Jocurile Olimpice

„99% dintre sprinterii olimpici sunt dopați” » Un fost nume mare, trecut prin experiențe grele în închisoare, face declarații care zguduie Jocurile Olimpice

Tim Montgomery, dreapta, un sprinter puternic de 100 de metri, foto: Imago

Articol de Oana Dușmănescu   —  vineri, 26 iulie 2024

Fostul campion olimpic Tim Montgomery, care în 2005 și-a pierdut o parte dintre titlurile și performanțele realizate în carieră din cauza scandalului BALCO, de dopaj generalizat din atletismul american, are acum o afacere destinată clădirii unei vieți mai sănătoase prin sport pentru tineri și adulți. Totuși, Montgomery NU a testat niciodată pozitiv în carieră, ci a fost prins doar datorită unei investigații jurnalistice.

La apogeul carierei sale, Montgomery câștiga 60.000 de dolari pe cursă. Avea opt mașini și o casă în valoare de 2,5 milioane de dolari.

Odinioară cel mai rapid om din lume, Montgomery (ajuns acum la 49 de ani) a stabilit în 2002 recordul mondial la 100m - 9,78 secunde - care însă i-a fost șters din palmares.

Scandalul de dopaj în centrul căruia s-a aflat atunci a fost unul de amploare, pentru că în aceeași oală cu el se aflau mulți alți sportivi americani de elită, printre care celebra Marion Jones, cu care odinioară forma un cuplu de vis al atletismului.


Într-un material din The Daily Mail, fostul sprinter Montgomery povestește despre experiența sa de pușcăriaș, despre faptul că devenise dealer de heroină și dezvăluie informația șocantă că sprinterii de nivel olimpic sunt aproape toți dopați.

„Acum pot spune că sunt fericit”, declară Montgomery, care, în prezent locuiește în Florida.

Viața lui a fost una plină de evenimente, care mai de care mai sordide, mai ales după terminarea rușinoasă a activității sale sportive.

De la campionul olimpic de la Sydney la deținutul numărul 56836-083, Montgomery a trăit gloria și dezamăgirea.


Tim Montgomery vrea să schimbe direcția sportului mondial

În zilele noastre, lucrează la un shake proteic vegan și la un alt produs misterios, pe care nu vrea să-l devoaleze, despre care promite că vor schimba fața sportului.

Deși în fiecare zi Montgomery pregătește sportivi profesioniști și amatori, nu se vede neapărat ca pe un antrenor, ci mai degrabă ca pe un pastor.

„Un pastor nu poate predica decât dacă a trecut prin experiențele despre care predică”, spune fostul sprinter.

În 2002, Montgomery stabilea un nou record mondial în proba de 100m. Era considerat unul dintre cei mai importanți atleți din istorie și era tratat ca atare.

După ce a fost acuzat de folosirea subtanțelor dopante, Montgomery a fost exclus din viața sportivă și performanțele i-au fost șterse din analele atletismului.

Lucrurile au mers din ce în ce mai rău - în scurt timp a ajuns în spatele gratiilor pentru fraudă și apoi pentru trafic de heroină.

„Când privesc înapoi, nu mi-e dor de zilele mele de glorie. Îmi fiecare zi eram din ce în ce mai aproape de moarte. La vremea respectivă, era o senzație plăcută”, spune fostul sportiv.

„Toți oamenii cu care am petrecut pe atunci au intrat în pământ când am ajuns în pușcărie. Niciunul nu mi-a fost aproape”, continuă Tim Montgomery.

În cazul lui Montgomery, dopajul prelungit l-a condamnat și din perspectiva sănătății - e nevoit să ia testosteron până la finalul vieții sale.

Pentu fraudă și trafic de droguri, a fost închis patru ani și jumătate. În închisoare, visa mereu că se va întrece pe pistă cu Usain Bolt.

„Regret că nu pot schimba timpul și nu mai pot afla niciodată cât de mare aș fi putut deveni”, spune fostul atlet.

„Dacă ajungi într-o finală olimpică la o probă de sprint, eu o să-ți spun că sunt 99 la sută șanse să fii dopat”, crede Tim Montgomery.

Tim Montgomery, pe vremea când concura, foto: Guliver/gettyimages

„Eu nu vreau să pregătesc niciun sportiv dopat”, adaugă actualul trainer, care nu lucrează cu niciun atlet ajuns la JO de la Paris, în probele de viteză.

