Alessia Năstase, fiica în vârstă de 20 de ani a legendarului tenismen Ilie Năstase (78 de ani), a vorbit recent despre pasiunile sale și drumul pe care crede că l-a descoperit în viață. Ea s-a angajat în România la un magazin de lux.
Alessia, studentă la Paris în domeniul artei, a mărturisit că și-ar dori să se stabilească în Franța, unde a remarcat că tatăl său este foarte apreciat.
Foto. Alessia, fiica lui Ilie Năstase, s-a angajat! I-a vândut un tablou lui Ion Țiriac cu 500 de euro
Pasiunea sa pentru artă este evidentă, iar tânăra a dezvăluit cu mândrie că Ion Țiriac i-a cumpărat una dintre lucrările sale în cadrul unei expoziții.
„De la început m-am simţit ca acasă în Franţa. Eu m-am născut acolo şi părinţii mei mereu vorbesc des despre Franţa, mai ales tata. Spune cum acolo este alt om şi se simte ca acasă. Pentru mine nu a fost greu să stau acolo şi nu o să fie niciodată. Acolo mi-aş dori să mă mut definitiv dacă s-ar putea. Când sunt acolo cu el (n.r. – cu Ilie Năstase), mi se pare că lumea îl apreciază atât de mult şi iubesc să văd asta, mai ales în Franţa”, a declarat Alessia Năstase, potrivit orangesport.ro.
„Arta a fost prima mea pasiune de când aveam patru, cinci ani. Când stăteam la casă mă duceam în fiecare zi şi desenam un pod, pictam. În fiecare zi făceam ceva nou. Mereu am ştiut că ăsta e drumul meu. Știu că Ion Ţiriac a cumpărat un tablou. A făcut-o şi pentru că i-a plăcut mult ce am făcut la expoziţia pe care am avut-o. Cu 400-500 de euro l-a cumpărat, suma corectă”, a mai povestit tânăra în vârstă de 20 de ani.
Alessia, fiica lui Ilie Năstase, s-a angajat ca manager social media la un magazin de lux
Chiar dacă se bucură de vacanță, Alessia nu a pierdut timpul și a început un internship în social media la un magazin de lux.
„Vreau să mă concentrez pe arta mea şi să o duc în alte domenii, să lucrez şi în marketing, dar să folosesc şi arta în drumul ăla. Vacanţa mea e mai scurtă, am terminat anul universitar în mai şi încep din nou în august. Mă întorc des, dar tot mi se face dor de România.
Acum o lună am început un internship. Sunt social media manager pentru Maison Couture din Mall Băneasa şi mă ocup pe partea asta. Plănuiesc să stau aici până plec la Paris. Eu mereu vorbesc cu prietenii de la facultate şi le zic cât de frumoasă e România. Anul trecut m-a vizitat o prietenă şi mi-a spus că o să mai vină, că i-a plăcut foarte mult în România”, a mai precizat Alessia Năstase.
{{text}}