Jocurile Olimpice

Irina Begu, eliminată de Iga Swiatek de la Jocurile Olimpice după o luptă admirabilă! Cronica GSP de pe Arena Philippe Chatrier și cum s-a descurcat românca în fața liderului mondial

+11 Foto
Irina Begu - Iga Swiatek / Sursă foto: Imago Images

Articol de Remus Dinu   —  sâmbătă, 27 iulie 2024

Irina Begu a luptat admirabil cu liderul mondial Iga Swiatek, dar poloneza n-a putut fi doborâtă în meciul din primul tur al turneului de la Jocurile Olimpice. Românca în vârstă de 33 de ani a cedat în două seturi, 2-6, 5-7, dar pleacă acasă cu satisfacația de a-i fi dat o replică solidă jucătoarei aproape imbatabile pe zgură.

Călătoria Irinei Begu din ultimii doi ani, presărată cu obstacole de tot felul, inclusiv o luptă imprevizibilă cu mononucleoza și multe accidentări ivite pe parcurs, și-a găsit recompensa ideală pe o scenă pe care o mai accesase de două ori până în acest punct al carierei.

Irina a bifat cea de-a treia ei apariție la Jocurile Olimpice într-un meci de gală cu liderul mondial, în „sufrageria” Igăi Swiatek, căci poloneza a fost imbatabilă aici, aproape feroce, în ultimii ani. O nouă apariție olimpică la 33 de ani, pe suprafața favorită și dovada că piedicile nu pot stăvili obiectivele la care visezi, practic, încă din copilărie.

Begu a venit să joace


Aplauzele energice primite la ieșirea de la vestiare, din partea unei arene care s-a însuflețit la fel ca pe durata edițiilor de la Roland Garros, au fost „combustibil” pentru Irina și i-au dat liniștea necesară pentru a-și optimiza ritmul și intensitatea în primele game-uri ale partidei.

Iga, regina ultimilor ani de la Roland Garros, s-a specializat în „covrigi”, e regina incontestabilă a seturilor câștigate cu zero și unu la final, dar Irina și-a luat toate măsurile pentru a-i da o replică pe măsură polonezei. Doar începutul a părut ușor descurajant pentru jucătoarea noastră, poloneza „pictând” imediat tabela până la 2-0.

Dar tracul din jocul lui Begu a dispărut rapid, au dispărut și reținerile, lucru vizibil din adâncimea loviturilor Irinei. Un break recuperat rapid a alimentat nivelul de încredere al româncei, care a luat două game-uri la rând și a egalat rapid.

+11 Foto
Irina Begu - Iga Swiatek / Sursă foto: Imago Images

Iga, de neatins când joacă la capaitate maximă

De acolo, Begu a încercat să continue cu aceeași strategie, scurtând cât mai mult punctele și încercând să ia din timpul de reacție al adversarei. Însă când Iga intră în „God Mode”, niciun plan, oricât de bine ar fi ticluit, nu mai poate s-o perturbe.

Din acel punct, poloneza a intrat pe versiunea obișnuită și a găsit antidot la orice soluție încercată de româncă. A fost dominantă în schimburile lungi, etalând partitura care i-a adus patru coroane la Roland Garros: ritm dictat cu forehand-ul, regularitate și o precizie de invidiat de pe ambele părți ale terenului. Rețeta n-a dat greș, iar setul a curs într-o singură direcție. Asta deși Begu nu a dat senzația că s-ar clătina, abordarea ei continuând să fie una pozitivă.

Setul care ne-a făcut să tresărim

În goana după noi recorduri pe zgura de la Paris, Iga n-a menținut aceeași intensitate în setul secund, unul în care jocul Irinei a adus aminte de momentele ei de vârf pe această suprafață. Cu un serviciu excelent calibrat și mult mai stăpână pe ea în momentele-cheeie, Irina a simțit că jocul nu mai stă doar în racheta polonezei.

Excelentă cu serviciul și răbdătoare la retur, Begu a așteptat momentul oportun pentru break, care a venit în game-ul șapte, într-un pasaj de joc în care intensitatea Igăi scăzuse simțitor!

