Într-o seară memorabilă, nemaivăzută în istoria sportului, ediția din 2024 a Jocurilor a avut parte de o ceremonie de deschidere la superlativ.
- Pentru prima oară, festivitatea s-a ținut în afara cadrului obișnuit, mai exact pe Sena, într-un decor idlic, cu zeci de ambarcațiuni transportând sportivii pe apele fluviului-emblemă al Parisului.
- Vremea a fost capricioasă, dar n-a diminuat câtuși de puțin aura momentului: sportivii au îndurat ploaia, unii dintre ei învelindu-se în pelerine în timp ce fluturau stegulețele țărilor de care aparțin.
- Seara s-a încheiat cu un show plin de culoare și un moment emoționant: în drumul final spre Hauts-de-Seine, torța a fost purtată de Rafael Nadal, Nadia Comăneci, Carl Lewis și Serena Williams, cei care au defilat pe Sena în noapte, cu Flacăra Olimpică ridicată spre cer.
De 100 de ani nu mai găzduise Parisul o ediție a Jocurilor Olimpice, iar revenirea spiritului olimpic în capitala Franței s-a vrut a fi marcată așa cum se cuvine.
Ani la rândul, francezii au plănuit până la cele mai mici detalii momentul sacru al festivității de deschidere, iar testul suprem s-a dat vineri seara, într-un Paris neobișnuit de mohorât pentru această perioadă, îmbibat într-o ploaie rece și înțepătoare.
Iar Parisul a cules cu vârf și îndesat roadele, într-o seară pe care lumea sportului n-o va uita prea curând. Reprizele de ploaie, mai molcome sau mai aprige, n-au diminuat în vreun fel aura evenimentului planetar, care a adunat zeci de mii de spectatori pe malurile Senei și alte milioane în fața ecranelor.
Sena, locul regăsirii
Sportivii tuturor națiunilor participante au înlocuit cadrul tradițional cu un „sejur” de câteva minute pe apele fluviului-simbol al Parisului, delegațiile navigând pe Sena în văzul unui întreg mapamond.
Cea în culorile Team România a intrat în „scenă” la ora locală 21:30, când în Paris se întunecase deja de-a binelea, cumva în contrast cu galbenul omogen din barcă.
Bine ați venit la Paris!
Momentele artistice intercalate pe parcurs, vaste și pline de semnificații, au sanctificat tabloul, oferind un plus de sacralitate ceremoniei prin natura temelor și cauzelor abordate, precum drepturile femeilor, toleranța și solidaritatea.
Festivitatea a continuat pe uscat, în aceeași notă ceremonială, și a avut parte de un final apoteotic.
Nadal, Nadia, Zidane
Drapelul olimpic a fost arborat pe bulevardul de referință al Parisului, în fața Turnului Eiffel, pe ritmuri solemne de orchestră și cu legendarii Zinedine Zidane și Rafael Nadal, două icoane ale sportului, pasându-și Torța Olimpică.
Spaniolul, dublu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, a primit flacăra din partea lui Zizou, fiind printre ultimii purtători ai torței pe traseul final spre Hauts-de-Seine. Cu simbolul olimpic ridicat spre cer, Rafa a defilat într-o barcă în care și-au mai făcut apariția Nadia Comăneci, Serena Williams și Carl Lewis, nume legendare ale sportului.
***
UPDATE 22:52 | Francezii, ultimii care defilează. Spectacol de culoare și lumină la Paris, Jocurile pot începe!
Delegația Franței, impunătoare din punct de vedere numeric, e cea care încheie defilările din această seară, în Paris instalându-se deja întunericul. Acoperiți de pelerine de ploaie, sportivii francezi au fost aplaudați la scenă deschisă de compatrioți, într-un moment care a făcut capitala Franței să vibreze.
A urmat un spectacol de lumini și culoare de execepție - cum altfel în „Orașul Luminilor”? - momentul ridicându-l în picioare și pe președintele Emmanuel Macron. Deși plouă torențial, miile de spectatori continuă să urmărească show-ul cu iz parizian.
UPDATE 22:30 | Ahoi, „tricolori”! Team România a defilat pe Sena într-o seară care va intra în istoria sportului
În jurul orei 21:30, ora Parisului, a venit rândul delegației României să traverseze Sena. Plină ochi și însuflețită de sportivii din Team România, care au fluturat stegulețe și au salutat energic asistența, ambarcațiunea tricoloră a fost în prim-plan pe mapamond preț de 10-15 secunde.
