Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Basarab Panduru a numit cel mai slab jucător de la FCSB în meciul cu Oțelul: „Rar vezi așa ceva” + „A părut o echipă de retrogradare”

+25 Foto
Basarab Panduru, foto: captură de ecran YouTube Prima Sport

Articol de Romeo Ene   —  sâmbătă, 27 iulie 2024

Basarab Panduru, fost internațional, nu s-a ferit de cuvinte după eșecul FCSB-ului cu Oțelul Galați, scor 0-2. Campioana României a pierdut primul meci din acest sezon de Superliga.

La finalul meciului, Panduru nu a avut milă de jucătorii lui Elias Charalambous (43 de ani) și i-a criticat pentru evoluția din meciul cu gălățenii. Cel mai criticat a fost Vlad Chiricheș (34 de ani), considerat vinovat inclusiv de patronul Gigi Becali (66 de ani).

Mai mult decât atât, Panduru a comparat-o pe FCSB cu o echipă de retrogradare, ținând cont de jocul prestat. Acest aspect reprezintă un semnal de alarmă pentru campioana României, cu câteva zile înainte de cel mai important meci al sezonului, returul cu Maccabi Tel Aviv din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.

Basarab Panduru a dat de pământ cu Vlad Chiricheș: „E de neconceput”


„În prima repriză mi-a plăcut FCSB. Cred că scorul nu e corect, deşi putea să fie 2-0. Teles are o mare ocazie, la aceeaşi pasă decisivă dată de Chiricheş, ca la primul gol.

Dar, până atunci, FCSB a atacat, a avut ocazii, şuturi, bară. Rezultatul nu mi se pare corect. Poate 1-0 pentru FCSB, 2-0 era mai corect în prima repriză.

Repriza a doua a fost din cale afară de urâtă. FCSB a părut o echipă de retrogradare, fără nicio idee. Zivulic a marcat o nebunie de gol. Îl vedeam pe Chiricheş, discutam că poate merită să joace titular în meciul cu Maccabi, dar a fost atât de slab! Indiferent cât stai, nu poţi să joci așa, să dai trei pase la adversar, două de gol.

+25 Foto
FCSB - Oțelul / Foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Rar vezi un căpitan care dă pase de gol la celălalt căpitan. Doar aici vezi, la Chiricheş cu Cisotti. Ce a fost în seara asta e de neconceput pentru Chiricheş. Greşelile astea, la valoarea lui, nu ai cum să le faci.

Nu-i uşor să mai speri să joci, dar el, la vârsta lui, dacă tot stă pe bancă, n-ai cum să fii în formă niciodată, dar greşelile astea, la valoarea lui, mi se pare că nu ai cum să le faci.”, a declarat Panduru, la Prima Sport.

FCSB a început modest sezonului. Trupa lui Elias Charalambous a obținut două rezultate de egalitate și un eșec în primele trei meciuri din Superliga. A obținut câte un punct din partidele cu U Cluj și Unirea Slobozia și a cedat pe teren propriu cu Oțelul Galați.

Pentru FCSB urmează returul cu Maccabi Tel Aviv, din preliminariile Ligii Campionilor. Duelul are loc miercuri, 31 iulie, de la 21:00. Campioana României se deplasează pe terenul lui FC Botoșani în campionat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.