FCSB a pierdut cu Oțelul, scor 0-2, iar Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a criticat mai mulți jucători, în frunte cu Vlad Chiricheș. Dar a avut și doi preferați.
Baba Alhassan și David Miculescu nu doar că au scăpat de critici, dar au fost lăudați ce Becali. Cei doi au avut ocaziile primei reprize. Mijlocașul central a șutat puțin pe lângă poartă, din afara careului, în timp ce atacantul a semnat ratarea partidei.
A ratat din 6 metri, cu portarul aflat la pământ. Miculescu a trimis în bară cu stângul, chiar piciorul lui de bază. Becali i-a lăudat pe cei doi pentru că au fost activi și „s-au zbătut”.
Becali i-a lăudat pe Alhassan și Miculescu după FCSB - Oțelul
„Baba Alhassan mi-a plăcut, a luptat, s-a zbătut acolo. Miculescu mi-a plăcut, a fost cel mai bun, n-am ce să spun, a jucat bine în prima repriză.
A fost prea sigur pe el (la ratarea aia), n-ai ce să-i reproșezi, chiar a fost activ. Luis Phelipe face niște lucruri bune, dar apoi varsă găleata, se bagă el la niște călcâie.
Îi cert eu ca să fie mai activi, dar nu e mare problemă. Eu vreau să mă calific miercuri”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Baba Alhassan a fost titular la centrul terenului alături de Mihai Lixandru. El i-a luat locul lui Adrian Șut, accidentat la gleznă în partida cu Maccabi Tel Aviv, scor 1-1.
Iar Miculescu e noul preferat al lui Gigi Becali pentru postul de atacant. Patronul roș-albaștrilor l-a lăudat după ultimele două meciuri și l-a criticat pe rivalul lui pe post, Daniel Popa, despre care a spus că „are 3kg în plus. Dacă nu slăbește, are probleme mari cu mine”.
{{text}}