La bord n-au fost prezenți canotorii care au rămas în Satul Olimpic pe durata ceremoniei, nici sportivii care vor intra mai târziu în competiție. Nici speranța #1 la medalii, David Popovici, n-a luat parte la momentul solemn, el urmând să intre încă de duminică în concurs.
UPDATE 22:10 | Moment omagial pentru femile marcante din istoria Franței
Alt moment cultural deosebit pregătit de organizatori, care și-au propus să omagieze femeile din Franța: în timp ce imnul național, „La Marseillaise”, rula pe fundal, s-a făcut un apel la recunoașterea femeilor marcante din istoria Franței, reprezentate prin zece statui aurii care ieșeau din Sena.
Astfel, a fost adus un tribut pentru 10 femei eroine din istoria Franței: Olympe de Gouges, Alice Milliat, Gisèle Halimi, Simone de Beauvoir, Paulette Nardal, Jeanne Barret, Louise Michel, Christine de Pizan, Alice Guy şi Simone Veil.
UPDATE 21:55 | O parte dintre canotorii români nu au mai mers la ceremonie
„Astăzi a fost ziua în care a trebuit să ne adaptăm neprevăzutului. Cu bagajele făcute atât pentru 3 antrenamente, cât și pentru defilare, am plecat spre bază pentru a ne face primul antrenament. Apoi a trebuit să ajustăm programul pentru a ne putea încadra în cerințele organizatorice pentru deschiderea Jocurilor”, a explicat Gianina Van Groningen într-un jurnal pe care îl ține pe contul ei de Instagram.
„Planul era următorul: facem antrenament, apoi plecăm direct în Satul Olimpic fiindcă de la ora 13:00 accesul din exterior este interzis. Zis și făcut. Am ajuns în Sat, apoi la ora 16:20-16:30 toată delegația României care urma să participe la deschidere s-a întâlnit în fața cercurilor olimpice pentru a face poze împreună. Totul bine până aici.
Dar pentru că una dintre caracteristicile sportului este să te adaptezi oricărei situații și să o tratezi așa cum vine, a început ploaia. Nu ar fi asta o problemă fiindcă sportul nostru în sine implică multă apă, însă ce ploaie… Acest lucru ne-a făcut să luăm în considerare că a sta 4 ore în picioare și poate la fel de mult timp în ploaie nu ar fi fost o decizie foarte bună pentru noi.
Așa că mulți sportivi ne-am oprit înainte să urcăm în autocar, chiar în mijlocul defilării prin Satul Olimpic.
Cred că atât a fost pentru unii dintre noi, dar garantez că cei care au fost mai curajoși și sunt pe barcă vor suplini și lipsa noastră”, a încheiat campioana europeană la dublu vâsle categorie ușoară.
UPDATE 21:35 | Splendoare pe Sena, festivitatea e un real succes
Festivitatea de la Paris e în plină desfășurare, în ciuda vremii mohorâte care le-a dat puțin peste cap planurile organizatorilor. Ploaia tot mai puternică abătută asupra capitalei Franței n-a diminuat însă grandoarea evenimentului, care, până acum, se dovedește a fi un real succes.
Pe rețelele de socializare, cei care urmăresc ceremonia se declară vădit impresionați de modul în care Parisul a ales să pună în scenă sărbătoarea olimpică.
UPDATE 21:15 | Nadal va purta Torța Olimpică pe finalul ceremoniei
Rafael Nadal, unul dintre cei mai influenți sportivi ai acestui secol, va fi printre ultimele persoane care va purta Torța Olimpică în cadrul festivității. Marele campion spaniol a urmărit ceremonia înconjurat de familie, fiind surprins la balconul unei clădiri alături de fiul și soția sa. Fiindcă va face parte din momentul plănuit de organizatori, nu a urcat alături de compatrioți în ambarcațiunea care transporta delegația iberică.
De 14 ori campion la Roland Garros și dublu medaliat cu aur olimpic, Rafael Nadal va participa la ultima sa ediție a Jocurilor.
UPDATE 20:55 | Momente artistice de impact, în timp ce ambarcațiunile defilează pe Sena
Organizatorii au pregătit temeinic evenimentul, diverse momente artistice fiind puse în scenă în timpul defilării. Directorul artistic al ceremoniei a angajat 3.000 de artiști - inclusiv cântăreți și 400 de dansatori pentru a transforma momentul într-unul de neuitat.
UPDATE 20:35 | Ceremonie spectaculoasă, cerul acoperit cu fumigene albastru-alb-roșu
Joc pirotehnic spectaculos deasupra fluviului Sena, cu fumigene în culorile Franței animând și mai tare atmosfera de gală. Zeci de mii de oameni asistă la eveniment, din tribunele special amenajate, de pe străzi sau de la balcoanele clădirilor din împrejurimi. Spiritul olimpic a ajuns la Paris! Grecia a deschis defilarea în jurul orei 20:40, urmată de echipa olimpică a refugiaților.
