Opinii   •   SCRIMĂ

Românul care a creat o campioană olimpică în Hong Kong

Roxana Fleșeru

Articol de Roxana Fleşeru   —  duminică, 28 iulie 2024

„Aș spune că Tavi este probabil una dintre persoanele care iubesc scrima cel mai mult în lume”, a spus Vivian Kong, campioană olimpică de la spadă la Paris. „Și-a dedicat viața acestui sport și sunt încântată că îi pot îndeplini visul de a câștiga o medalie de aur olimpică”. Tavi este Octavian Zidaru, iar spadasina din Hong Kong este creația lui.

Țin minte și acum cum l-am întânit prima dată la Campionatele Europene de la Legnano în 2012, când explica anumite lucruri despre regulament. Apoi, când a devenit antrenorul lotului feminin de spadă ne-am intersectat mai des, iar în ianuarie 2014 am reușit să discutăm mai pe larg într-un interviu, a fost genul acela de interviu pe care nu am cum să-l uit. Articulat, știintific, impresionant.

Octavian Zidaru și Vivian Kong FOTO Imago Images

L-am întrebat cum de a rămas lângă acest sport atâta vreme.


„Scrima îți dă posibilitatea să fii creativ, e unul în care poți compensa carențele fizice prin calitățile psihice. Mi-am dat seama că în scrimă îți poți manipula adversarul și nu există un efort fizic care să te copleșească, Pentru a face acest sport îți trebuie agresivitate, spirit de manipulare și curaj la limita riscului”, spunea el atunci.

Octavian Zidaru la Jocurile Olimpice de la Rio, foto: Cristi Preda / GSP

Într-un an și jumătatea a reușit să le ducă pe fete la un alt nivel, dar au fost unele situații care l-au îndepărtat. N-a renunțat la scrimă, și-a urmat pasiunea care l-a dus până în Hong Kong în 2015, iar sâmbătă seara a trăit cea mai frumoasă întâmplare din lunga sa carieră, să-și vadă sportiva pe prima treaptă a podiumului olimpic.

Octavian Zidaru și-a făcut lucrarea de doctorat, studiind scrimerii stângaci.


„Un stângaci descoperă singur lupta, e consecvent tactic, dar se plictisește repede. Dacă în lume stângacii reprezintă 11 la sută din populație, am numărat campionii olimpici și mondiali și la floretă 48 la sută sunt stângaci, la spadă 30 la sută și 17 la sută la sabie. Sabia e o armă intuitivă, dar unii dintre sabreri chiar dacă sunt dreptaci gândesc ca stângacii. Am aplicat niște teste și Dumitrescu, și Zalomir gândeau ca stângacii. Mai mult, din toate echipele României medaliate la competițiile majore au făcut parte avut cel puțin 1-2 stângaci”.

Nu e o întâmplare că Vivian este stângace, iar Octavian Zidaru a dus-o pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.