CFR Cluj a dezamăgit în duelul cu Neman Grodno, 0-0, în prima manșă a turului doi din preliminariile Conference League. Bielorușii s-au dovedit a fi o echipă disciplinată, bine plasată în teren și gata să se lupte pentru fiecare minge.
În schimb, clujenii nu au reușit să producă ocazii periculoase și să arate că au o tehnică net superioară. Așteptări mari au fost de la Panagiotis Tachtsidis, responsabil cu creativitatea la centrul terenului, însă grecul a avut o seară a erorilor.
De la Neman, a impresionat portarul Maksim Belov, MVP-ul partidei ca urmare a intervențiilor sale salvatoare. Dincolo de merite pe dreptunghiul verde, goalkeeper-ul a fost pus în valoare și de ofensiva ștearsă a lui Dan Petrescu.
Notele primite de fotbaliștii celor de la CFR Cluj
Sava (7) - Nu a fost supus unui tir de șuturi, însă intervențiile sale au dat mare siguranță echipei. Calm, concetrat, mereu reactiv.
Mogoș (6) - A evoluat mult mai defensiv decât de obicei, la cererea antrenorului. Rolul său în acest meci a fost să-l anihilize pe Alykulov, principalul pericol al lui Neman, astfel că nu a mai urcat în ofensivă. Putea să deschidă scorul pe final, cu capul, dar Belov s-a opus spectaculos.
Boben (6) - Relativ inexact în joc. Nu a reușit să elibereze mingea rapid pentru ca CFR să-și declanșeze atacul. Greoi, sufocat, la fel ca mulți dintre coechipieri.
Ilie (6) - La fel ca Boben, cu capul în pământ în multe dintre faze.
Camora (5) - Urcările sale au lipsit cu desăvărșire. Benzile clujenilor au fost anulate total, încă de la vestiare.
Muhar (7) - Același vânjos din primul minut și până în 81', când a fost înlocuit de Păun. Bun în plasament, implicat, dar fără pase curajoase. Când nu a găsit soluția, a încercat cu șut.
Keita (6) - De multe ori depășit în duel unu la unu, la cap sau la sol. Adversarii, mult mai contondenți, i-au pus probleme serioase.
Tachtsidis (5) - A greșit foarte multe dintre pase, în condițiile în care așteptările erau mari în privința sa. Cadourile pe care le-a făcut au fost sinonime cu eșecul ofensiv al echipei. Singura pasă cu adevărat bună a fost pentru Korenica, la faza de ofsaid dictat eronat. Un ritm extrem de scăzut.
Deac (5) - Ucraineanul Pantya i s-a opus în flancul drept, astfel că a evoluat mai mult în centru, alături de Muhar și Tachtsidis.
Bîrligea (5) - A judecat greșit unele faze și a fost izolat în mare parte din meci. Oboseala cu care a intrat în teren nu l-a lăsat să coboare pentru a-și lua mingile. În 64', i-au expirat minutele.
Kamara (7) - Dornic să înscrie, poate cel mai dinamic jucător din teren. Și-a creat ocazii și l-a căutat pe Bîrligea cu pase ce s-au dorit a fi decisive. La pauză, planul tactic l-a trecut pe bancă.
Antrenor: Dan Petrescu (5) - Schimbările pe care le-a făcut nu au adus nimic bun jocului ultra-precaut pe care l-a pregătit. I-a lipsit curajul și a vrut să demonstreze că termenii pe care i-a folosit în conferința de presă au avut greutate. O miză falsă.
Au intrat pe parcurs:
Korenica 46' (6) - Nu foarte energic. Singura sa incursiune cu adevărat periculoasă s-a petrecut pe final.
Michael 64' (5) - Poate nu degeaba CFR mai caută un atacant, posibil Virgil Postolachi să completeze lotul. Michael și Bîrligea nu pot acoperi un meci întreg, bine dus de la un capăt la celălalt. Certat cu golul, incapabil să pivoteze.
Nkololo 64' (6) - A adus un suflu nou, dar i-a lipsit agresivitatea, exact de ce avea nevoie echipa sa pe final de partidă.
Păun (81') a evoluat prea puțin pentru a fi evaluat.
Notele primite de fotbaliștii celor de la Neman Grodno
Belov (8) - Intervenții bune și siguranță din plin pentru apărare. Portar de reflex, acrobatic și stabil pe propriile forțe.
Vasliyev (6) - Kamara i-a pus probleme, dar ieșirea sa de pe teren i-a crescut forțele în repriza a doua.
Sadovnichiy (5) - Calm, atent și plasat tot timpul în proximitatea lui Bîrligea. A greșit doar la faza în care Korenica a scăpat singur cu portarul.
Parkhomenko (6) - Alături de Pantya, evoluție stabilă, deși limitat în tehnică.
Pantya (6) - L-a anihilat simplu și fără un consum prea mare pe Ciprian Deac.
Yakimov (7) - Egalul s-a obținut prin aportul său și al lui Belov, dacă e să analizăm la nivel individual. A speculat pasul greșit al lui Tachtsidis și a încercat să evacueze spre Alykulov când a avut culoar.
Kozlov (7) - Plasament bun și coordonator pe tranziție negativă. Efortul său susținut a dat roade.
Karpovich (5) - A fost deficitar în flancul drept și nu a reușit să-și servească vârful.
Zubovich (6) - Limitat, fără soluții, pasă pe Alykulov și cam atât.
Alykulov (7) - Decarul kârgâz al lui Neman și-a activat calitățile individuale. A căutat șutul, iar la jumătatea primei reprize putea înscrie spectaculos.
Gweth (5) - Camerunezul nu a avut capacitatea de a penetra apărarea adversă. Surprins departe de minge în multe momente, dar și lăsat pradă lui Ilie și Boben.
Antrenor: Igor Kovalevich (6) - Un rezultat la care nu spera, cel mai probabil. Pregătește o echipă disciplinată tactică, conștientă de limitele ei, astfel că are un mare merit pentru scorul egal.
Au intrat pe parcurs:
Evdokimov 64' (6) - Introdus pe teren pentru un interval de timp în care formația din Grodno căzuse fizic. Chiar și așa, l-a înlocuit cu brio pe Yakimov.
Savitskiy 64' (6) - La fel de inert precum Gweth. Cu mențiunea că echipa practica alt joc, mult mai defensiv, când a primit minute.
Legchilin (90'), Kravtsov (90+3') și Kukharchik (82') au evoluat prea puțin pentru a fi evaluați.
Arbitru: Milos Gigovic 5, Asistent 1: Marko Peric 5, Asistent 2: Amir Kadic 6;
{{text}}