Sporturi   •   Jocurile Olimpice   •   ANALIZĂ

Care este nivelul de interes față de Jocurile de la Paris? România e peste Franța în clasamentul general

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  luni, 22 iulie 2024

Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august) sunt gata să înceapă, iar Ipsos, una dintre cele mai importante companii de cercetare de piață din lume, a realizat un sondaj global în 33 de țări cu privire la atitudinea față de competiția din capitala Franței. Comparativ cu țările asiatice, care manifestă cel mai mare interes față de această ediție a Jocurilor Olimpice, țara gazdă, Franța, se află la coada clasamentului.

Pe 26 iulie se dă startul unei noi ediții a Jocurilor Olimpice. De această dată Parisul este orașul care găzduiește mii de suporteri din toată lumea, gata să pună mâna pe medaliile puse la bătaie.

Iar pentru a vedea cât de așteptată este ediția din acest an, compania de cercetare Ipsos a desfăşurat un studiu online în 33 de țări, în perioada 24 mai - 7 iunie 2024, în rândul a 24.531 adulți.

Doar 46 la sută dintre francezi sunt interesați de Jocurile Olimpice


Iar în urma studiului a reieșit că interesul pentru ediția de la Paris este mai mare faţă de cea precedentă, de la Tokyo. 60% dintre români sunt interesați de Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel mai mare nivel de interes pentru evenimentul sportiv internațional este înregistrat în Asia: China (86%), Thailanda (77%), Indonezia (75%) și Filipine (72%).

Conform studiului, în țara gazdă, Franța, doar 46% dintre cei intervievați sunt interesați de Jocurile Olimpice, existând în trecut mai multe proteste împotriva organizării acestui eveniment în capitala Franței.

Gimnastica și atletismul, competițiile așteptate de români


Dacă ne referim la discipline, fotbalul este cel mai apreciat sport al ediției din 2024, însă nu și în România! În țara noastră gimnastica este sportul olimpic preferat de 45% dintre respondenţi. Pe locul al doilea în preferințele românilor se află tenisul (31%) și atletismul (28%).

În condițiile în care la natație și canotaj, România are cele mai mari șanse să pună mâna pe medalii.

3 din patru persoanecare au participat la sondaj spun că ediția din acest a Jocurilor Olimpice reprezintă o oportunitate importantă pentru ca lumea să se unească (75%), ca oamenii din aceeaşi țară să fie uniți (72%) sau să fie mândri de țara lor (78%)

7 din 10 respondenţidin țările incluse în studiu sunt de acord că povestea competiției sportive globale trebuie să continue, în ciuda situației economiei mondiale și a războaielor, iar tot atâţia consideră că problemele climatice nu ar trebui să oprească ediția din 2024

În plus, opt din zece participanți la studiu spun că evenimentul care cuprinde marile competiții sportive ale lumii inspiră generația de mâine să facă sport. Cu toate acestea, doar 55% spun că Jocurile Olimpice îi inspiră să participe ei înșiși la o activitate sportivă.

Conform informațiilor de background, eșantionul constă din aproximativ 1.000 de respondenţi în Australia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Spania și SUA.

Respectiv 500 în Africa de Sud, Argentina, Belgia, Coreea de Sud, Chile, Columbia, Filipine, Indonezia, Irlanda, Malaezia, Mexic, Olanda, Peru, Polonia, România, Singapore, Suedia, Thailanda, Turcia și Ungaria.

Sportivii români calificați la Jocurile Olimpice 2024 (107)

  • Atletism (13): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Andreea Taloș, Diana Ion (triplusalt), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Novac (aruncarea suliței); Florentina Iușco (săritura în lungime), Rareș Toader (aruncarea greutății); Daniela Stanciu (săritura în înălțime);
  • Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);
  • Canotaj (45): dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, schif simplu masculin (Mihai Chiruță), dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;
  • Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike XCE);
  • Gimnastică artistică (6): echipa feminină : Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda; masculin: Andrei Muntean;
  • Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;
  • Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg), Loredana Toma (71 kg)
  • Înot (3): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber), Rebecca Diaconescu (200 metri liber);
  • Judo (1) – Alex Creț (categoria 90 kg)
  • Kaiac-canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);
  • Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte feminine, cat. 53 kg), Alin Alexuc (greco-romane, cat. 130 kg); Kriszta Incze (lupte feminine, cat. 62 kg); Cătălina Axente (lupte feminine, cat. 76 kg), Răzvan Arnăut (greco-romane, 60 kg);
  • Polo pe apă (13): echipa masculină- Marius Țic, Francesco Iudean, Matei Luțescu, Tudor Fulea, Andrei Neamțu. Andrei Prioteasa, Andrei Țepeluș, Nicolae Oanță, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu, Sebastian Oltean, Levente Vancsik, Eduard Drăgușin;
  • Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);
  • Tenis de câmp (4) : Irina Begu (simplu, dublu), Ana Bogdan (simplu, dublu), Jaqueline Cristian (simplu, dublu); Monica Niculescu (dublu);
  • Tenis de masă (5): echipa feminină (Eliza Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu), Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt), Eduard Ionescu (simplu), Ovidiu Ionescu (simplu);
  • Tir cu arcul (1) – Mădălina Amăistroaie;
  • Triatlon (1): Felix Duchampt;
  • Yachting (1): Ebru Bolat (dinghy-clasa Ylca 6);
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.