Pentru sportivii de care se ocupă el, succesul înseamnă o bursă la o facultate sau un viitor în oricare alt sport decât atletismul.

„În atletism nu știu cum poți deveni cel mai rapid om de pe pământ dacă vrei să rămâi curat”, spune el.

În 2005, americanul însă se jura că este curat și că nu a consumat niciodată substanțe interzise care să-i consolideze performanțele pe pista de alergare.

Montgomery a vândut și el cocaină pe străzi și a văzut un om împușcat în cap pentru 50 de dolari

Istoria lui Tim Montgomery cu drogurile și alte substanțe ilegale e lungă și bogată. În copilărie, fostul atlet era pus să ascundă marijuana și cocaină de ochii și nasul polițiștilor.

Îi provoca pe diverști necunoscuți la curse de alergare pe străzi. Câștigurile îi erau toate confiscate de omul care-l supraveghea îndeaproape și cheltuite pe droguri.

Montgomery a vândut și el cocaină pe străzi și a văzut un om împușcat în cap pentru 50 de dolari.

Câțiva ani mai târziu, a devenit primul adolescent care a alergat suta de metri în mai puțin de 10 secunde.

„Parcă mereu doar asta am fost învățat să fac: să fug de lege”, mărturisește fostul sportiv.

„La un moment dat amorțești din punct de vedere emoțional. Îți dai seama că e avantajos să vinzi droguri și să le utilizezi. E ca și cum ți-ai dota automobilul cu un motor turbo”, spune el despre substanțele care îmbunătățesc performanța.

„Mental, acestea te ajută să devii un om cu care nu se poate pune nimeni”, explică fostul sportiv.

Rivalitatea cu Maurice Greene l-a împins pe Tim Montgomery pe căi necurate

Decizia lui Montgomery de a se dopa a fost puternic alimentată de dorința copleșitoare de a egala și depăși performanțele marelui său rival, Maurice Greene.

„Avea ceva care mă provoca, mă stârnea. Și acum o face, Dacă-i aud numele rostit, inima mea începe să bată cu putere.

Dacă mă gândesc la el la sală, încep să cresc numărul kilogramelor de pe bara de greutăți”, mărturisește Tim Montgomery.

„Nu știu cum să-l fac să dispară”, spune omul care a îmbunătățit totuși recordul mondial al lui Greene, cu 0,01 secunde.

Câștigase ștafeta olimpică 4x100 m la Sydney și nu fusese depistat pozitiv la niciun test doping în viața lui până atunci.

Dar scandalul BALCO a dovedit că înainte de Jocurile Olimpice de la Sydney, din anul 2000, Montgomery lua testosteron și hormoni de creștere.

Ruptura cu sportul a fost definitivă pentru Tim Montgomery

După suspendare, Montgomery nu s-a mai întors în sport. „M-a împiedicat mândria. Așa că am preferat din nou străzile. Luam decizii gândindu-mă: «Nici în ruptul capului nu o să ajung la pușcărie. Sunt prea deștept ca să mă las prins de polițiști.

Sunt Tim Momtgomery. Nu trebuie să-i las pe oameni să vadă că pierd bani și că trebuie să renunț la una și la alta»”.

De-acolo au început frauda fiscală și problemele cu legea. Specialitatea lui erau cecurile false.

Până în 2007, strânsese 20.000 de dolari cu această metodă, care era însă parte a unei înșelătorii mai mari, care atingea 1,7 milioane de dolari.

A fost condamnat la aproape patru ani de închisoare. În timp ce-și aștepta încarcerarea, Tim Montgomery și legăturile sale cu lumea interlopă de adânceau din ce în ce mai mult.

„Aveam un club de noapte în Virginia, se numea Encore. Iar mulțimea care se învârte prin astfel de cluburi, care cumpără șampanie scumpă și aruncă bani în toate părțile, e formată de obicei din sportivi sau dealeri de droguri”, spune fostul campion olimpic.

În curând, Montgomery a început să vândă heroină.

„Cursele de sprint îți dau o anumită doză de adrenalină și un sentiment al competitivității. Viața pe străzi îți poate oferi aceeași senzație”, mărturisește Montgomery.

Fostul atlet povestește că a câștigat încrederea unor oameni din mafia. „Păreau să se baze necondiționat pe mine, pentru că eram sportiv.

