Campionate

Bayern a bătut 620 de kilometri pentru o echipă de Liga a 5-a, pentru că i-a promis acest lucru în 2020

Antrenorul lui Bayern, Vincent Kompany / Foto: Bild

Articol de Aurelian Botezatu  —  duminică, 28 iulie 2024

Bayern a jucat în 2020 contra lui FC Duren, în Cupa Germaniei. Pentru că echipa aflată pe atunci în liga a cincea a acceptat să dispute meciul la Munchen, bavarezii i-au promis un amical pe terenul ei.

În vreme ce alte echipe de top ale Germaniei și ale Europei dispută amicale cu echipe pe măsura lor, Bayern Munchen a bifat duminică al doilea test consecutiv împotriva unui adversar de categorie mult inferioară.

După 14-1 contra lui Rottach Egern, multipla campioană a Germaniei a bătut 620 de kilometri, de la Munchen, pentru a o întâlni pe 1. FC Düren (1-1). O formație din liga regională!

Duren a acceptat să joace la Munchen meciul din Cupa Germaniei contra lui Bayern

Un test aparent fără „greutate”, având în vedere valoarea adversarului, dar care reprezintă onorarea unei promisiuni ce datează tocmai din 2020. La startul sezonului 2020 - 2021, sorții au decis ca Bayern s-o întâlnească pe Duren în primul tur al Cupei Germaniei, în deplasare.

La vremea respectivă, în plină pandemie de COVID, s-a stabilit ca partida să se joace fără spectatori, iar FC Duren, pe atunci în liga a 5-a, a acceptat să o dispute la Munchen. Deznodământul? Pe Allianz Arena și-a vândut scump pielea și a pierdut doar cu 0-3.

„Suporterii lui FC Duren au fost lipsiți atunci de-o experiență unică”

Învinșii s-au ales însă din partea bavarezilor cu promisiunea unui amical la Duren, când programul le-o va permite. Ceea ce s-a întâmplat duminică, începând de la 16:30. Scor final: 1-1.

„Pe atunci, suporterii lui 1. FC Düren au fost lipsiți de o experiență unică. Acum suntem fericiți s-o facem posibilă pentru fanii din regiune”, a declarat Jan-Christian Dreesen, directorul executiv al lui Bayern.

Bayern are program încărcat până la startul noului sezon

După călătoria la Düren, Bayern va pleca miercuri într-un turneu în premieră în Coreea de Sud (31 iulie – 5 august), sub egida „Audi Summer Tour”. Pe 3 august, la Seul, munchenezii vor juca împotriva lui Tottenham!

De asemenea, înaintea primului meci oficial al sezonului 2024 - 2025, programat pe 16 august, contra lui SSV Ulm, în primul tur al Cupei Germaniei, munchenezii mai au programate două teste: din nou cu Tottenham Hotspur, la Londra (10 august), și pe 13 august contra lui WSG Tirol, la Unterhaching.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.