Liță Dumitru (74 de ani), legendarul mijlocaș al fotbalului românesc, e revoltat de situația lui Cristian Săpunaru (40 de ani) la Rapid.
Dumitru, care a jucat 7 ani în Giulești, a recurs la un gest disperat și i-a scris un mesaj lui Dan Șucu. Însă acționarul Rapidului nu i-a răspuns legendei.
Liță Dumitru: „I-am scris lui Șucu, e păcat că se comportă așa”
„Eu i-am mai scris domnului Șucu că e păcat cum s-a comportat și cum se comportă față de Cristi Săpunaru. I-am scris pe internet domnului Șucu, nu mi-a răspuns. I-am spus că e păcat. Atunci când Cristi Săpunaru s-a apucat să formeze Rapidul, cu Daniel Niculae și toată lumea, a strâns toată lumea lângă el.
A reușit o mare performanță, aceea ca Rapid să tragă la campionat, iar Rapid să nu-l lase pe Săpunaru să joace vreun minut e foarte dureros pentru el. Mie îmi pare rău. Dan Șucu e președinte, la ceilalți nu mi-am permis să le scriu”, a declarat Liță Dumitru la „Liga Digi Sport”.
Cristi Săpunaru, rezervă la Rapid în startul sezonului
Titular în ultimii 3 ani la Rapid, de când a revenit în Giulești, Cristi Săpunaru a stat pe bancă în primele două meciuri ale sezonului curent. Neil Lennon, noul antrenor al Rapidului, nu s-a bazat pe el, deși a folosit un sistem cu 3 fundași centrali.
Blazek și Iacob au fost titulari în primele două etape, în timp ce al treilea stoper a variat. Cu UTA, 1-1, alături de cei doi menționați titular a fost Cristi Manea. Iar cu CFR, scor 2-2, în primul 11 a apărut tânărul Cristi Ignat (21 de ani).
Următorul meci al Rapidului e pe 29 iulie, pe „Ilie Oană”, cu Petrolul. Rămâne de văzut dacă antrenorul Neil Lennon va decide să îl folosească titular pe Cristian Săpunaru, căpitanul echipei din Giulești.
{{text}}