Liga 1

Interviu cu Diego Zivulic, golgheterul care a îngenuncheat FCSB: „La Oțelul, te supui, altfel pleci acasă!”

Diego Zivulic, 32 de ani, stânga, în FCSB - Oțelul / Foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Eduard Apostol  —  sâmbătă, 27 iulie 2024

Diego Zivulic, 32 de ani, a reușit un gol de senzație contra campioanei en titre, în victoria Oțelului cu FCSB (2-0). Croatul a explicat de ce Dorinel Munteanu și jucătorii săi continuă să aibă succes în Liga 1

Oțelul Galați a învins FCSB, 2-0, în Ghencea, un succes care poate fi surprinzător doar pentru unii. Trupa lui Dorinel Munteanu este una care poate învinge pe oricine în Liga 1, o candidată certă la play-off.

Sezonul trecut, din postura de nou-promovată, formația de la Dunăre a ajuns până în finala Cupei României, pierdută la penalty-uri cu Corvinul, și a avut multe meciuri remarcabile. Oțelul va fi și în acest sezon una dintre formațiile bune ale campionatului, nu trebuie să-și facă neapărat poză cu clasamentul de acum!

Diego Zivulic este golgheterul la zi al Ligii 1!

Unul dintre remarcații meciului cu FCSB este croatul Diego Zivulic, 32 de ani. Golgheterul improbabil al startului de sezon, ajuns la cota 3. Reușita splendidă de pe Ghencea nu e ceva ieșit din comun. A mai bifat o dublă cu FC Botoșani (3-2). Cu FCSB, a avut o execuție de clasă din afara careului.

Zivulic a sosit la Galați când echipa era în eșalonul secund și a contribuit la ascensiunea formației. Fotbalistul născut la Istra are experiența a numeroase campionate, evoluând pentru Rijeka, Pomorac, Fastav Zlin și Viktoria Plzen (ambele din Cehia), Pafos (Cipru), Slask Wroclaw (Polonia), Diosgyor (Ungaria), Bregalnica (Macedonia de Nord) și Tabor Sezana (Slovenia), înainte de a ajunge în România în ianuarie 2023.

Dialogul cu Diego Zivulic a fost în limba română! Croatul a învățat de mai multă vreme limba noastră, amuzându-se de un detaliu: „A fost destul de ușor, fiindcă știu și italiană. Oricum, mi-a fost mai ușor să învăț limba română decât ar fi pentru voi să învățați limba croată".

3meciuri a adunat Zivulic ca integralist în actuala ediție, mijlocașul central, care poate evolua și stoper la nevoie, având trei goluri

Diego Zivulic despre cât mai valorează o victorie cu campioana: „Suntem deja sâmbătă, a doua zi"

- Diego, este ceva ieșit din comun victoria cu FCSB? Te întreb pentru a sesiza cum simțiți voi, acolo, în echipă.
- Încep prin ați spune că atunci când am semnat cu Oțelul, care era în liga a doua, am zis că vreau să promovez și să joc la nivel înalt cu echipa mea. Eu am venit pentru jumătate de sezon, cu opțiune pentru încă un sezon. Apoi, am updatat contractul, în această vară. Sunt foarte fericit pentru ceea ce am la Oțelul, la Galați, îmi plac țara, stadioanele, fotbalul de aici. Stadioanele sunt frumoase, fotbalul de calitate. Nu este ceva ieșit din comun victoria cu Steaua, cu FCSB, cum nici noi nu facem din asta o petrecere.

- Adică?
- Am învins campioana României vineri seară, a fost frumos, dar deja suntem în ziua de sâmbătă și trebuie să începem să ne gândim, să pregătim meciul viitor, cu Hermannstadt. Degeaba am învins Steaua la ea acasă, dacă nu învingem și Hermannstadt. Vom vedea ce va fi în continuare.

+25 Foto
FCSB - Oțelul / Foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Oțelul nu-și face poze cu clasamentul: „Trebuie să învingem meciul viitor, cu Hermannstadt"

- V-ați făcut poze cu clasamentul?
- Nu! Trebuie să continuăm cu muncă și cu disciplină. Da, putem face un campionat mai bun decât în anul precedent. Încă există supărarea că am pierdut finala Cupei României în luna mai.

- Este posibil play-off-ul?
- E prematur să facem promisiuni. Trebuie să învingem în meciul următor, apoi să continuăm treaba partidă de partidă. Echipa a rămas, în mare parte, cea din sezonul trecut. Există coeziune, ăsta ar fi un atu.
Nu ar fi corect acum să ne lăudăm peste măsură că am învins campioana sau că suntem pe locul 1. Să facem puncte multe în continuare, apoi vom vedea ce va fi.

58de meciuri, trei goluri și două assist-uri a adunat Zivulic pentru dunăreni

Diego Zivulic despre antrenamentele sub comanda lui Dorinel Munteanu: „Ăsta e stilul, te supui"

- Cum este să lucrezi cu Dorinel Munteanu, reziști?
- (râde) Cred că știu la ce te referi. Știu că a fost muncitor și ca jucător, este foarte exigent ca antrenor, de asemenea. Vrea să transmită echipei stilul său, unul exclusiv de muncă multă. Da, trebuie să fii tare mental. E vorba de muncă și de disciplină. Nu este ușor să muncești cu Dorinel Munteanu, dar când tragi linie... Ești bine și ești mulțumit. Merită efortul. Deși e greu. Dacă ești jucător străin și nu ai rezultat, există pericolul să cazi. E greu, dar când este bine, ești bucuros.

- Cum au fost sesiunile de antrenamente de la Vatra Dornei?
- Eu am fost în jumătate din Europa și n-am avut astfel de antrenamente. Ce poți să faci? Te antrenezi! Dacă vrei, bine, dacă nu, pleci acasă! Ăsta e stilul antrenorului și trebuie să te supui. Nu se comentează.

Nu este ceva extraordinar că am marcat din acea poziție. Am știut unde vreau să șutez. Trec printr-o perioadă bună, marchez, dar cel mai important este că echipa adună puncte și este într-o situație favorabilă. Degeaba aș marca eu, dacă Oțelul nu ar învinge
Diego Zivulic, mijlocaș Oțelul

Urează succes celor de la FCSB în cupele europene: „În ziua de azi, totul se succede rapid"

- A fost campioana prea slabă sau Oțelul prea bună?
- Eu cred, și sper, că am fost noi foarte buni. Sper ca FCSB să câștige cu Maccabi miercuri, să se ducă mai sus în cupele europene. Ar fi bine pentru România și pentru liga din țară. Pentru noi, Steaua a fost o echipă foarte bună, dar noi am jucat foarte bine. Până la urmă, rămân 3 puncte la fel cum am obține cu FC Botoșani sau cu Iași.

- A trecut așa repede euforia?
- Nu poți trăi prea mult dintr-o victorie, indiferent că a fost pe terenul campioanei. Te bucuri puțin, apoi vin alte obiective.

- Asta vine și cu vârsta?
- Probabil. Și cu experiența. În fotbalul de azi totul se succede rapid. Până la urmă, există un echilibru. Nici după înfrângeri să nu cazi, nici după victorii să nu faci nuntă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.