International   •   Campionate   •   MANCHESTER UNITED

Manchester United își construiește stadion de 100.000 de locuri. Prețul este halucinant!

Așa ar urma să arate noul Old Trafford / Foto: The Sun

Articol de Aurelian Botezatu   —  luni, 29 iulie 2024

Șefii lui Manchester United nu vor mai investi în renovarea arenei Old Trafford, ci va fi construită una nouă, în vecinătate.

Clubul a făcut un sondaj la care au participat 30.000 de suporteri, iar majoritatea lor a decis. Manchester United va renunța la orice plan legat de renovarea legendarului Old Trafford în favoarea construirii unei noi arene.

Noul stadion al lui Manchester United va costa 2,4 miliarde de euro

Potrivit tabloidului britanic The Sun, conducerea va face un anunț în decembrie în privința noului stadion, care va fi ridicat în vecinătatea celui existent și va avea nu mai puțin de 100.000 de locuri. Prețul este unul exorbitant: 2 miliarde de lire sterline, aproximativ 2,4 miliarde de euro!


Așa va arăta, din interior, noul stadion al lui Manchester United / Foto: The Sun

Șefii lui United au fost deja în misiuni de informare pe alte arene, inclusiv pe Bernabeu și Nou Camp, din Spania, ambele fiind supuse unor lucrări uriașe de renovare.

Șefii lui Manchester United au studiat și stadionul SoFi, din Los Angeles, pentru a vedea cum a fost dezvoltată zona din jurul lui

De asemenea, oficialii au studiat stadionul SoFi în timp ce se aflau în Los Angeles - unde United a jucat cu Arsenal - pentru a evalua modul în care zona din jurul arenei a fost dezvoltată.


Stadionul a fost finalizat în 2020 și a făcut parte dintr-un „Complex Hollywood” de 4,75 miliarde de euro pentru a regenera o zonă majoră din Inglewood. Totul a fost finanțat de proprietarul lui Arsenal, Stan Kroenke, iar stadionul de 70.000 de locuri va găzdui șase meciuri ale Cupei Mondiale în 2026, inclusiv deschiderea competiției.

Noua arenă a lui Manchester United ar urma să fie gata până-n 2030

Noul stadion al lui Manchester United va avea 100.000 de locuri / Foto: The Sun

United caută nu numai să construiască un stadion, ci și să dezvolte zona din jurul său - dezvăluie The Sun, potrivit căruia întreaga lucrare ar urma să fie finalizată până în 2030. Grupul operativ de la Old Trafford a fost înființat când Sir Jim Ratcliffe a devenit co-proprietar al lui United și s-a străduit din greu să pună la punct planuri pentru renovarea actualului stadion.

Însă, în cele din urmă s-a renunțat, pentru că o serie de probleme logistice ar fi putut urca nivelul costurilor chiar mai mult decât o nouă construcție. Iar suporterii au dat verdictul: un club de renumele lui Manchester United ar trebui să aibă o arenă de ultimă generație.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.