Rând pe rând, ambarcațiunile țărilor participante defilează pe Sena, urmărite de miile de spectatori adunați în „Orașul Luminilor” și de milioane de telespectatori de acasă. Sacralitatea momentului se simte din plin, sportivii îmbrăcați în veștimente de gală îi salută pe cei care au venit să-i urmărească.
UPDATE 20:20 | Lunetiștii pândesc de pe acoperișurile clădirilor
Parizienii au pregătit minuțios momentul și au dat asigurări că niciun incident de natură teroristă nu va da peste cap ceremonia. Măsurile de securitate sunt fără precedent, reporterii GSP care asistă la festivitate sur
prinzând mai mulți lunetiști pe acoperișul unei clădiri istorice din Paris.
UPDATE 20:10 | Sărbătoare pe toate limbile în centrul Parisului
Oaspeți din toate țările încep să însuflețească momentul, tot mai multă lume se adună pentru a urmări ceremonia. Se simte parfumul de sărbătoare al evenimentului, mexicanii creează o atmosferă vibrantă pe străzi. Direct proporțională e și vigilența forțelor de ordine. Polițiștii supervizează fiecare mișcare, nimic nu e lăsat la voia întâmplării.
UPDATE 19:30 | Sosesc invitați de marcă în serie
Prințul Albert de Monaco și soția sa, prințesa Charlene, au sosit pe esplanada din fața Turnului Eiffel, el purtând un sacou într-o nuanță vie de roșu, ea o salopeta alb-cenușiu. I-au urmat multe vedete retrase din sport: fosta schioară Lindsey Vonn, Carl Lewis, câștigător a 9 medalii olimpice de aur în probe de atletism, fostul baschetbalist Pau Gasol, dublu vicecampion olimpic și o dată medaliat cu bronz cu naționala Spaniei, fostul lider ATP Boris Becker. Ulterior, și-a făcut apariția și Serena Williams, însoțită de soțul Alexis Ohanian.
Serena, însoțită de Alexis Ohanian și de micuța OlympiaUPDATE 18:45 | Team România e gata de party
Pagina oficială de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român a publicat câteva fotografii cu o parte a sportivilor care alcătuiesc delegația României, la plecarea din Satul Olimpic spre festivitatea din centrul orașului. Într-o dispoziție relaxată, normală înainte de startul competițiilor, Team România e gata pentru momentul de neuitat din Paris. Ionela și Marius Cozmiuc vor fi purtătorii drapelului României.
UPDATE 18:35 | Plouă tot mai tare la Paris
Vremea le dă bătăi serioase de cap organizatorilor, dar și zecilor de mii de oameni care plănuiesc să asiste la festivitatea de deschidere de la Paris. În ultimele minute, precipitațiile s-au intensificat de-a binelea în capitala Franței, semn că estimările meteorologice din prima parte a zilei s-au adeverit cu vârf și îndesat.
Încet, încet, celebritățile încep să-și facă apariția în spațiul care le-a fost rezervat. Televiziunile franceze au surprins un cadru haios cu celebra Anna Wintour, redactorul șef de la Vogue și bună prietenă cu Roger Federer, salvându-și in extremis coafura la adăpostul unei umbrele.
Plouă la Paris în ziua festivității de deschidere a Jocurilor Olimpice / FOTO: ImagoUPDATE 18:30 | Ionela Cozmiuc și Gianina Van Groningen, gata pentru defilarea pe Sena
Ionela Cozmiuc, Gianina Van Groningen și antrenorul Ciprian Atomei Foto: InstagramIonela Cozmiuc și soțul ei, Marius, vor fi purtătorii drapelului pentru România la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Ionela, alături de colega ei din barca de dublu vâsle categorie ușoară, Gianina Van Groningen, și de antrenorul Ciprian Toma, s-au fotografiat înainte de plecare spre locul festivității. Cele două vor intra în concurs duminică, 28 iulie, în serii, de la ora 12:30.
UPDATE ora 18:10 | Pustiu pe străzile din jurul Turnului Eiffel
Parisul a intrat în alertă cu câteva ore înainte de startul ceremoniei de deschidere, străzile din jurul Turului Eiffel sunt goale din cauza perimetrului de securitate. Jurnaliștii, care au avut ultimul autobuz de la Centrul Principal de Presă spre Trocadero la 17:30, stau la cozi întinse câțiva metri pentru a putea intra în tribune.
