Revenirea lui Vlad Chiricheș la FCSB e un eșec total # Stoperul ajuns la 34 de ani a jucat numai 16 meciuri în intervalul iulie 2023 - iulie 2024 # În această vară, datorită câștigării titlului, contractul i s-a prelungit automat pe încă un sezon, dar Chiricheș a retrogradat în echipa rezervelor.
„Repatriat” după 10 ani petrecuți în străinătate, Chiricheș nu mai are sub nicio formă impactul din primul „mandat” al lui la FCSB. În primul rând, pentru că n-a reușit să scape de problemele medicale. Stagiunea anterioară, o ruptură musculară l-a ținut pe bară 7 luni, apoi, spre finalul campionatului, a mai absentat la alte 3 jocuri din cauza unei accidentări la cot.
Vlad Chiricheș, în echipa rezervelor la FCSB
În total, Chiricheș a bifat la FCSB 16 meciuri într-un an. În actuala ediție, deși e apt, are numai 3 partide disputate, deoarece Becali preferă în centrul defensivei cuplul Dawa-Ngezana. Patronul FCSB alege forța fizică a celor doi fundași africani în detrimentul calităților tehnice pe care le are Chiricheș.
Folosit în echipa rezervelor, cea utilizată momentan în competiția internă, veteranul FCSB a fost autorul unei prestații foarte slabe, vineri, când campioana a pierdut în Ghencea, 0-2 cu Oțelul. Chiricheș a greșit flagrant la primul gol al gălățenilor și a bâjbâit în alte câteva faze.
Vlad Chiricheș, tolerat de Gigi Becali la FCSB pentru că a renunțat la bani
Deși în medie a jucat ceva mai mult de un meci pe lună, cu un randament mediocru, Chiricheș a continuat să primească șanse. Principalul motiv? Fostul căpitan al naționalei a renunțat la mare parte din salariu în perioada în care a fost accidentat: anul trecut, Vlad a acceptat să primească 5.000 de euro pe lună din totalul de 40.000, remunerație care a fost reactivată din momentul în care Chiricheș a devenit din nou disponibil.
Chiricheș are un caracter frumos. A spus: «Îmi dați 5.000 de euro până când intru să joc». Cine mai face așa, să ajungă de la 40.000 de euro la 5.000 de euro? E un caracter prea frumos. Putea să spună: «Am contract. Să fiți sănătoși!»
- Gigi Becali, patron FCSB
Vlad Chiricheș semnase pe un an cu FCSB, însă înțelegerea dintre cele două părți s-a prelungit automat cu încă o stagiune odată cu triumful roș-albaștrilor din SuperLiga.
Vlad ChiricheșGafă decisivă în Europa
Chiricheș a jucat puțin. Iar când a evoluat, nu a impresionat. În august 2023, de pildă, a comis o eroare flagrantă în turul III preliminar din Conference League.
La returul cu Nordsjaelland, când danezii conduceau cu 1-0, scorul la general din acel moment, Chiricheș a fost eliminat dintr-un motiv stupid. Primul cartonaș galben l-a încasat pentru proteste, al doilea după un fault care nu era necesar. S-a încheiat 2-0 pentru Nordsjaelland, iar FCSB a fost eliminată din Europa.
Mediocri la revenire
Vlad Chiricheș e astfel pe cale să-și treacă numele pe o listă lungă cu fotbaliști care au reușit într-o perioadă la FCSB, dar au dezamăgit când s-au întors.
GSP.ro a prezentat alte 10 cazuri similare. Printre ei, Budescu, Pintilii sau Rusescu.
9,5 milioane de euroa încasat FCSB pentru Chiricheș în 2013, de la Tottenham. A mai jucat în roș-albastru în intervalul ianuarie 2012 - august 2013 și are două titluri în CV
{{text}}