Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

„Edi Iordănescu a refuzat 6 oferte, una de 5 milioane de euro, toate înainte de Euro 2024” » Ce urmează pentru fostul selecționer

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  marți, 23 iulie 2024

Edward Iordănescu (46 de ani) nu mai este selecționerul echipei naționale. A avut șase oferte în ultimele două luni, dar le-a refuzat pe toate.

Drumul lui Edi Iordănescu a ajuns la final după 28 de meciuri pe banca echipei naționale. „Nu am venit la echipa națională pentru bani. Nu plec de la echipa națională pentru bani” a fost mesajul de ieri al selecționerului.

Șase oferte refuzate din start de Edi Iordănescu

Declarația acestuia vine în urma informațiilor din ultima vreme, conform cărora ar fi fost vânat de echipe cu foarte mulți bani din zona Golfului. Plătit cu 240.000 de euro pe an, cel mai mic salariu pentru un antrenor la Euro 2024, Iordănescu a spus pas tuturor telefoanelor pe care le-a primit.


Am primit multe oferte în toată această perioadă de timp, pe toată durata mandatului meu de selecționer al României, dar, așa cum v-am spus mereu, nu am negociat nici măcar o secundă cu cineva!”, a mai precizat Iordănescu în scrisoarea de adio.

Din informațiile GSP.RO, Iordănescu jr a avut în ultimele două luni nu mai puțin de șase oferte. Două au fost din Belgia, una din Grecia, una din liga secundă din Spania și două din Arabia Saudită.

Toate au fost înainte de startul Campionatului European! Niciuna după terminarea Euro 2024! Nu a existat niciun fel de discuție, toate au fost refuzate din start. Nu a luat în calcul viitoarea destinație, focusul fiind pe echipă și pe evoluția naționalei la turneul final”, spune surse din jurul selecționerului.


Al Ahli din Arabia Saudită a pus pe masă 5 milioane de euro

Persoane de încredere care confirmă că cea mai tentantă ofertă a fost de la Al Ahli din Arabia Saudită. Șeicii au pus pe masă un contract fabulos, de 5 milioane de euro pentru Iordănescu și staff-ul său!

„Trebuia să semneze contractul în luna mai și era obligat să ia parte la mai multe activități de promovare în Arabia Saudită și să se prezinte la reunirea echipei pe 5 iulie”, sună informațiile GSP.

Dar pentru activități de promovare, Iordănescu trebuia să meargă în Arabia Saudită aproape o săptămână, ceea ce însemna ruperea de pregătirea Euro, lucru respins total din start.

Momentan, selecționerul se află în vacanță alături de familie în Marbella, Spania, și a anunțat pe pagina personală de Facebook că „voi reveni cu detalii despre parcursul meu la momentul potrivit”.

Am promis familiei mele, în momentele grele prin care am trecut din acest parcurs, când ea a suferit și m-a susținut dincolo de toate, că îmi voi îndeplini datoria și față de ea, după ce îmi voi face deplin datoria față de echipa națională și față de România. Acum e momentul să îmi țin cuvântul și față de familia mea. Misiunea mea ca selecționer al echipei naționale s-a încheiat

Edward Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.