Înaintea festivității de deschidere a Jocurilor Olimpice, o privire de ansamblu asupra numelor de rezonanță care vor fi portdrapel la ceremonia spectaculoasă pregătită pe Sena. Cine sunt vedetele pregătite să defileze în cea mai grandioasă festivitate din toate timpurile?
Au mai rămas doar câteva ore până la evenimentul pe care tot mapamondul îl va sorbi cu sufletul la gură, după zeci, sute de zile de pregătire minuțioasă, dusă la paroxism, a organizatorilor. Asistăm la o ipostază nemaivăzută în istoria Jocurilor Olimpice, cu ceremonia plănuită să se desfășoare în spațiu liber, pe apele unui veritabil simbol al Parisului, fluviul Sena.
E un moment plin de semnificații, unic în cazul unora, și în ceea ce-i privește pe sportivii desemnați să fie portdrapel în timpul solemnului moment al ceremoniei de deschidere. Mai ales că, de la ediția trecută, CIO a introdus prevederea ca drapelul să fie purtat de o femeie și de un bărbat.
Mai jos, o recapitulare a celor mai importante națiuni care iau startul la ediția din 2024 a Jocurilor de Vară.
Toți ochii pe SUA, cu LeBron James și Coco Gauff
SUA punctează simțitor la acest capitol, cu legendarul LeBron James aflat pentru întâia oară în ipostaza de portdrapel. Lui i se adaugă un alt nume uriaș pentru americani, Coco Gauff, deja o certitudine în tenisul din Statele Unite.
Coco Gauff / Foto: Guliver/GettyImagesDelegația Greciei va fi și ea în prim-plan, cu superstarul cu origini nigeriene Giannis Antetokounmpo urmând să defileze alături de drapelul elen. Alături de el, compatrioata Antigoni Drisbioti, campioană europeană la race walking.
Franța, țara gazdă, îi va avea în prim-plan pe înotătorul Florent Manaudou și pe Mélina Robert-Michon, legendara aruncătoare de disc în vârstă de 45 de ani. Despre procesul de selecție al francezilor, Gazeta a detaliat aici.
Fără Nadal și Djokovic
Nume legendare în tenis, nici Rafael Nadal și nici Novak Djokovic nu vor fi portdrapel la această ediție, ipostază cu care au făcut însă cunoștință în trecut.
Ibericii vor fi reprezentați de canoistul Marcus Cooper Walz și de navigatoarea Támara Echegoyen, în timp ce delegația Serbiei îi va avea în centrul atenției pe Dusan Lajovic, un alt jucător de tenis sârb, și pe experimentata voleibalistă Maja Ognjenović, cea care între 2006 și 2008 a evoluat pentru Metalul Galați.
Elina Svitolina ține steagul sus pentru Ucraina
Tot din tenis vine și purtătoarea drapelului ucrainean. Elina Svitolina, o voce pentru Ucraina după izbucnirea invaziei rusești din 2022, medaliată cu bronz la Tokyo, în urmă cu trei ani, se va bucura de acest privilegiu, alături de înotătorul Mykhailo Romanchuk.
Elina Svitolina / Sursă foto: FacebookRepublica Populară Chineză, la toate edițiile un magnet de medalii, e reprezentată de Ma Long (tenis de masă) și Feng Yu (înot sincron).
Pentru Germania vor defila judoka Anna-Maria Wagner și baschetbalistul Dennis Schröder, un nume consacrat în NBA.
Important de menționat, pugilista Cindy Ngamba și Yahya Al Ghotany (taekwondo) sunt portdrapel pentru Echipa olimpică a refugiaților.
Ionela și Marius Cozmiuc vor fi purtătorii drapelului României
Canotorii Ionela (29 de ani) şi Marius Cozmiuc (31 de ani), soţ şi soţie, vor purta drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Hotărârea s-a luat în Comitetului Executiv al COSR, iar Mihai Covaliu, președintele forului, a anunțat că decizia a fost una unanimă.
„Este una dintre cele mai fericite zile din viața noastră! E greu să povestești despre mândria de a fi român, noi o simțim și o trăim zi de zi. Suntem onorați până la lacrimi și, în același timp, credeți-ne că vom fi mai buni și la Jocuri.
Pentru că e vorba de România și asta rimează cu mândria!”, a spus Ionela Cozmiuc, cea care va participa la a treia ediție de Jocuri Olimpice din carieră, după Rio 2016 şi Tokyo 2020.
Președintele Klaus Iohannis și purtătorii steagului, Ionela și Marius Cozmiuc Foto: Raed KrishanImportant în stabilirea portdrapelului și în procesul de selecție: candidații trebuie să mai fi participat anterior la Jocurile Olimpice, dar să nu fi fost portdrapel la o ediție anterioară. De asemenea, să nu aibă în carieră o suspendare pentru dopaj sau cazier judiciar.
{{text}}