International   •   Liga Campionilor   •   FCSB - Maccabi Tel Aviv

Pe cine a remarcat Elias Charalambous în FCSB - Maccabi Tel Aviv

+29 Foto
FCSB - Maccabi Tel Aviv/ foto Cristi Preda (GSP)

Articol de Eduard Apostol, Emanoil Ursache, Carmen Dumitru   —  marţi, 23 iulie 2024

Elias Charalambous, antrenorul campioanei României, s-a arătat satisfăcut de felul în care s-au prezentat elevii săi în partida FCSB - Maccabi Tel Aviv (1-1), contând pentru prima manșă a turului 2 preliminar al Champions League.

Charalambous a afirmat că FCSB a fost echipa mai bună și l-a ales pe portarul Mishpati drept cel mai bun jucător din tabăra israelienilor. Tehnicianul cipriot nu le-a reproșat însă roș-albaștrilor ratările. El a considerat un semn bun faptul că FCSB și-a creat ocazii.

VIDEO. Elias Charalambous, mulțumit de ce a văzut în FCSB - Maccabi Tel Aviv, 1-1


„Am spus înainte de meci că din punctul meu de vedere calificarea va fi decisă în deplasare. Sunt mulțumit de ce am jucat astăzi. Jucătorii au respectat planul. La singura greșeală, ei au reușit să înscrie. Dacă a existat o singură echipă care să merite victoria, aceea am fost noi. Maccabi este un adversar dificil, care știe să joace atunci când îi lași spații.

Nu știu cum vi s-a părut vouă. Noi am fost mai buni. Am avut 7-8 ocazii mari. Noi meritam să câștigam. Partida retur va fi mult mai grea, totul diferă de la meci la meci. Astăzi am prins o zi bună. Nu am avut noroc, dar chiar dacă am fi câștigat meciul, calificarea s-ar fi decis săptămâna viitoare.

Echipa a arătat astăzi că a progresat. Sunt convins că vom progresa după meciul asta. Când îți creezi ocazii, trebuie să vină și goluri. Dacă ar fi să aleg cel mai bun jucător al lor, aș alege portarul. Nu e vorba că nu am avut noi calitate, e și meritul lui. Nu este ușor să îți creezi ocazii la nivelul acesta.

Daca jucam la Tel Aviv, era mai greu. Cred că șansele de calificare sunt 50%-50%. Sunt o echipă echilibrată valoric cu noi. Le place să aibă posesia, asemănător nouă”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă de la finalul partidei FCSB - Maccabi Tel Aviv.


+29 Foto
FCSB - Maccabi Tel Aviv/ foto Cristi Preda (GSP)

FCSB a remizat cu Maccabi Tel Aviv, scor 1-1, în prima manșă din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Calificarea se decide la retur, miercurea viitoare, la Budapesta. Pentru gazde a marcat Dawa (75'), iar pentru oaspeți Biton (71').

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.