Erau fărâme de speranță pentru Irina, însă poloneza a dovedit din nou aura extraordinară în care e învăluită de fiecare dată când pășește pe arena Philippe Chatrier. Iga a apăsat butonul de urgență, a trecut cu brio de momentul psihologic de la 4-5 și a tranșat setul în prelungiri, în control total, de parcă rătăcirea de mai devreme nici nu existase.

Eliminare cu multe semne pozitive

Irina părăsește Jocurile Olimpice încă din primul tur, dar opoziția pe care i-a dat-o polonezei ar trebui să-i dea multă încredere pentru viitor. Standing ovation-ul cu care Begu a fost răsplătită la final a fost și mai călduros, aplaudată în picioare de publicul de la Paris pentru versiunea cu care a apărut în fața intangibilei Iga.

+11 Foto
Irina Begu - Iga Swiatek / Sursă foto: Imago Images

FINAL » Iga Swiatek - Irina Begu 6-2, 7-6

  • 7-5, Break, Meci Swiatek. Irina nu rezistă asediului, Iga face break la zero și încheie socotelile partidei.
  • 6-5, Game Swiatek. Fără să exceleze ca nivel în setul secund, Iga reușește să îmblânzească situația ingrată și să revină în avantaj. Presiunea se mută acum în terenul româncei, nevoită să servească pentru a rămâne în meci.
  • 5-5, Break Swiatek. Expertă în reveniri din situații limită, cum s-a întâmplat și anul acesta, în meciul cu Osaka de la Roland Garros, Iga reușește să mai evadeze o dată dintr-un moment critic. Poloneza și-a procurat rapid trei mingi de re-break, salvate însă cu măiestrie de Irina. Jucătoarea din România a cedat la cea de-a patra șansă de break a polonezei, astfel că setul intră în prelungiri.
  • 5-4, Game Swiatek. Liderul mondial se regrupează, își face serviciul la zero, dar Irina va servi imediat pentru a închide setul
  • 5-3, Game Begu! Din nou imbatabilă cu serviciul! Irina reușește un game încurajator, profitând și de apatia și ezitările din jocul polonezei. Un game o mai desparte pe româncă de câștigarea manșei secunde.
  • 3-4, Break Begu! Nemaipomenit game-ul reușit la retur de Irina, care ajunge imediat în postura de a avea două oportunități de break. Pasivă și ușor deconectată față comparativ cu nivelul obișnuit, Iga trimite în fileu, iar Irina preia conducerea!
  • 3-3, Game Begu. Serviciul Irinei rămâne la parametri ridicați și în acest game, câștigat fără cine știe ce emoții. Românca egalează la trei, poate forța un break care să-i dea speranțe pentru mai departe. Sunt momente mai bune pentru jucătoarea noastră!
  • 3-2, Game Swiatek. Irina încearcă să opună mai multă rezistență la retur și ajunge în ipostza de a aborda game-ul de la 30-30. Doar că poloneza e scoasă de serviciu din acel moment, revenind la conducere.
+11 Foto
Irina Begu - Iga Swiatek / Sursă foto: Imago Images
  • 2-2, Game Begu! Irina luptă admirabil, salvează două oportunități de break ale polonezei jucând curajos și eficient cu forehand-ul. Egalitate la doi, pe un scenariu asemănător celui din primul set.
  • 2-1, Game Swiatek. Iga servește precis, nu-i dă prea multe momente de respiro Irinei și revine în avantaj în actul secund.
  • 1-1, Game Begu! Irina pune punct seriei negative, reușește să apară pe tabelă în setul secund, după un game în care serviciile sale au fost mult mai ascuțite. Poloneza n-a mai returnat cu aceeași precizie, astfel că game-ul merge la Irina.
  • 1-0, Game Swiatek. Setul secund începe pe aceleași coordonate, cu Iga lovind necruțător și dictând ritmul de pe linia de fund. Irina e nevoită să caute soluții.
+11 Foto
Irina Begu - Iga Swiatek / Sursă foto: Imago Images
