Sporturi   •   Jocurile Olimpice   •   HANDBAL

Surprize în competiția de handbal feminin de la Jocurile Olimpice: naționalele europene au clacat » Victorie mare pentru Coreea de Sud

Competiția de handbal feminin de la Jocurile Olimpice a debutat astăzi cu o surpriză. Brazilia a învins-o clar pe Spania, scor 29-18.

Articol de Adrian Jitea   —  joi, 25 iulie 2024

Competiția de handbal feminin de la Jocurile Olimpice a debutat astăzi cu o surpriză. Brazilia a învins-o clar pe Spania, scor 29-18. A urmat un alt rezultat neașteptat. Coreea de Sud a trecut de Germania, scor 23-22.

  • Jocurile Olimpice de la Paris 2024 încep pe 26 iulie. Gazeta Sporturilor are 4 trimiși speciali - Luminița Paul, Roxana Fleșeru, Remus Dinu și fotoreporterul Raed Krishan - care vor oferi cele mai importante știri, reportaje și interviuri de la fața locului.

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice este programată vineri. Există competiții care au furat startul, cum ar fi cea de handbal feminin. Primul meci disputat a fost un duel clasic european. În grupa A, Danemarca a trecut fără emoții de Slovenia, scor 27-19.

Start în competiția de handbal de la Jocurile Olimpice


Grupa B a debutat cu un spectacol pe cinste. Olanda a învins-o pe Angola, scor 34-31. Malestein și Polman au marcat câte 8 goluri.

A urmat surpriza zilei. Spania pornea cu prima șansă în fața Braziliei, dar a fost spulberată. Sud-americancele s-au apărat agresiv și au încasat doar 18 goluri. În aceste condiții, victoria a fost una firească. Bruna de Paula și colegele ei au făcut un pas mare spre calificarea în sferturile de finală.

Un rezultat total neașteptat a avut loc și în South Paris Arena 6. Coreea de Sud a învins Germania, scor 23-22. De lăudat este stilul curajos al asiaticelor. În ultimele două minute, deși erau în avantaj, au continuat să atace 7 vs 6, cu portarul scos.

Cum arată grupele în competiția de handbal feminin de la Jocurile Olimpice:


Grupa A:

  • Danemarca
  • Germania
  • Norvegia
  • Suedia
  • Coreea de Sud
  • Slovenia

Grupa B:

  • Brazilia
  • Olanda
  • Franța
  • Ungaria
  • Angola
  • Spania

Primele 4 echipe din fiecare grupă avansează în faza sferturilor de finală. Finala este programată pe 10 august, în Stade Pierre-Mauroy din Lille.

Campioana olimpică în exercițiu este Franța. În ultimul act de la Tokyo o învingea pe Rusia, scor 30-25. Recordul de titluri este deținut de Danemarca, 3 la număr. Urmează Coreea de Sud, Norvegia și URSS, cu câte 2.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.