FCSB a avut, în meciul cu Maccabi Tel Aviv din Ghencea, cei mai mulți suporteri prezenți la o partidă din prima manșă a turului 2 preliminar din Champions League.
S-au jucat 14 meciuri în prima manșă din turul 2 preliminar UCL. Dintre toate echipele gazdă, FCSB a avut cei mai mulți fani, și anume 26.235. Următoarea clasată are cu aproape 8.000 de fani în minus, Malmo, care a câștigat acasă cu Klaksvik, scor 4-1.
FCSB, cea mai mare asistență în prima manșă din turul 2 preliminar Champions League
FCSB joacă în Ghencea în acest start de sezon, Arena Națională fiind ocupată până la jumătatea lunii septembrie. Iar meciul cu Maccabi a atras o asistență mare, peste 26.000 de fani au fost la meci, pe arena de 31.000 de locuri.
FCSB a remizat cu Macabi Tel Aviv, campioana Israelului, scor 1-1, iar calificarea se va decide în Ungaria, colo unde israelienii își dispută partidele considerate acasă.
FCSB e departe de oricare altă echipă care a jucat acasă în turul 2 din preliminariile Ligii Campionilor. Malmo a avut 18.432 de suporteri cu Klaksvik, iar Ferencváros, echipa de pe locul 3 din clasament, a avut în tribune 16.231 de suporteri cu TNS (Țara Galilor).
PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, e a patra în top. Pe Toumba Arena au fost 16.135 de suporteri la partida cu Borac Banja Luka, scor 3-2. Clasamentul asistențelor a fost publicat de site-ul Footbal Meets Data, care se ocupă de statistica fotbalului din cupele europene.
FCSB, cea mai mare asistență în prima manșă din turul 2 preliminar Champions LeagueRecordul la general al celor de la FCSB, pentru ambele manșe din turul 2 preliminar UCL, va fi doborât miercuri, când Fenerbahce va juca acasă cu Lugano. Turcii au un stadion de 50.000 de locuri, astfel că asistența înregistrată de roș-albaștri va fi depășită.
{{text}}