Înotătorul român Vlad Stancu, 18 ani, a încheiat pe locul 6 din 7 prima serie a probei de 800 de metri liber de la Jocurile Olimpice. El nu a prins finala, în care avansează sportivii cu cei mai buni 8 timpi din serii.
Vlad Stancu participă în această perioadă la prima lui ediție a Jocurilor Olimpice, urmând să concureze în probele de 800, respectiv 1.500 de metri liber.
În seria 1 a probei de 800 de metri liber, Stancu a concurat pe culoarul 4, dar nu a putut ține pasul cu adversarii lui. Austriacul Felix Auboeck, cel care a câștigat seria, cu un timp de 3:53.81, avea un avans de 11 secunde față de Stancu după prima jumătate a distanței.
Vlad Stancu, pe locul 6/7 în seria lui la 800 de metri liber
În a doua jumătate a cursei, handicapul lui Stancu s-a mărit, el oprind cronometrul la 8:20.78, la mai bine de jumătate de minut după Auboeck.
Spaniolul Carlos Garach Benito a avut al doilea cel mai bun timp din seria 1, 7:50.07. Belgianul Lucas Henveaux a fost al treilea cel mai rapid, 7:51.51.
Doar monegascul Theo Druenne a avut un timp mai slab decât al lui Stancu, 8:25.01.
Clasamentul în prima serie a probei de 800 de metri liberA fost diagnosticat cu COVID-19 acum 3 zile
Rezultatul vine în contextul în care Vlad Stancu a contractat COVID-19 în urmă cu 3 zile, ceea ce i-a afectat pregătirea și, fără dubii, prestația de astăzi.
Au fost în total 4 serii, prima dintre ele cu 7 concurenți, restul cu câte 8. La această probă nu există semifinale, înotătorii cu cei mai buni 8 timpi avansând direct în finală.
Vlad Stancu nu are antrenorul alături de el
Vlad Stancu nu este însoțit la Paris de antrenorul lui, Eduard Câșlaru, cu care a început colaborarea în urmă cu aproximativ 3 luni. El este asistat la antrenamente de antrenorul federal Silviu Anastase.
De ce nu a făcut Câșlaru deplasarea la Paris? Explică Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM):
„Lista de antrenori se face cu un an și jumătate înainte de Jocurile Olimpice. Edi Câșlaru a intrat în acest peisaj acum două luni și jumătate și, automat, nu a mai putut fi acreditat.
În plus, în cazul lui Vlad nu putem vorbi despre o medalie sau o finală olimpică. Este aici pentru a câștiga experiență, iar lucrurile acestea i-au fost explicate lui Edi încă de la începutul colaborării cu Vlad”.
- La proba de 1.500 de metri liber, Vlad Stancu va concura în seria 2, pe 3 august, de la ora 12:42.
{{text}}