GSP.ro   •   International   •   DORTMUND

Rezultat uluitor în amicale » Borussia Dortmund, UMILITĂ de o echipă din Thailanda

Dortmund a disputat o partidă de pregătire în compania celor de la BG Pathum United, locul 4 în stagiunea precedentă a campionatului din Thailanda, iar rezultatul a fost unul de-a dreptul uluitor: 4-0. Sursă foto: Imago Images

Articol de Cezar Titor   —  duminică, 21 iulie 2024

Fiind aflată în Asia pentru primul stagiu al pregătirii estivale, la fel ca multe alte echipe de top ale Europei, Dortmund a disputat o partidă de pregătire în compania celor de la BG Pathum United, locul 4 în stagiunea precedentă a campionatului din Thailanda, iar rezultatul a fost unul de-a dreptul uluitor: 4-0 în favoarea asiaticilor, chiar la partida de debut a noului tehnician, Nuri Sahin.

În sezonul trecut, „Die Schwarzgelben” au terminat pe locul 5 în Bundesliga, jucând și în ultimul act de Champions League, pierdut totuși în fața celor de la Real Madrid, scor 0-2.

GALERIE FOTO. Dortmund, rezultat uluitor în Thailanda


Partida a avut loc pe „BG Stadium” din Thanyaburi, Thailanda, 14.114 suporteri fiind prezenți în arenele tribunei. Melvyn Lorenzen, Teerasil Dangda, Jaroensak Wonggorn cu o „doppietta” au semnat reușitele thailandezilor.

Conform site-ului de specialitate transfermarkt, cota de piață a echipei este de 9 milioane de euro. Dacă ar fi fost în Superligă, aceștia ar fi depășit doar Buzăul, Slobozia, Dinamo și FC Botoșani. Igor Sergeev este cel mai bine cotat jucător al thailandezilor (1.2 milioane de euro).

Dortmund a trimis în teren mai mulți jucători de bază: Julian Brandt, Karim Adeyemi, Youssoufa Moukoko, Felix Nmecha, Niklas Sule, Julian Ryerson sau Sebastien Haller.

Borussia Dortmund a oficializat joi după-amiază transferul lui Serhou Guirassy de la VfB Stuttgart. Golgheterul șvabilor sezonul trecut, 28 de reușite, a semnat pe 4 sezoane cu finalista ultimei ediții a Ligii Campionilor.


Deși Borussia nu trebuia decât să-i acceseze clauza de 17,5 milioane de euro din contractul cu VfB, transferul a stat o vreme sub semnul întrebării. La vizita medicală, efectuată săptămâna trecută, atacantului i-a fost descoperită o problemă mai veche de sănătate, urmarea unei accidentări la genunchi. Acesta nu a jucat în prima partidă de pregătire din Thailanda, fiind menajat de Nuri Șahin, fostul jucător al celor de la BVB.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.