Odată, m-a tras poliția pe dreapta și aveam droguri în mașină. Din fericire, aveam o revistă USA Track and Field la mine”, povestește el.

Montgomery i-a arătat polițistului coperta revistei. Pe copertă era chiar fotografia sa.

„M-a lăsat să plec”, își reamintește Montgomery. „A fost ca un avertisment care-mi anunța căderea.

De-atunci, aveam revista în mașină de câte ori mergeam să fac tranzacții. Și totul s-a transformat într-un joc de-a șoarecele și pisica”.

„Trădat” de un asociat, Montgomery a cunoscut grozăviile închisorii

În cele din urmă, Montgomery a căzut într-o capcană - unul dintre partenerii săi de „afaceri” avea microfon și a mai primit cinci ani în spatele gratiilor.

În fața pericolelor din închisoare, Montgomery s-a refugiat din nou în sport.

„Se organizau curse și câștigătorul primea un trofeu. Mă puneau să alerg pentru o cutie cu suc. Trebuia s-o fac, altfel o pățeam”, povestește fosta vedetă a atletismului.

„Mai erau câțiva tipi care alergau nimeni... dar niciunul nu era de nivelul meu. De câte ori venea cineva nou, îl întrebau: «Alergi?» Era felul lor de a se distra la pușcărie”, completează fostul atlet.

În închisoare de minimă siguranță din Alabama în care Tim Montgomery și-a executat sentința, el mătura frunze și era plătit cu 12 cenți pe oră.

„Era îngrozitor. Încăierări, scandaluri, violuri”, spune sportivul, adăugând că odată l-a snopit în bătaie pe unul deținut condamnat pentru pedofilie ca să nu pară slab.

Dar cea mai rea amintire din pușcărie, mai rea chiar și decât abuzurile gardienilor, a fost perioada în care Tim Montgomery s-a îmbolnăvit de MRSA (stafilococ auriiu meticilino-rezistent), vinovat de infecții bacteriene greu de tratat.

„Stăteam la mine în celulă și așteptam să mor. Aveam un furuncul enorm pe fese”, spune fostul atlet american.

După anii petrecuți după gratii, Tim Montgomery s-a hotărât să devină un om mai bun

Anii petrecuți în închisoare i-au oferit lui Montgomery, atunci cînd a fost eliberat, în 2012, o astfel de perspectivă asupra vieții.

Acum, Tim taie orice legătură cu oamenii care nu-și respectă cuvântul dat și e deja în pat la ora 8:30 seara.

„În închisoare, cu cât te duci mai repede la culcare, cu atât mai repede vine ziua următoare și tu intri în mai puține buclucuri dacă stai în bancat ta. Am păstrat asta”, spune Tim Montgomery.

„Toți prietenii mei de acum sunt cei pe care mi i-am făcut la pușcărie. Avem o legătură pe care nu o poți clădi cu oamenii cu care faci trafic pe străzi. nefericire, relația cu copiii mei nu e deloc grozavă”, mărturisește fostul sportiv. „Asta e marea mea durere”.

Din

Tim Montgomery are cinci copii cu patru femei diferite. Unii dintre ei sunt sportivi. Unul dintre ei este Tim Jr., a cărui mamă este Marion Jones. Cu aceasta, însă, fostul atlet nu mai ține legătura.

„Acum vreau să-mi iau revanșa față de copiii care mă vor în viața lor. Am o mantră pe care mi-o tot repet: oamenii pe care-i întâlnesc, locurile în care mă poartă pașii, lucrurile pe care le fac”, spune Tim Montgomery.

„Dacă oamenii nu vor să ajungă la succes pe calea cea dreaptă, nu vreau să fiu în preajma lor.

Dacă locurile în care ajung mă fac să recurg la fostele mele năravuri sau mă pun în primejdie, nu vreau să merg acolo.

Și dacă lucrurile pe care sunt pe cale să le fac mă duc înapoi la felul în care eram în trecut, nu vreau să le fac”, a încheiat fostul mare atlet.

Carte de vizită Tim Montgomery

- născut pe 28 ianuarie 1975, la Gaffney, Indiana

- campion olimpic - 2000 (Sydney) - ștafetă 4x100m

- vicecampion olimpic - 1996 (Atlanta) - ștafetă 4x100m

- campion mondial - 1999 - ștafetă 4x100m

- bronz - 1997 - 100m

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.