Europa League

Corvinul poate spera » Rijeka și-a vândut vedeta pe 3 milioane de euro, chiar înaintea returului din Europa League

Rijeka a pierdut un jucător pentru returul cu Corvinul Hunedoara

Articol de George Nistor  —  luni, 29 iulie 2024

Corvinul Hunedoara primește o veste bună înaintea meciului cu Rijeka, din manșa a doua a turului doi preliminar al Europa League. Formația croată a acceptat oferta pentru unul dintre cei mai importanți jucători ai săi, Veldin Hodza (21 de ani).

Mijlocașul defensiv a bifat toate cele 90 de minute în partida tur, încheiată 0-0 la Sibiu, și nu va putea evolua la retur, întrucât clubul și-a dat acceptul de a-l vinde.

  • Rijeka - Corvinul este programat joi, de la 21:00. La momentul redactării știrii, nicio televiziune din România nu a cumpărat drepturile de a transmite la TV partida. Aceasta va putea fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro.

Veste bună pentru Corvinul: Rijeka și-a vândut jucătorul-cheie

Rijeka nu se mai poate baza pe Veldin Hodza pentru returul cu Corvinul. Tânărul jucător și-a dat acceptul pentru a evolua în Emiratele Arabe Unite, la Al Jazira. Clubul din Abu Dhabi va achita în jur de 3 milioane de euro pentru transfer, informează presa din Croația.

Mijlocașul a jucat 84 de meciuri pentru Rijeka, în care a marcat de opt ori și a oferit 3 pase decisive.

Echipa pregătită de Zeljko Sopic nu se află în cel mai bun moment al ei. Fanii au ripostat după rezultatul din tur, mai ales pentru că jocul a lăsat de dorit.

La baza supărării lor a stat și decizia conducerii clubului de a crește prețul biletelor de acces cu 150%.

Veldin Hodza (21 de ani) s-a transferat la Al Jazira. Foto: Imago

3,5 milioane de euroeste cota de transfer a lui Veldin Hodza, potrivit Transfermarkt

Florin Maxim e încrezător în calificare

Tehnicianul formației din Liga 2 s-a arătat încrezător după rezultatul de egalitate înregistrat în prima manșă. Florin Maxim simte că jucătorii săi se pot califica, chiar dacă statutul echipei este unul net inferior celei croate.

„Când spui că joci cu o echipă de liga a 2-a, din start te crezi favorit și e normal ca antrenorul lor să fie nemulțumit. La cum s-a desfășurat jocul, nu cred că am arătat ca o echipă de Liga 2.

Nu avem nimic de pierdut. Trebuie să ne jucăm șansa, să jucăm un fotbal plăcut. Tot le spun băieților că fotbaliștii mari cam asta fac: transpun antrenamentul în joc. Nu e nicio teamă, nu ne mănâncă balaurii în meciurile oficiale. Vreau să fim mai încrezători în ceea ce putem da!

Eu simt că putem (n.r. să se califice în grupe). Cine nu ne lasă să visăm? Cine ne poate pune această piedică?”, a declarat Florin Maxim după Corvinul - NK Rijeka 0-0.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.