UPDATE ora 15:00 | Reţeaua feroviară din Franţa, afectată de incendii
SNCF, operatorul feroviar de stat, a declarat că vandalii au deteriorat cutiile de semnalizare de-a lungul liniilor care leagă Parisul de oraşe precum Lille în nord, Bordeaux în vest şi Strasbourg în est.
Un alt atac asupra liniei Paris-Marsilia a fost dejucat. Atacurile au afectat instalaţiile de semnalizare de pe liniile de mare viteză Atlantic, Northern şi Eastern cu incendii declanşate de dispozitive explozive, a precizat SNCF.
Conform news.ro, nu a existat nicio revendicare imediată a responsabilităţii pentru aceste acte. Două surse din domeniul securităţii au declarat că modul de operare a făcut ca suspiciunile iniţiale să se îndrepte către militanţii de extremă stânga sau activiştii de mediu, dar au precizat că nu există încă nicio dovadă.
UPDATE ora 14:45 | E haos la Paris! Amenințare cu bombă pe aeroport
Poliţia din Franța a declarat că aeroportul Basel-Mulhouse-Freiburg, situat la graniţa franco-elveţiano-germană, a fost evacuat din cauza unei ameninţări cu bombă. Ulterior, acesta a fost redeschis şi şi-a reluat activitatea.
„Ancheta începe, fac apel la toată lumea să fie prudentă”, a spus premierul Gabriel Attal. „Ceea ce ştim, ceea ce vedem, este că această operaţiune a fost pregătită, coordonată, că au fost vizate centre esenţiale, ceea ce arată o anumită cunoaştere a reţelei pentru a şti unde să lovească”, a comentat premierul.
UPDATE ora 14:00 | Snoop Dogg a purtat torţa olimpică lângă Stade de France
Celebrul rapper american Snoop Dogg a purtat torţa olimpică lângă Stade-de-France din Saint-Denis. La ştafetă a participat şi preşedintele CIO, Thomas Bach, care i-a transmis flacăra Emmei Terho, preşedinta Comisiei Sportivilor a CIO.
Fostul secretar general al ONU, Ban Ki-Moon, i-a predat torţa olimpică lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.
UPDATE ora 13:30 | Festivitatea se vede pe 80 de ecrane gigantice
Anul acesta este şi pentru prima dată când Ceremonia de deschidere va fi și cu acces gratuit. Spectatorii nu vor avea nevoie de bilet pentru a urmări parada de pe platformele superioare de-a lungul Senei.
Cei care vor sta pe docurile inferioare, de la Podul Austerlitz până la Podul Iéna, şi-au achiziţionat însă bilete. Mai mult, toată lumea ar trebui să poată urmări parada pe cele 80 de ecrane gigantice şi cele 1000 de difuzoare plasate strategic.
Se estimează că 1,5 miliarde de spectatori sunt aşteptaţi să urmărească Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, fie de pe traseul paradei de-a lungul Senei, fie prin TV sau streaming online.
UPDATE ora 12:30 | Klaus Iohannis, întâlnire cu Emmanuel Macron, la Palatul Elysée
România este reprezentată de președintele Klaus Iohannis. De la ora 17:30, acesta va participa la recepția oferită de președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Elysée. Apoi de la ora 20:30 va fi prezent la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris.
Preşedintele american Joe Biden, care are Covid, nu va participa la ceremonia de deschidere, dar va fi reprezentat de soţia sa Jill.
Volodimir Zelenski, șeful de stat din Ucraina, nu va ajunge nici el la Paris. De asemenea, nu se preconizează ca el să meargă în Franţa în timpul celor două săptămâni de competiţie, conform L'Équipe.
UPDATE ora 12:20 | Măsuri extraordinare de securitate la Paris
Niciodată nu au fost mobilizaţi atât de mulţi poliţişti şi jandarmi ca astăzi, pentru parada de pe Sena care marchează începutul celor două săptămâni olimpice. Pe lângă poliţişti şi jandarmi, vor fi prezenţi aproximativ 2.000 de agenţi de securitate privaţi şi 1.000 de poliţişti municipali din cadrul Primăriei Parisului.
Un contingent de 10.000 de militari va asigura sprijinul. Pe acoperişurile Parisului, de-a lungul Senei, vor fi amplasate trăgători de elită pentru a neutraliza orice persoană înarmată care ar viza mulţimea.
Aproximativ 200 de poliţişti de la Raid vor asigura securitatea pe fluviu, 350 de jandarmi de la GIGN se vor ocupa de aer, iar aproximativ o sută de poliţişti de la BRI (Brigade de recherche et d'intervention) din cadrul Prefecturii de poliţie vor proteja cheiurile.
