Pep Guardiola (53 de ani), din 2016 managerul lui Manchester City, ar putea continua și după sezonul 2024-2025 pe banca „cetățenilor”. După ce anunțase la finalul lunii mai faptul că este mai aproape de plecare, acesta s-a răzgândit și a anunțat faptul că ar putea continua și după sezonul viitor.
„Realitatea este că sunt mai aproape de a pleca decât de a rămâne. Am discutat cu clubul – sentimentul meu este că vreau să rămân acum. Așa că voi rămâne și sezonul viitor, iar în cursul lui vom vorbi. Dar opt sau nouă ani? Vom vedea.”, spunea Guardiola, după performanța obținută alături de City în sezonul trecut.
Pep Guardiola, misterios în legătură cu viitorul său la Manchester City: „Nu am spus că plec!”
La două luni de la momentul în care a spus că ar putea pleca de la City la finalul sezonului viitor, Pep Guardiola a făcut un anunț surprinzător.
„Am spus că sunt mai aproape de a părăsi Manchester City, dar nu am spus că plec! Nu exclud posibilitatea de a semna un nou contract. Vreau să fiu sigur că este decizia corectă atât pentru mine, cât și pentru jucători.
Pep Guardiola, foto: Imago ImagesÎmi place să fiu aici. Mi-ar plăcea foarte mult să fiu managerul lui Manchester City la Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025.”, a declarat Pep Guardiola, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.
Pep Guardiola a scris istorie la Manchester City
Pep a câștigat 6 titluri în Premier League, cu Manchester City, dintre care 4 consecutive. Plus Liga Campionilor! Iar el însuși a sugerat, recent, că nu mai are o motivație deosebită pentru a continua.
Mai ales în contextul în care rivalul său de la Liverpool, Jurgen Klopp, a plecat după 9 ani. Chiar și în acest context, Pep își dorește probabil să câștige din nou Liga Campionilor alături de City, așa cum s-a întâmplat în 2023.
{{text}}