Nationala

Decizia luată de Mircea Lucescu în ziua în care împlinește 79 de ani: „Să vedem dacă mai pot face ceva pentru fotbal”

Mircea Lucescu

Articol de Eduard Apostol  —  luni, 29 iulie 2024

Legendarul Mircea Lucescu a împlinit astăzi 79 de ani. Va sărbători în tihnă în sânul familiei, va urmări de la TV meciul Petrolul - Rapid: „Este totuși ziua mea, nu pot lăsa familia...”. De văzut care sunt planurile celor de la FRF și ale lui Gică Hagi privind prima reprezentativă

Mircea Lucescu, considerat de mulți specialiști cel mai mare antrenor român din toate timpurile, a împlinit astăzi 79 de ani. Tehnicianul este acasă, la București, alături de familie și a primit numeroase telefoane și mesaje de felicitare.

Mircea Lucescu rămâne o variantă pentru echipa națională

„Am făcut ce-am putut pentru fotbal, pentru România. Să vedem dacă mai pot face...”, a reacționat, enigmatic, Il Luce pentru Gazeta Sporturilor.

Chiar dacă nu a fost plasat drept favorit la funcția de selecționer al naționalei, Mircea Lucescu este o variantă pentru a fi antrenorul primei reprezentative. Mai ales dacă Gheorghe Hagi, varianta #1, va declina oferta FRF.

Il Luce are relații cordiale cu Răzvan Burleanu, președintele federației, și ceilalți oficiali importanți ai forului.

5ani a fost Mircea Lucescu antrenorul echipei naționale, 58 de meciuri, 28 victorii, 19 remize și 15 eșecuri, calificând formația reprezentativă la primul Euro din istoria ei, în 1984

Mircea Lucescu vede Petrolul - Rapid la TV, de ziua lui

Un împătimit după fotbal, Il Luce a mărturisit că nu va fi prezent diseară la Primvs Derby, între Petrolul și Rapid, de la ora 22:00, la Ploiești. Cu toate că a fost văzut la multe partide ale giuleștenilor sau din campionatul intern. Cu toate că îi vine greu să nu meargă la un meci de fotbal, inclusiv de ziua lui.

„Nu cred că voi ajunge la acest meci. Este ziua mea, sunt cu familia... O să mă uit la partidă la TV”, a replicat reputatul tehnician.

Prodigioasa lui carieră de antrenor include experiențe la Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit St. Petersburg, naționala Turciei și Dinamo Kiev.

Un total de 43 de ani, cu 35 de trofee câștigate, între care Cupa UEFA (cu Șahtior Donețk) și Supercupa Europei (cu Galatasaray).

9luni au trecut de la încheierea ultimului angajament al lui Mircea Lucescu, când a renunțat la contractul cu Dynamo Kiev

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.