Repet că Edi Iordănescu trebuia să rămână la națională pentru a continua ce a început.
Când el a decis să renunțe, normal ar fi, profesionist, să iasă în public și să explice ce l-a determinat să se oprească. Varianta că „Familia are mai multă nevoie de mine decât naționala" nu-i suficientă.
Ca atare, suntem obligați să judecăm situația pe bază de presupuneri, nu de certitudini, ceea ce nu-i în regulă. Iată de ce Edi e așteptat să vorbească.
Din ce-am dedus, l-ar fi deranjat criticile aduse naționalei, lui personal și, ca tacâmul să fie complet, familiei sale!, prea dese și prea aspre. L-ar mai fi nemulțumit, ca impresie generală, presiunea din jurul echipei, apăsătoare, menită să strice atmosfera. S-a plâns, reclamând că „Aici nu se poate face fotbal profesionist".
O spun cu regret, dar n-are dreptate. Pentru că la orice echipă națională, ba și la multe de club, există presiune. Iar dacă te-ai înhămat la o asemenea muncă, tensiunea e una dintre componentele fișei postului. Cine intră în horă trebuie să joace, așa-i?
Totodată, gura ziariștilor și a foștilor internaționali deveniți analiști TV nu poate fi închisă. Fără să vrea răul naționalei, aceștia caută noduri în papură și prilejuri de a strâmba din nas. De notat că unele dintre prestațiile „tricolorilor", serbede, le-au oferit destule asemenea prilejuri.
De ce afirm că Edi trebuia totuși să continue?
Deoarece, simplificând, și-a făcut datoria. A trecut majoritatea examenelor. Ideea lui de a se bizui ca principală armă pe forța, coeziunea și dăruirea grupului - adevărat, în lipsa unor individualități de marcă - s-a dovedit salutară.
Turneul final continental a validat-o întrucât superstaruri gen Kylian Mbappe, Bellingham, Cr. Ronaldo (lista e mai lungă) n-au strălucit. Competiția a fost mai degrabă a colectivelor decât a vedetelor. Chiar dacă silit de împrejurări, Iordănescu jr. a intuit corect drumul.
Se știe că nu-s dintre cei, lăudători cu acte, care ridică în slăvi comportarea „tricolorilor" de la Euro 2024. Opinez că Stanciu et Co. s-au prezentat onorabil, dar atât. Și-au atins obiectivul de a se califica în "optimi", pe care însă nu l-au depășit.
Entuziasmați de frumoasa victorie din meciul de debut cu Ucraina, din păcate, singura, unii par convinși că băieții lui Edi au spart plafonul. Așa că li s-ar cuveni mai multe aplauze și elogii. Poate și ode. Părerea lor și dreptul lor de a o exprima. În ce mă privește, prefer să nu mă ambalez. Păstrez măsura. Decența.
Când afirm că e cazul să-i dăm lui Edi câteva bile albe, mă gândesc că el a izbutit să scoată naționala din anonimat. Să-i confere identitate și, succesul cel mai important, s-o reapropie de suporteri, veniți s-o încurajeze în Germania cu zecile de mii. Din țară și de pretutindeni.
În fine, nu-i niciun secret că nu-s fan Burleanu, mincinosul ce s-a angajat că conducă federația timp de două mandate și e deja la al treilea, care nu se anunță a fi ultimul! Dar una-i una și alta-i alta. Din ce informații posed, susțin că FRF s-a străduit să-i asigure naționalei tot ce a avut ea nevoie. Nimic de reproșat la capitolul respectiv.
Nu intră însă aici și salariul lui Iordănescu jr., Edi fiind al doilea cel mai prost plătit tehnician de la CE, cu 240.000 de euro pe an. Sigur, în raport cu salariul mediu al românilor, discutăm despre o căciulă de bani. Dar nu compar contractul lui Edi cu al „corifeilor" Southgate (5,8 milioane), Nagelsmann (4,8) sau Deschamps (3,8), numai că el nu înseamnă nici jumătate din ce încasa Probierz de la polonezi ori Calzona de la slovaci și e sub ce luau Rossi de la unguri, Kek de la sloveni etc.
În consecință, chiar n-ar trebui să ne mirăm dacă Edi s-ar duce să lucreze în zona arabă, de unde i s-ar oferi, se aude, până la două milioane pe an. Hai să nu fim ipocriți și să admitem că, dac-am fi noi în locul lui, ne-am îmbarca în primul avion de Doha ori de Riyadh și-am bate palma fără să clipim!
{{text}}