, oficialii clubului se ocupă de asta”, a mai spus Zeljko Kopic.

Dinamo București - Petrolul Ploiești se joacă astăzi, de la ora 22:00, și este liveTEXT pe GSP.ro și la televizor pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.