  • 6-2, Break, Set Swiatek. Irina cedează inițiativa, își pierde din nou serviciul, iar primul set e adjudecat de liderul mondial în 43 de minute. Begu a întâpinat o opoziție serioasă în startul meciului, dar multipa câștigătoare de la Roland Garros a crescut intensitatea, luând patru game-uri la rând de la 2-2.
  • 5-2, Game Swiatek. Norocul nu e de partea Irinei, într-un game în care tușele i-au fost potrivnice. Begu e condusă cu 2-5, va servi imediat pentru a rămâne în set.
  • 4-2, Break Swiatek: Iga și-a adjudecat din nou punctele lungi, a plimbat-o pe Irina în toate colțurile, dar serviciul a funcționat pentru Begu, ea reușind să salveze primele trei mingi de break ale jucătoarei din Polonia. N-a mai găsit răspunsuri și la cea de-a patra, Swiatek asigurându-și break-ul grație unui forehand care lăsat-o fără replică pe jucăcătoare noastră.
  • 3-2, Game Swiatek. Iga a început cu multe ezitări game-ul, oferindu-i Irinei ipostaza de a conduce cu 30-0 la retur. Dar poloneza n-a mai clipit din acel moment, câștigând la rând următoarele patru puncte.
  • 2-2, Game Begu. Multe semne încurajatoare arătate de Irina în ultimele minute, care revine dintr-o situație complicată și își face serviciul. Condusă cu 15-30, Begu nu a mai greșit, iar egalitatea e restabilită. Atmosfera de pe «Chatrier» colorează meciul, publicul se comportă la fel ca la un Grand Slam.
  • 2-1, Break Begu. Un game jucat de Irina într-o manieră mult mai dezinhibată, dar poloneza e o mașinărie greu de fisurat. Begu a jucat mai agresiv, a reușit inclusiv un passing spectaculos, Swiatek anulând prima minge de break de care jucătoarea noastră a beneficiat astăzi. Dar românca a fructificat-o pe cea de-a doua și rămâne aproape.
  • 2-0, Break Swiatek. Irina încearcă să reziste în fața jocului de regularitate impus de liderul mondial, dar misiunea nu-i deloc una ușoară. Iga a câștigat schimburile lungi și și-a procurat rapid trei mingi de break, fructificând-o pe ultima. Break, poloneza își consolidează avantajul.
  • 1-0, Game Swiatek. Prim game la serviciu adjudecat fără emoții de poloneză, într-un start ezitant al Irinei, care a comis trei erori neforțate, două cu backhand-ul. Iga a încheiat cu un forehand în lung de linie la care românca nu a mai ajuns.
  • Cele două jucătoare au luat parte la tragerea la sorți, acum se află la încălzire. Iga Swiatek a câștigat tragerea la sorți și a ales să servească. Partida e oficiată din scaun de franțuzoaica Aurélie Tourte.
  • Partida Begu - Swiatek va începe în scurt timp. Prima care a ieșit de la vestiare a fost reprezentanta noastră, întâmpinată cu o porție călduroasă de aplauze de publicul din arenă. A urmat un standing-ovation pentru Iga, la revenirea în arena pe care a realizat performanțe remarcabile în ultimii patru ani.
  • A plouat toată dimineața la Paris, astfel că meciul se va juca indoor. Acoperișul de pe «Chatrier» e tras și așa va rămâne pe toată durata disputei dintre Begu și Swiatek.
  • Revenirea la Paris a campioanei en titre de la Roland Garros generează un interes pe măsură. Tribunele cele mai mari arene din complex încep să se umple ușor-ușor, e așteptată o asistență considerabilă la primul meci al zilei programat pe «Chatrier». E agitație și în afara arenei, într-o zi plină de evenimente, în care vor mai apărea pe teren și numele mari ale circuitului masculin, Carlos Alcaraz, Novak Djokovic și Rafael Nadal.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.