UPDATE ora 12:00 | Delegația Greciei deschide ceremonia de la Paris
Grecia va fi prima națiune introdusă în timpul ceremoniei. Aceasta va fi urmată de Echipa Olimpică a Refugiaților. Franța va încheia plutonul. Atleții din Rusia și Belarus care concurează individual, din cauza rolului țărilor lor în războiul din Ucraina, nu vor participa la ceremonie.
Drapelul României va fi purtat, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, de soţii Ionela şi Marius Cozmiuc, campioni la canotaj. Ionela este triplă campioană mondială şi triplă campioană europeană, participând, până acum, la două ediţii de Jocuri Olimpice: Rio 2016 şi Tokyo 2020.
Marius este campion mondial şi dublu campion european, dar şi vicecampion olimpic la Tokyo 2020. A participat până acum la trei ediţii ale Jocurilor: Londra 2012, Rio 2016 şi Tokyo 2020.
UPDATE ora 11:30 | Rețeaua de trenuri TGV, sabotată de un „atac masiv”
Rețeaua de trenuri de mare viteză din Franța a fost afectată de acte de vandalism, înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
Operatorul de trenuri SNCF a anunțat de dimineață că a fost ținta unor atacuri, iar mai multe linii TGV (trenuri de mare viteză) au fost afectate. Mai multe curse urmează să fie anulate, conform France 24. Citește mai multe, aici.
UPDATE ora 11:00 | „Ceremonia de deschidere va fi cel mai grandios spectacol realizat vreodată”
În jur de 10.500 de sportivi şi oficialităţi aparținând celor 205 comitete olimpice participante, vor începe parada de peste 6 km la bordul a 85 de bărci. Conform ultimelor informații, sunt 70-80% șanse de ploaie la ora începerii.
Din centrul Parisului, la podul Austerlitz, și o vor încheia printre grădini, fântâni și palate, la umbra Turnului Eiffel, în piaţa Trocadero. Tot acolo vor avea loc şi spectacolele finale ale ceremoniei.
3 ore şi 45 de minuteva dura spectacolul de deschidere „va fi cea mai mare producţie pe care am realizat-o vreodată în ce priveşte echipamentele şi resursele de difuzare”, precizează Olympic Broadcasting Services
UPDATE ora 10:30 | Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris: cele mai importante detalii
Câteva mii de sportivi olimpici vor defila de-a lungul fluviului, trecând pe lângă unele monumente istorice și repere emblematice ale capitalei franceze, sub privirile a sute de mii de spectatori. Multe dintre detaliile evenimentului sunt secrete, notează BBC.
Atleții se vor deplasa de la est la vest, de la podul Austerlitz până la Trocadero, unde vor avea loc elementele finale ale ceremoniei de deschidere și ale festivității. Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat să țină un discurs. Ceremonia este programată să coincidă cu apusul soarelui, oferind un spectacol atât spectatorilor, cât și telespectatorilor.
Traseul paradei Ceremoniei de deschidere Paris 2024. Foto: BBCCele mai interesante informații înainte de festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris
- Torța olimpică a călătorit din Grecia în capitala Franței în cadrul unei ștafete masive care a început în urmă cu mai bine de trei luni.
- Persoana care va avea onoarea de a aprinde flacăra olimpică rămâne secretă până în ultimul moment.
- Printre purtătorii torței olimpice la ediţiile precedente se numără Muhammad Ali la Atlanta 1996 și sprinterul Cathy Freeman la Sydney, patru ani mai târziu, dar și fostul fotbalist francez Thierry Henry și starul judo-ului Romane Dicko.
- Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniei, a angajat 3.000 de artiști - inclusiv cântăreți și 400 de dansatori -, deși a păstrat secretul cu privire la numele alese.
- Aya Nakamura, vedeta franco-maliană de R&B, ar putea fi printre artiștii muzicali, fiind cel mai urmărit artist de limbă franceză din lume.
- Cântăreața canadiană Céline Dion ar putea cânta în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, după ce a fost văzută în capitala Franței la începutul acestei săptămâni.
- Lady Gaga, de asemenea, a fost văzută la Paris - alimentând zvonurile că ar putea urca pe scenă la ceremonia de deschidere.
- La ceremonia de deschidere vor participa mai multe personalități din întreaga lume, cum ar fi: Jill Biden (Prima Doamnă a SUA), Javier Milei (președintele Argentinei), președintele francez Emmanuel Macron, dar și șeful CIO, Thomas Bach.
{{text}}