Liga 1

Așa vor apărea „câinii” la fiecare meci! Detalii din interior + Vor rezolva și „problema” lui Sivis

Articol de Eduard Apostol  —  duminică, 28 iulie 2024

Dinamoviștii au impresionat cu costumele pe care le-au purtat înaintea meciului de la Sepsi, unele semnate de „Monocult Menswear”. Vestimentația va fi purtată pe toată durata sezonului cald, inclusiv la partidele de acasă, au transmis oficialii grupării

Jucătorii lui Dinamo au sosit la stadionul din Sfântu Gheorghe, sâmbătă, îmbrăcați în costume croite special pentru ei. Fotbaliștii au purtat sacouri și pantaloni de-o culoare diferită față de vestimentația celor din staff.

Elevii lui Zeljko Kopic au costume de culoarea gri închis, în timp ce membrii staff-ului tehnic și administrativ au costume de culoarea gri deschis. Vestimentația este semnată de cei de la "Monocult Menswear", în baza unui parteneriat cu gruparea din centrul Capitalei.

Le-am spus jucătorilor la pauză să iasă, chiar dacă lucrurile nu sunt așa cum ne dorim. Băieții au vrut să joace ofensiv, dar nu poți de fiecare dată. De aceea sunt mulțumit, că am avut reacția potrivită, că am avut curaj, energie. Trebuie să remarc că reacția a fost foarte bună
Zeljko Kopic, antrenor Dinamo

Dinamoviștii, înaintea partidei de la Sfântu Gheorghe

Noile costume ale lui Dinamo vor fi purtate tot sezonul de vară, inclusiv la meciurile de acasă

Chestionați în privința acestor costume, ce vor face parte din "garderoba" echipei, oficialii clubului au transmis câteva detalii pentru suporterii roș-albilor.

"Costumele vor fi purtate pe toată durata sezonului cald. Probabil, și la meciurile de pe teren propriu. La iarnă, vom purta echipamentul. Am vrut să arătăm bine ca echipă.

Doar Sivis nu a avut emblema clubului pe sacou, a venit ultimul și era deja elaborat (costumul). Dar o să rezolvăm zilele viitoare și în privința lui", au transmis reprezentanții grupării dinamoviste.

Am spus în pauză în vestiar că uneori trebuie să suferi și am luptat împreună. Știam că vom avea șansele noastre să dăm gol. Eu îmi doresc un sezon mult mai bun decât cel precedent. Sunt foarte fericit că sunt aici și vreau să-mi ajut echipa cât de mult pot
Dennis Politic, atacant Dinamo

7goluri a marcat Dinamo în acest start de sezon

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.