Liga 1

Trei dintr-o lovitură! Alexandru Ișfan, Ion Gheorghe și Alexandru Stan au fost prezentați la formația din Superligă

Alexandru Ișfan, prezentat la Gloria Buzău / FOTO: Facebook

Articol de Emanoil Ursache  —  miercuri, 24 iulie 2024

Rapid București a anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, miercuri, că l-a împrumutat pe atacantul Alexandru Stan (18 ani) la Gloria Buzău. Buzoienii i-au prezentat astăzi și pe mijlocașii Alexandru Ișfan (24 de ani) și Ion Gheorghe (24 de ani).

Alexandru Stan este un vârf crescut în academia giuleștenilor. În a doua jumătate a sezonul trecut, gruparea alb-vișinie l-a împrumutat pe Stan la CS Mioveni, la care a evoluat în Liga 2.

Alexandru Stan, cedat de Rapid la Buzău

„Atacantul nostru Alex Stan (18) a fost împrumutat până la finalul actualului sezon la Gloria Buzău. Alex va fi coleg cu trei foști jucători ai Rapidului, Dragoș Grigore, Alex Dandea și Daniel Benzar. Multă baftă, Alex!”, se arată pe pagina de Facebook a Rapidului.

Pe postul de atacant central la Rapid joacă Albion Rrahmani, Borisav Burmaz și Timotej Jambor. Adolescentul ar fi avut o misiune imposibilă, în acest context, să prindă minute în Giulești sub conducerea lui Neil Lennon.

La Gloria Buzău, Alexandru Stan se va lupta pentru un loc titular în garnitura lui Andrei Prepeliță cu Ricardo Matos și Dragoș Tescan.

Alexandru Stan, anunțat la Gloria Buzău alături de Alexandru Işfan și Ion Gheorghe

Împrumutul lui Stan a fost confirmat și pe pagina de Facebook a celor de la Gloria Buzău, grupare care a reușit să îi împrumute pentru sezonul curent și pe Alexandru Ișfan, de la Universitatea Craiova, și pe Ion Gheorghe, de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Stan, Ișfan și Gheorghe (de la stânga la dreapta)

„Gloria Buzău îşi întăreşte lotul pentru acest sezon de SuperLigă. Alexandru Stan, Mihai Alexandru Işfan şi Ion Gheorghe vor îmbrăca de astăzi tricoul roş-albastru, cel puţin până în 2025.

Internaţionalul român Alexandru Stan întăreşte astfel compartimentul „underilor” al Gloriei Buzău. Născut pe 25 septembrie 2005, Alexandru vine de la Rapid Bucureşti, însă în returul sezonului trecut a fost împrumutat la CS Mioveni, pentru care a bifat 9 prezenţe, 8 ca titular integralist, 2 goluri marcate.

În vârstă de 24 de ani, Alexandru Işfan vine de la Universitatea Craiova via Petrolul Ploieşti. Argeşeanul a evoluat în Superligă la FC Argeş, Universitatea Craiova şi Petrolul, unde a strâns peste 100 de prezenţe.

Mijlocaşul ofensiv Ion Gheorghe a bifat sezonul trecut 38 de meciuri atât pentru Sepsi Sf. Gheorghe, cât şi pentru polonezii de la Stal Mielec, acolo unde a fost împrumutat de la începutul acestui an. Mult succes la Gloria Buzău!”, menționează Gloria Buzău.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.