Aymeric Laporte (30 de ani), fundașul central campion european cu Spania în Germania, este dorit de către Real Madrid. Stoperul pentru care Al-Nassr a plătit, în vara anului 2023, 27,5 milioane de euro către Manchester City este încântat, la rândul său, de oportunitatea de a ajunge să evolueze pe Santiago Bernabeu.
Laporte este dispus inclusiv să renunțe la cele 48 de milioane de euro ce îi revin din contractul valabil pe următorii doi ani pe care îl are cu vicecampioana Arabiei Saudite, fără să solicite către Real Madrid o sumă compensatorie.
Al-Nassr stă în drumul lui Aymeric Laporte către Real Madrid
La rândul său, Carlo Ancelotti îl consideră pe Laporte un fotbalist care poate să fie util pentru Real Madrid. Rudiger și Militao sunt priviți ca stoperi titulari de către tehnicianul italian, în timp ce Laporte ar putea să fie al treilea fundaș central în startul noului sezon. David Alaba va fi disponibil după accidentare abia din luna noiembrie, Tchouameni preferă să fie folosit ca „închizător”, iar Vallejo nu emite pretenții dincolo de rolul de variantă de rezervă.
Problema majoră în calea transferului este reprezentată de faptul că Al-Nassr nu este dispusă să renunțe la Aymeric Laporte în calitate de jucător liber de contract, așa cum și-ar dori Real Madrid să îl achiziționeze, deoarece conducerea echipei saudite își propune să recupereze cât mai mult posibil din suma de 27,5 milioane de euro pe care a achitat-o către Manchester City în urmă cu un an.
Pretenția celor de la Al-Nassr o face pe Real Madrid pentru moment să nu își dorească să avanseze în realizarea mutării, însă potrivit AS există posibilitatea ca reprezentanții „Los Blancos” să își schimbe poziția până pe 1 septembrie, data limită pentru efectuarea transferurilor în La Liga, în funcție de nevoile clubului.
Aymeric Laporte nu s-a adaptat total în lumea arabă
În primul său an în Arabia Saudită, Aymeric Laporte nu s-a integrat la fel de bine cum și-ar fi dorit pentru a fi fericit la Al-Nassr, chiar dacă prestațiile sale nu au fost deloc dezamăgitoare. A jucat în 39 de meciuri oficiale, în care a marcat 4 goluri și a pasat decisiv o dată.
„Deocamdată, nu m-am gândit la asta, dar, dacă sunt dezamăgit într-un timp atât de scurt, mă întreb ce să fac. Acel moment nu a sosit încă, dar în viitor s-ar putea întâmpla, dacă dinamica va continua așa”, a declarat Laporte pentru sursa citată.
Internaționalul spaniol cu 35 de selecții și un gol a mai jucat în cariera sa pentru Athletic Bilbao (222 de meciuri/10 goluri/6 pase de gol) și Manchester City (180 de meciuri/12 goluri/4 pase de gol). Alături de „cetățeni” a câștigat, printre altele, de 6 ori Premier League și o dată Champions League.
20de milioane de euro este cota sa de piață, conform Transfermarkt
{{text}}