Cu Oțelul Galați, partidă pierdută de FCSB cu 0-2, Andrei Vlad (25 ani) a fost titular între buturile roș-albaștrilor, a doua partidă de Superligă din ultimul an și jumătate în care acesta evoluează din primul minut în campionat. În acest start de sezon, a mai fost titular în Supercupa României, precum și în returul cu Virtus.
Imediat după ultimul fluier al disputei, goalkeeper-ul a avut un discurs sincer, subliniind că înțelege nemulțumirea suporterilor, care și-au manifestat vocal mâhnirea la finalul și în timpul partidei cu Oțelul. După trei etape, FCSB a acumulat două puncte în Superligă, obținute în urma remizelor cu U Cluj (1-1) și Unirea Slobozia (2-2)
VIDEO. Andrei Vlad: „Există o presiune foarte mare”
„O seară nereușită, nu am reușit să luăm cele trei puncte, fotbalul prestat nu a fost cel dorit de noi și de suporteri. Trebuie să continuăm, să punem osul la treabă și să pregătim meciul următor. Există o presiune foarte mare, ținând cont și de partidele din jocurile europene, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne facem treaba în campionat.
Sunt două competiții diferite, le respectăm în măsură egală. Le înțelegem supărarea, suporterii să nu creadă că intrăm pe teren să nu câștigăm. Îi înțeleg, le respectăm decizia, dar asta nu înseamnă că nu vom da totul pentru a câștiga următoarele meciuri”, a declarat Andrei Vlad.
Pentru FCSB, urmează manșa retur a turului doi preliminar din Champions League, care se va disputa miercuri, 31 iulie, ora 21:00, în compania celor de la Maccabi Tel Aviv, campioana din Israel (1-1 în tur).
Nu am avut o atitudine bună, dar noi ne dorim să luăm toate punctele. Este vina noastră, ne asumăm acest lucru. Nu s-a întâmplat nimic, suntem aceeași jucători de anul trecut, ajutați și de cei veniți în această vară.
E posibil să fie o problemă, însă aceasta este la noi, la jucători. Nu trebuie să ne gândim la ce a fost în trecut, ne gândim la prezent. Trebuie să acumulăm cât mai multe puncte și cât mai repede.
- Andrei Vlad, portar FCSB
{{text}}